”Curajul nostru de a spune NU”

20 Apr

Acum câțiva ani, ascultam, cu un sentiment de inutilitate și de neputință, o ședință a APCE (în transmisiune live), în cadrul căreia, în pofida argumentelor prezentate și a discursurilor foarte convingătoare,  rezoluția adunării, care fusese convocată cu scopul de a condamna crimele comunismului, la inițiativa PPE, era adoptată doar parțial și, pe alocuri, îndulcită, retușată, cu un fel de falsă pudoare sau teamă de a nu-l ofensa pe autorul crimelor contra umanității… De după obișnuitul paravan al limbajului diplomatic în care era redactat documentul final, se putea citi conștientizarea gravității crimelor comise de comunștii din diferite țări, dar intenția de a face dreptate se oprea acolo unde ar fi trebuit elaborate măsuri concrete.

Bineînțeles, nu sunt singura care a rămas dezamăgită de parțialitatea justiției în acest caz. Într-un articol de Mircea Vasilescu, publicat în Dilema Veche , spre exemplu, subiectul este reluat, cu justificările de rigoare, și repus pe tapet. ”Mă tem că, la 20 de ani de la căderea comunismului, Vestul continuă să „nu ne înţeleagă” pe noi, cea din Est. Există un consistent deficit de cunoaştere a ceea ce a însemnat comunismul real şi, în timp, s-a răspîndit destul de mult şi o atitudine superior-detaşată a „Vesticului” faţă de veşnicele noastre lamentări despre cîte am pătimit. Invadaţi de prezent, oamenii îşi pierd aproape orice urmă de conştiinţă istorică şi sînt dispuşi mai degrabă să uite ce li s-a întîmplat lor, cu atît mai mult ce li s-a întîmplat altora.”, spune autorul. Și are dreptate. Iată un argument: o dezbatere pe tema actualității lui Marx, la RFI România, cu participarea unor distinși analiști și comentatori valoroși.  Dincolo de lipsa unui interes prea mare pentru marxism a celor care discută, se pot constata două lucruri: marxismul revine în vogă – în Occident -, pe de o parte, și, pe de alta, o atitudine mai degrabă de aprobare (”gânditor foarte interesant și provocator”, se spune despre Marx), decât de condamnare, față de teoria dictaturii proletariatului (de notat că însuși K.Marx era conșient că ”noua ordine socială” pe care dorea să o construiască avea  să se ridice  prin crimă, și nu-l deranja această extracție sângeroasă a preconizatei ”societăți ideale”).  Poate greșesc, dar impresia mea e că și cei prezenți la dezbatere au fost insuficient  de critici cu autorul Manifestului Partidului Comunist – operă programatică, fundamentală, care cheamă la exproprierea prin mijloace violente a ”dușmanului de clasă” al proletariatului. Pare un detaliu nesemnificativ, probabil, dar adepții de mai târziu ai marxismului nu au făcut decât să ”traducă în viață” (după expresia uzitată în literatura de propagandă comunistă) aceste ”porunci” ale ”întemeietorului” teoriei lor preferte, transformând marxismul într-o armă a genociului. Nu este greșeala lor, este crima încurajată prin apelul explicit, instigator, de la sfârșitul Manifestului, prin care marxiștii de toate ”nuanțele” și-au argumentat, ulterior, crimele.

Acum câteva zile, discuțiile ”trezite” de tragedia de la Smolensk au redeschis rănile vechi și sentimentul că nu s-a făcut dreptate până la capăt. Dovadă chiar această recentă sfidare: reticența Rusiei de a prezenta scuze Poloniei, în legătură cu masacrul de la Katyn, și de a lăsa documentele să vorbească… Am tot citat, din abundență, zilele astea… Indignarea este mare, mai ales pentru că, vorba unui cunoscut comentator, nu doar niște oameni au fost asasinați la Katyn, ci și adevărul – prin secretizarea arhivelor.  Mai citez și de data asta: un Apel care mi se pare nu doar oportun, ci și necesar.

” Imperativul condamnarii Pactului Stalin-Hitler

A p e l

pentru condamnarea pactului Stalin-Hitler şi a consecinţelor lui ca ilegitime şi criminale, către preşedinţii statelor  care au fost victime ale acestui pact

 E.S. Domnului Preşedinte al Poloniei – Bronisław Komorowski

E.S. Domnului Preşedinte al României – Traian Băsescu

E.S. Doamnei Preşedinte a Finlandei – Tarja Halonen

E.S. Doamnei Preşedinte a Lituaniei – Dalia Grybauskaitė

E.S. Domnului Preşedinte al Letoniei – Valdis Zatlers

E.S. Domnului Preşedinte al Estoniei – Toomas Hendrik Ilves

E.S. Domnului Preşedinte al Republicii Moldova – Mihai Ghimpu
– apel semnat de 33 de organizaţii civice şi sindicale din România –

 Excelenţele voastre,

La 70 de ani de la masacrul de la Katyń:

            1) Vă solicităm să înfiinţaţi Comisia internaţională a Poloniei, României, Finlandei, Lituaniei, Letoniei, Estoniei şi Republicii Moldova pentru analiza consecinţelor Pactului Hitler-Stalin asupra acestor state şi asupra popoarelor lor. Această comisie va elabora un raport final în cursul acestui an.

             2) Vă solicităm să condamnaţi Pactul Stalin-Hitler şi consecinţele lui ca ilegitime şi criminale. Conform modelului românesc de condamnare a comunismului, condamnarea Pactului Stalin-Hitler trebuie făcută în deplină cunoştinţă de cauză, în baza viitorului raport final al respectivei comisii internaţionale, în faţa Camerelor Parlamentelor din statele care au fost victime ale pactului dintre Stalin şi Hitler.

             3) solicitămacţionaţi pentru condamnarea de către Uniunea Europeană, Consiliul Europei şi de către alte foruri internaţionale competente, a Pactului Stalin-Hitler şi a consecinţelor lui ca ilegitime şi criminale.

             4) Vă solicitămacţionaţi pentru despăgubirea morală şi materială a popoarelor şi a ţărilor care au fost victime ale pactului dintre Stalin şi Hitler, faţă de abuzurile, fărădelegile şi crimele comise împotriva acestor ţări şi a cetăţenilor lor, nivelul şi modalităţile de despăgubire urmând a fi stabilite de o comisie recunoscută de forurile competente internaţionale.

            Consecinţele pactului de “neagresiune” dintre cei mai mari criminali ai istoriei, Stalin şi Hitler, au fost ilegitime şi criminale faţă popoarele polonez, român, finlandez, lituanian, letonian şi estonian. Acest pact ilegitim şi criminal a fost semnat la Moscova, în 23 august 1939, de către miniştrii de externe Molotov şi Ribbentrop, în prezenţa lui Stalin. Pactul a avut un protocol secret conform căruia  au fost împărţite teritorii ale unor state vecine. Aplicarea prevederilor pactului pact a însemnat începutul dezastrelor naţionale pentru Polonia, România, Finlanda, Lituania, Letonia, Estonia.

            Istoricul britanic Paul Johnson a prezentat foarte sugestiv semnarea pactului Stalin-Hitler: „Măcelarii Europei, ameţiţi de băutură, îşi jucau rolurile îmbrăţişându-se cu tandreţe şi clătinându-se pe picioare. Arătau efectiv ca un grup de gangsteri rivali care avuseseră şi înainte ceva de împărţit, dar acum o luau de la capăt ca  profesionişti ai aceloraşi afaceri”.

            Menţionăm că Parlamentul European a adoptat în aprilie 2009, cu o largă majoritate, rezoluţia prin care ziua de 23 August a fost declarată Ziua europeană a victimelor stalinismului şi nazismului.       

            Solicitările din acest apel sunt conforme cererilor Proclamaţiei pentru decomunizarea României, lansată la 23 august 2008, la 69 de ani de la semnarea Pactului Hitler-Stalin. 

 Bucureşti, 19 aprilie 2010”

Semnăturile și continuarea: pe Blogul lui Vladimir Tismăneanu.

P.S. Dacă acest nou demers justițiar va reuși, în mod sigur, va fi și aportul victimelor accidentului de la Smolensk.

10 Răspunsuri to “”Curajul nostru de a spune NU””

  1. rahoveanu Aprilie 20, 2010 la 11:29 pm #

    Agri

    pentru cine nu a trait in comunism, este greu sa inteleaga privatiunile si deformatiile psihice suferite de popoarele oprimate.

    Am sa subscriu la acest demers. Iti multumesc pentru ne aduci la cunostinta astfel de initiative.

  2. Argentina Gribincea Aprilie 21, 2010 la 12:06 am #

    Alex, eu îți mulțumesc!

    Păi… tocmai de asta nu putem lăsa un lucru atât de important pe seama celor care… nu înțeleg. Apropo, am avut unele rezerve referitoare la Raportul Comisiei Tismăneanu: l-aș fi dorit completat cu date care nu încăput în documentul final… Totuși, acum sunt mai sigură decât oricând că această inițiativă trebuie susținută.

    În ultimul timp n-am prea făcut altceva decât să ”răspund”/să ”rezonez” la ideile bune ale unor autori de certă valoare. Nu-mi pare rău… O să-mi iau o pauză ”de creație”, când vom avea vremuri mai liniștite…🙂

    Încă o dată: mulțumesc.

  3. turnofftheglory Aprilie 22, 2010 la 4:58 pm #

    Salut, Agri.
    Mi-am facut un blog nou unde te invit cu placere:
    http://turnofftheglory.com/blog/

  4. noradamian Aprilie 22, 2010 la 7:56 pm #

    argri, salut! Sustinerea acesteui demers din partea noastra e normala si necesara. E foarte bine ca ai semnalat acest lucru 🙂

    • Argentina Gribincea Aprilie 22, 2010 la 11:12 pm #

      Mulțumesc, Nora. Sper să ajungem să vedem condamnate crimele comunismului, așa cum a fost condamnat nazismul.

  5. Turnofftheglory Aprilie 23, 2010 la 3:15 pm #

    Agri in opinia mea asta cu nazismul e smecheria de stanga de a deturna discutia de la magariile slaliniste, maoiste si restul de draci rosii. Stalin singurel il face de ras pe hitler.

  6. szaszsebespaul Aprilie 26, 2010 la 1:06 pm #

    CUM FAC SA SUSTIN SI EU ACEASTA IDEE?

    • Argentina Gribincea Aprilie 26, 2010 la 1:20 pm #

      Deocamdată, nu știu nici eu vreo organizație care să se fi angajat să promoveze ideea (în afară de semnatarii Apelului), dar știu bine că trebuie să discutăm, cât mai mult, despre asta. Poate merită să scrii și tu despre acest demers, pe blogul tău…

      P.S. Vezi, politicienii sunt oameni, prin definiție, ”calculați” și… extrem de comozi, dar nu trebuie lăsați prea mult să stea prea comod, pentru că, vorba ceea: ”le stă norocul”.🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

vanilla

lovely damned teenage years

ZurliuBlog

"Trăiesc vremi de nebunie, dar, ca să le-nfrunt, îmi spun: Voi trăi cum mi se cere!... D-aia-s uneori... nebun.."--Goethe

Robson Cezar

"My work exists as an expression of "dar um jeitihno" - the Brazilian notion of "finding a way". For me, art is a means of survival."

CR3W

It's just G.

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, verbe în strungi şi versuri…

J.J. Anderson's Blog

Thoughts from the author of Trailer Park Juggernauts

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Trubadur prin Avalon

Mi-aș dori ca într-o zi sufletele noastre să se privească de atât de aproape încât atunci când vom clipi să le atingem cu genele.

Гастрономия - просто вкусно

Человек есть то, что он ест.

Drumurile lui Spetcu

Blog de om umblat

II SI CAMASI STILIZATE

Pasiune pentru frumos si traditie

papillon de nuit

On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux.

a dweller's confessions

confessions by a 19-year-old wallflower

CritDicks.com

A precariously critical, humorous take on life’s interactions with food and drink!

Descopera misterele naturii

Discover the mysteries of nature

Tassles Of Intertwined Emotions

Poetry, Quotes & Random Thoughts

dan moldovan

blog de poze

find the details

Interiors news and finishing touches for homes

Blog de multe parale

„Nu voi fi un om obişnuit, pentru că am dreptul să fiu extraordinar.” Peter O Toole

Doru Braia

Talk Soc

A Dose A Day

Inspirations for Nurses (and non-nurses)

A.D. Martin

writing - novels - film - television - video games - other stuff

Imperfect Beauty

"Do what you like and like what you do ! Imperfection is a part of beauty !" - Rocsee

Saltarosgarden

A garden of my dreams coming to live!

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Condamnat la prietenie!

Caci mor traind...

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Doina Soltan

"Cele mai frumoase locuri prin care am umblat au fost sufletele oamenilor pe care i-am iubit." Irina Binder

Compendiu de istorie și diplomație

“Vrei să admiri un om? Privește-l din îndepărtare…” - Adrian Sereș -

infinitdegânduri

Loneliness ends with love.

Gheorghe Cuciureanu

În fond despre ştiinţă

prietendevremerea

O vorba buna

…touch my sound…

Where sound can be touched, felt and seen.

Ivano Mingotti

Pagina ufficiale autore

Gheorghe BREGA

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova

Andrei Botnari. Photography and travel blog

Capitalism pe pâine

Fondator si director: Mihai Giurgea

PoliteiaWorld

Quis custodiet ipsos custodes?

Cafeaua de dimineata

Cuvinte dintr-o ceașca de cafea

Anghel

A great WordPress.com site

SECRETELE SĂNĂTĂȚII ȘI FRUMUSEȚII CU MARIA BOTNARU

Nu poți cumpăra timpul, dragostea și sănătatea cu toți banii lumii

Folclor muzical românesc

„Cântă, măi frate române, pe graiul și limba ta și lasă cele străine ei de a și le cânta!” - Anton Pann

%d blogeri au apreciat asta: