Boring? Tata, Pușkin, scrisori și alte copilării

27 Feb

 Frig (dar parcă vedem niște semne că primăvara e pe aproape). Duminică. Aș vrea, dar nu pot scăpa de starea de febrilitate a ultimelor săptămâni, deși părinții mei se pare că au scăpat de febră (și sper că definitiv!)… Am găsit această notă în arhiva blogului meu: alte amintiri din copilărie… 

* * *

Convins că are în față un eseu de al meu (în vacanțele mai lungi tata insista să scriu eseuri, ca să nu uit alfabetul, probabil), tata a citit o scrisoare pe care eu intenţionam să i-o trimit unei prietene din tabără, în care aceasta îmi scria că se plictiseşte. Sigur că în răspunsul meu  o imitam, pretinzând că mă plictisesc și eu. Era de fapt un fel de a-i confirma că n-am uitat nesfârşitele şi chinuitoarele zile din tabăra de pionieri (cu adevărat plictisitoare, pentru că eram forţaţi să respectăm un regim debilizant, cu tot felul de „careuri”, adunări umilitoare și absurde, iar în restul timpului eram lăsaţi de capul nostru, într-un spaţiu aproape pustiu, amenajat fără inspiraţie,  din care părea să fi fost expulzată orice urmă de spiritualitate).  Revenită acasă, nu mă mai puteam plictisi, bineînțeles, pentru că aveam prieteni de tot felul: copiii din vecini, frățiorul meu Doru, verișori de toate vârstele și… cărțile pe care tata mi le aducea de la bibliotecă și care trebuiau citite în scurt timp, relatate lui tata (sau mamei) și returnate bibliotecii. Ei bine, în scrisoarea mea nu-i povesteam despre toate astea prietenei mele de-o vară…

Spre surprinderea mea, tata s-a supărat foc pe… tonul ”melancolic” al corespondenței mele. S-a supărat, m-a certat și mi-a vorbit despre… Puşkin. Mi-a spus multe, de unde eu chiar am reușit să rețin ideea că dacă Pușkin ar fi scris pe undeva că se plictisește, nu ar fost considerat un geniu. Mai târziu, aveam să constat că, în mod ironic, Pușikn se cam plictisea uneori, mai ales în perioada ”exilului” său basarabean, și chiar a îndrăznit să menționeze asta în scrisori! Și da, i-am dat dreptate lui tata: citind scrisorile ”plictisite” ale poetului rus, admirația mea pentru el s-a mai diminuat…

Tata încerca să-mi explice altceva, însă:  faptul că plictiseala poate fi la modă, poate să trezească invidia celor care nu au timp (sau bani) să se plictisească, dar e… urâtă. Nu  prea l-am înţeles atunci. E adevărat că am rescris „compunerea” mea, povestindu-i acelei fetițe pe care o cunoscusem în tabără tot ce făceam (a trebuit să admit că nu mă plictiseam defel, pentru că citeam foarte mult, făceam exerciţii, scriam compuneri (şi îmi plăcea!), aveam un iepuraş, care îmi era tare drag şi pe care îl duceam ”la păscut” în pădurea Râșcani, de la marginea Chişinăului, alergam după el, ca să nu-l pierd, tot așa cum alergam după năstrușnicul de frate-meu… Era imposibil să te plictisești. A te plictisi era un fel de modă, mai ales prin Chişinău şi mai ales printre adolescenţii proveniţi din familii „asigurate”…

 * * *

 * * *

De atunci, n-am mai mai avut această ”problemă”. N-am mai reuşit să ajung să mă plictisesc („din cauza” lui tata, bănuiesc!)…🙂 Dimpotrivă, sunt mereu în criză de timp. Și acum aș avea nevoie de niște zile ceva mai lingi decât obișnuitele 24 de ore, inclusiv pentru alte amintiri din copilărie …

 ***

2 Răspunsuri to “Boring? Tata, Pușkin, scrisori și alte copilării”

  1. erasmen Februarie 27, 2011 la 6:51 pm #

    si cum il chema pe iepuras?🙂

    in alte ordine de idei, plictiseala, poate fi considerata un semn al superficialitatii? asta sa fi vrut sa spuna tatal tau? eu ma plictisesc des🙂 iti dai seama ce scrisori ai primi de la mine🙂

    • Argentina Gribincea Februarie 27, 2011 la 7:31 pm #

      Avea nume rusesc, ce s-ar traduce prin ”cel care tremură”🙂

      De Crăciun, a fost transformat în friptură. Și eu, și Gelu, vărul meu, care a crescut și el un iepuraș, albastru!, în acea vară, ne-am culcat, în semn de protest, chiar în ajun, și n-am mâncat nimic! Și nu ne-am atins de carne de iepure până la o vârstă în care devenim mai puțin sensibili…🙂

      Da, păi dacă aș ținut coresponednță cu tine și mi-ai fi scris că te plicitisești, m-ar fi bătut tata!🙂

      Da, probabil că tatei îi era teamă de superficialitate, deși ar mai fi o explicație. Ar fi vrut să mă apere de stările de dezechilibru specifice adolescenței (auzise despre multe cazuri în care adolescenții cădeau pradă unor stricturi criminale, care îi îndepărtau de familie etc., și ar fi vrut să mă protejeze – în orice caz, după ce i-am scris Natașei că aveam de citit vreo 100 de cărți și un iepuraș de crescut, n-am mai primit nicio veste de la ea). În plius, tata știa adevărul: că nu mă plictiseam.🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

vanilla

lovely damned teenage years

ZurliuBlog

"Trăiesc vremi de nebunie, dar, ca să le-nfrunt, îmi spun: Voi trăi cum mi se cere!... D-aia-s uneori... nebun.."--Goethe

Robson Cezar

"My work exists as an expression of "dar um jeitihno" - the Brazilian notion of "finding a way". For me, art is a means of survival."

CR3W

It's just G.

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, verbe în strungi şi versuri…

J.J. Anderson's Blog

Thoughts from the author of Trailer Park Juggernauts

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Trubadur prin Avalon

Mi-aș dori ca într-o zi sufletele noastre să se privească de atât de aproape încât atunci când vom clipi să le atingem cu genele.

Гастрономия - просто вкусно

Человек есть то, что он ест.

Drumurile lui Spetcu

Blog de om umblat

II SI CAMASI STILIZATE

Pasiune pentru frumos si traditie

papillon de nuit

On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux.

a dweller's confessions

confessions by a 19-year-old wallflower

CritDicks.com

A precariously critical, humorous take on life’s interactions with food and drink!

Descopera misterele naturii

Discover the mysteries of nature

Tassles Of Intertwined Emotions

Poetry, Quotes & Random Thoughts

dan moldovan

blog de poze

find the details

Interiors news and finishing touches for homes

Doru Braia

Talk Soc

A Dose A Day

Inspirations for Nurses (and non-nurses)

A.D. Martin

writing - novels - film - television - video games - other stuff

Imperfect Beauty

"Do what you like and like what you do ! Imperfection is a part of beauty !" - Rocsee

Saltarosgarden

A garden of my dreams coming to live!

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Condamnat la prietenie!

Caci mor traind...

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Doina Soltan

"Cele mai frumoase locuri prin care am umblat au fost sufletele oamenilor pe care i-am iubit." Irina Binder

Compendiu de istorie și diplomație

“Vrei să admiri un om? Privește-l din îndepărtare…” - Adrian Sereș -

infinitdegânduri

Loneliness ends with love.

Gheorghe Cuciureanu

În fond despre ştiinţă

prietendevremerea

O vorba buna

…touch my sound…

Where sound can be touched, felt and seen.

Ivano Mingotti

Pagina ufficiale autore

Gheorghe BREGA

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova

andreibotnari.wordpress.com/

Andrei Botnari. Photography and travel blog

Capitalism pe pâine

Fondator si director: Mihai Giurgea

PoliteiaWorld

Quis custodiet ipsos custodes?

Cafeaua de dimineata

Cuvinte dintr-o ceașca de cafea

Anghel

A great WordPress.com site

SECRETELE SĂNĂTĂȚII ȘI FRUMUSEȚII CU MARIA BOTNARU

Nu poți cumpăra timpul, dragostea și sănătatea cu toți banii lumii

Folclor muzical românesc

„Cântă, măi frate române, pe graiul și limba ta și lasă cele străine ei de a și le cânta!” - Anton Pann

%d blogeri au apreciat asta: