Arhiva | aprilie, 2010

A fi sau a nu fi… urmași ai Romei?

27 apr.

Discuțiile iscate zilele astea, legate de semnificația zilei de 9 mai și de oportunitatea participării Republicii Moldova la parada din Piața Roșie din Moscova, cu prilejul aniversării a 65-a a sfârșitului celui de-al doilea război mondial, au atins  punctul critic.  Azi, membri ai unor ONG-uri vor protesta contra deciziei AIE de a trimite ostași la Moscova cu această mult prea controversată ocazie.  Mai multe puncte de vedere au fost prezentate, așa cum e și normal, pe diverese posturi media, în presa scrisă și în cea electronică.  Iată un fragment dintr-un articol pe aceeași temă:

 * * *

 

”(…) ostaşii moldoveni nu au ce căuta la Moscova şi că preşedintele Mihai Ghimpu ori  prim ministrul Vladimir Filat nu au ce căuta în Piaţa Roşie „pentru a bate din palme armatei care ne-a cotropit”, care ne-a „împins ţara în URSS cu tancurile”, care „ne-a ucis tinerii la Nistru în 1992”, „iar acum ţine sub mantaua sa teritoriul din estul republicii…” (vezi: 9 mai, ca diversiune politică, “TIMPUL”,  22 Aprilie 2010). Totuşi, dacă „Alianţa a decis” să umilească Moldova în faţa comunităţii  internaţionale, credem că preşedintele Mihai Ghimpu, în cazul în care el sau un alt oficial moldovean va pleca la Moscova, are obligaţiunea morală şi politică să facă o declaraţie oficială în care să sublinieze clar cel puţin 2 lucruri:

1) Participarea Moldovei la manifestările din ziua de 9 mai de la Moscova nu înseamnă în nici un caz recunoaşterea interpretării ruseşti a istoriei cauzelor şi consecinţelor celui de-al Doilea Război Mondial. Viziunea Chişinăului asupra cauzelor şi consecinţelor celui de-al Doilea Război Mondial  a fost expusă clar în Declaraţia conferinţei internaţionale „Pactul Molotov-Ribbentrop şi consecinţele sale pentru Basarabia” adoptată la 28 iunie 1991, la Chișinău.  

2) Pentru Republica Moldova, la fel ca şi pentru Ţările Baltice,  ziua de 9 mai a însemnat încheierea războiului cu Germania fascistă, dar a  nu a pus capăt ocupaţiei sovietice care a continuat până la declararea independenţei Republicii Moldova la 27 august 1991. Mai mult, o parte a teritoriului naţional – raioanele de est ale Republicii Moldova,  continuă să se afle sub ocupaţie rusă şi Guvernul RM  cheamă autorităţile Federaţiei Ruse să-şi retragă trupele de ocupaţie de acolo cât mai curând posibil.   

… În  încheiere, îndrăznim să-i  dăm un sfat liderilor Alianţei şi în privinţa componenţei Delegaţiei oficiale a Republicii Moldova care se va deplasa la Moscova pentru a participa la  manifestările din ziua de 9 mai. Dat fiind faptul că în ultimul timp politicienii moldoveni „aflaţi în călduri electorale” fac din „mersul la Moscova” un sport naţional” le sugerăm celor patru lideri ai Alianţei să-i includă neapărat în delegaţie şi pe dl. Dumitru Diacov, preşedintele de onoare al Partidului Democrat din Moldova, şi pe doamna Zinaida Greceanîi, ex-prim ministru al RM, ca aceştia să aibă posibilitatea să le mulţumească personal lui Putin şi Medvedev că Stalin le-a deportat părinţii în Siberia în anul 1949. Căci dacă  „Alianţa a decis” să ne umilim de ce nu ne-am umili până la perversiune?”  (Ion Constantin, Mersul la Moscova sau umilința ca perversine politică)

 

 * * *

* – Un articol recent de același autor: Trupele ruse și derusificarea terminologiei.

 

„De bello Dacico”

26 apr.

Un colț de veșnice-adevăruri…

”Curajul nostru de a spune NU”

20 apr.

Acum câțiva ani, ascultam, cu un sentiment de inutilitate și de neputință, o ședință a APCE (în transmisiune live), în cadrul căreia, în pofida argumentelor prezentate și a discursurilor foarte convingătoare,  rezoluția adunării, care fusese convocată cu scopul de a condamna crimele comunismului, la inițiativa PPE, era adoptată doar parțial și, pe alocuri, îndulcită, retușată, cu un fel de falsă pudoare sau teamă de a nu-l ofensa pe autorul crimelor contra umanității… De după obișnuitul paravan al limbajului diplomatic în care era redactat documentul final, se putea citi conștientizarea gravității crimelor comise de comunștii din diferite țări, dar intenția de a face dreptate se oprea acolo unde ar fi trebuit elaborate măsuri concrete.

Bineînțeles, nu sunt singura care a rămas dezamăgită de parțialitatea justiției în acest caz. Într-un articol de Mircea Vasilescu, publicat în Dilema Veche , spre exemplu, subiectul este reluat, cu justificările de rigoare, și repus pe tapet. ”Mă tem că, la 20 de ani de la căderea comunismului, Vestul continuă să „nu ne înţeleagă” pe noi, cea din Est. Există un consistent deficit de cunoaştere a ceea ce a însemnat comunismul real şi, în timp, s-a răspîndit destul de mult şi o atitudine superior-detaşată a „Vesticului” faţă de veşnicele noastre lamentări despre cîte am pătimit. Invadaţi de prezent, oamenii îşi pierd aproape orice urmă de conştiinţă istorică şi sînt dispuşi mai degrabă să uite ce li s-a întîmplat lor, cu atît mai mult ce li s-a întîmplat altora.”, spune autorul. Și are dreptate. Iată un argument: o dezbatere pe tema actualității lui Marx, la RFI România, cu participarea unor distinși analiști și comentatori valoroși.  Dincolo de lipsa unui interes prea mare pentru marxism a celor care discută, se pot constata două lucruri: marxismul revine în vogă – în Occident -, pe de o parte, și, pe de alta, o atitudine mai degrabă de aprobare (”gânditor foarte interesant și provocator”, se spune despre Marx), decât de condamnare, față de teoria dictaturii proletariatului (de notat că însuși K.Marx era conșient că ”noua ordine socială” pe care dorea să o construiască avea  să se ridice  prin crimă, și nu-l deranja această extracție sângeroasă a preconizatei ”societăți ideale”).  Poate greșesc, dar impresia mea e că și cei prezenți la dezbatere au fost insuficient  de critici cu autorul Manifestului Partidului Comunist – operă programatică, fundamentală, care cheamă la exproprierea prin mijloace violente a ”dușmanului de clasă” al proletariatului. Pare un detaliu nesemnificativ, probabil, dar adepții de mai târziu ai marxismului nu au făcut decât să ”traducă în viață” (după expresia uzitată în literatura de propagandă comunistă) aceste ”porunci” ale ”întemeietorului” teoriei lor preferte, transformând marxismul într-o armă a genociului. Nu este greșeala lor, este crima încurajată prin apelul explicit, instigator, de la sfârșitul Manifestului, prin care marxiștii de toate ”nuanțele” și-au argumentat, ulterior, crimele.

Acum câteva zile, discuțiile ”trezite” de tragedia de la Smolensk au redeschis rănile vechi și sentimentul că nu s-a făcut dreptate până la capăt. Dovadă chiar această recentă sfidare: reticența Rusiei de a prezenta scuze Poloniei, în legătură cu masacrul de la Katyn, și de a lăsa documentele să vorbească… Am tot citat, din abundență, zilele astea… Indignarea este mare, mai ales pentru că, vorba unui cunoscut comentator, nu doar niște oameni au fost asasinați la Katyn, ci și adevărul – prin secretizarea arhivelor.  Mai citez și de data asta: un Apel care mi se pare nu doar oportun, ci și necesar.

” Imperativul condamnarii Pactului Stalin-Hitler

A p e l

pentru condamnarea pactului Stalin-Hitler şi a consecinţelor lui ca ilegitime şi criminale, către preşedinţii statelor  care au fost victime ale acestui pact

 E.S. Domnului Preşedinte al Poloniei – Bronisław Komorowski

E.S. Domnului Preşedinte al României – Traian Băsescu

E.S. Doamnei Preşedinte a Finlandei – Tarja Halonen

E.S. Doamnei Preşedinte a Lituaniei – Dalia Grybauskaitė

E.S. Domnului Preşedinte al Letoniei – Valdis Zatlers

E.S. Domnului Preşedinte al Estoniei – Toomas Hendrik Ilves

E.S. Domnului Preşedinte al Republicii Moldova – Mihai Ghimpu
– apel semnat de 33 de organizaţii civice şi sindicale din România –

 Excelenţele voastre,

La 70 de ani de la masacrul de la Katyń:

            1) Vă solicităm să înfiinţaţi Comisia internaţională a Poloniei, României, Finlandei, Lituaniei, Letoniei, Estoniei şi Republicii Moldova pentru analiza consecinţelor Pactului Hitler-Stalin asupra acestor state şi asupra popoarelor lor. Această comisie va elabora un raport final în cursul acestui an.

             2) Vă solicităm să condamnaţi Pactul Stalin-Hitler şi consecinţele lui ca ilegitime şi criminale. Conform modelului românesc de condamnare a comunismului, condamnarea Pactului Stalin-Hitler trebuie făcută în deplină cunoştinţă de cauză, în baza viitorului raport final al respectivei comisii internaţionale, în faţa Camerelor Parlamentelor din statele care au fost victime ale pactului dintre Stalin şi Hitler.

             3) solicitămacţionaţi pentru condamnarea de către Uniunea Europeană, Consiliul Europei şi de către alte foruri internaţionale competente, a Pactului Stalin-Hitler şi a consecinţelor lui ca ilegitime şi criminale.

             4) Vă solicitămacţionaţi pentru despăgubirea morală şi materială a popoarelor şi a ţărilor care au fost victime ale pactului dintre Stalin şi Hitler, faţă de abuzurile, fărădelegile şi crimele comise împotriva acestor ţări şi a cetăţenilor lor, nivelul şi modalităţile de despăgubire urmând a fi stabilite de o comisie recunoscută de forurile competente internaţionale.

            Consecinţele pactului de “neagresiune” dintre cei mai mari criminali ai istoriei, Stalin şi Hitler, au fost ilegitime şi criminale faţă popoarele polonez, român, finlandez, lituanian, letonian şi estonian. Acest pact ilegitim şi criminal a fost semnat la Moscova, în 23 august 1939, de către miniştrii de externe Molotov şi Ribbentrop, în prezenţa lui Stalin. Pactul a avut un protocol secret conform căruia  au fost împărţite teritorii ale unor state vecine. Aplicarea prevederilor pactului pact a însemnat începutul dezastrelor naţionale pentru Polonia, România, Finlanda, Lituania, Letonia, Estonia.

            Istoricul britanic Paul Johnson a prezentat foarte sugestiv semnarea pactului Stalin-Hitler: „Măcelarii Europei, ameţiţi de băutură, îşi jucau rolurile îmbrăţişându-se cu tandreţe şi clătinându-se pe picioare. Arătau efectiv ca un grup de gangsteri rivali care avuseseră şi înainte ceva de împărţit, dar acum o luau de la capăt ca  profesionişti ai aceloraşi afaceri”.

            Menţionăm că Parlamentul European a adoptat în aprilie 2009, cu o largă majoritate, rezoluţia prin care ziua de 23 August a fost declarată Ziua europeană a victimelor stalinismului şi nazismului.       

            Solicitările din acest apel sunt conforme cererilor Proclamaţiei pentru decomunizarea României, lansată la 23 august 2008, la 69 de ani de la semnarea Pactului Hitler-Stalin. 

 Bucureşti, 19 aprilie 2010”

Semnăturile și continuarea: pe Blogul lui Vladimir Tismăneanu.

P.S. Dacă acest nou demers justițiar va reuși, în mod sigur, va fi și aportul victimelor accidentului de la Smolensk.

Un ecou din Grădina de hârtie…

19 apr.

Să vedem și dictatura celor care râd…

Foaie verde Charlie Chaplin,

Verde de Charlot,

Rădeți, râdeți, râdeți,

Cu tristeți cu tot!..

 * * *

Nu mai explic de ce anume acest cântec, și poate că nici nu e nevoie de multe explicații…

Este un ecou la postarea Norei Damian:

Un nou apel la solidaritate

18 apr.

Este vorba de un jurnalist, acuzat de  ”înaltă trădare”: Ernest Vardanian, arestat în zona controlată de regimul ilegal de la Tiraspol. S-a scris mult despre acest caz, experții în problema drepturilor omului au semnalat și ei această nouă diversiune a regimului separatist. O petiție pentru eliberarea jurnalistului din Transnistria poate fi semnată pe Blogul lui Cristian Preda.

Tristă baladă…

17 apr.

Azi, când se aduc omagii victimelor de la Smolensk, într-o legătură fatală cu cele de la Katyn, încă se discută despre rolul controversat al lui Lech Kaczynski în viața politică a Poloniei. E și un nou prilej pentru a analiza urmările și toxicitatea comunismului. Discuții au mai fost, și despre unele am și amintit pe acest blog, despre altele scriu abia acum, în ciuda faptului că e vorba despre articole de acum câteva zile… Gândindu-mă la aceste controverse, cred că această polemică va mai continua (și, probabil, voi reveni și eu asupra unor aspecte care mi se vor părea mai importante) …  Un fragment dintr-un articol, în această ordine de idei, de pe Blogul lui Traian Ungureanu:

Katyn nu e, aşadar, doar un mascru la scară industrială şi un act de negare sistematică a umanităţii. Katyn e o mostră de comunism ideologic aplicat. Exact din acest motiv – şi nu ca urmare a remuşcărilor sau dubiilor etice tîrzii – Rusia sovietică şi, în bună parte, post-sovietică a înercat şi, multă vreme, a reuşit să mintă cu toată laşitatea expertă a propagandei comuniste. Multă vreme, Katyn a fost ferecat în tăcere. Moscova a ascuns documentele lămuritoare şi a plasat răpsunderea asupra Germaneiei naziste. După ce adevărul şi-a făcut loc împins de memoria vie a generaţiilor succesive ale Poloniei postbelice, „noua” Rusie democratică a refuzat să deschidă arhivele. Preşedinele Yelţin a făcut un pas curajos în direcţia bună. Însă adevărul integral, în toate detaliile lui adminstrative şi politice, rămîne ascuns, în continuare, în arhivele ruseşti. Ideologia post-sovietică a Rusiei nu se poate dezlipi de comunismul recuperat, prin viziunea de tip Putin, în beneficiul patriotismului naţional rus.

 * * *

* * *

 Altă perspectivă:  Blestemul.

 * * *

Update: 18.04.2010

 * * *

„Fara a incerca dramatizarea unor evenimente actuale, imi este greu sa nu vad un anumit fel in care occidentul continua sa perceapa “Estul European.” Presedintele Obama, Presedintele Sarkozy, dar in special Cancelarul German, Angela Merkel, s-au declarat neputinciosi in fata bietul vulcan islandez.  Daca trebuia sa fim si mai corecti trebuie sa amintim ca Lufthansa a facut ieri (sambata, 17.4) zboruri pentru a vedea daca exista sau nu pericolul unor probleme aviatice. Ambele zboruri Luftahansa nu au detectat nici o problema. Puterile neputincioase prin liderii ei imi aduc aminte de trecutul nu atat de indepartat. De luat aminte!”  Continuare în:  Politeia .

 * * *

Surse: Dreapta.net și youtube.

 * * *

 Update: 19.14.2010

”Moartea preşedintelui polon poartă pecetea felului său incomod, principial, îndârjit, curajos de a face politică. El nu a fost de acord cu modul în care Donald Tusk şi Vladimir Putin s-au înţeles să pună punct în istoria Katyn-ului şi nu a pregetat să se manifeste, să acţioneze.

Prin moartea sa, „iraţională”, stupidă chiar, Lech Kaczynski a reuşit ceea ce nu putea să obţină în calitatea sa de preşedinte viu: să spună lumii că tragedia de la Katyn a fost mai mult decât o tragedie şi că peste ea nu se poate trece ca peste un „fapt divers” al istoriei sovietice şi europene. Doliul anunţat în multe state europene pentru victimele accidentului aviatic reflectă probabil şi o atitudine revizuită faţă de Katyn. Volens-nolens, lumea îşi îndreaptă privirea spre ceea ce s-a întâmplat cu 70 de ani în urmă, în pădurea de lângă Smolensk, nu departe de locul unde a căzut avionul preşedintelui polonez, cu cei peste 90 de reprezentanţi de vârf ai Poloniei.” –  Nicolae Negru

* * *

Filmul regizorului Andrzej Wajda, film care a revenit în atenția noastră (și pe ecrane) odată cu tragedia de la Smolensk, amintind lumii despre tragedia Katynului, acel fenomen generat de reflexul genocidar al oricărei puteri dictatoriale, care face abstracție de divergențe ideologice și de orientări politice și se manifestă în toată urâțenia sa, fie că este de inspirație hitleristă ori stalinistă. Asta explică, după părerea mea, evenimentele evocate în film, precum și faptul că Polonia, deși nu era în stare de război, a fost atacată de ambii dictatori. Dictatorii, care își disputau sferele de influență, ”și-au dat mâna”, în numele unui interes criminal, iar Katyn este simbolul acestui gest de frațietate criminală. Un articol despe filmul Katyn și semnficația acestui simbol:

”Sfidând autorităţile, Agnieszka pune pe mormântul gol al fratelui ucis la Katyn o placă funerară cu data decesului, 1940, anul crimelor sovietice. Ca şi Antigona, ea asumă rolul rostirii/scrierii adevărului cu orice preţ, pentru că nimic nu este mai periculos decât adevărul pentru starea de impostură generică a unui regim totalitar. În această confruntare nu există loc pentru compromisuri, fapt subliniat de Wajda într-o notă uşor idealizantă, dar nu străină de spiritul polonez, cedările conduc la declinul moral, la pierderea singurului capital care nu se negociază: onoarea. Fără a fi un individ tranzacţional, aflându-se printre puţinii supravieţuitori, sublocotenentul Jerzy (Andrzej Chyra) intră în rândurile armatei “de eliberare”. În cazul său, problema de conştiinţă se rezolvă radical, prin sinucidere, nu fără o încercare de justificare faţă de ceilalţi care-l izolează cu dispreţ. Lipseşte tipul tranzacţionalului autentic, regizorul sugerează încă odată, că nu există loc pentru compromis chiar atunci când acesta apare justificabil, de exemplu, la sceptica directoare sau la Jerzy, ca o soluţie de supravieţuire a omului sub vremi. La acest nivel se angajează conflictul tragic, între o Polonie a Solidarităţii şi Rezistenţei şi una inadmisibilă pentru Wajda, a Resemnării şi Colaborării cu puterea discreţionară, între Antigona şi Ismena, ca figuri emblemtice ale tragediei greceşti.” –  Angelo Mitchievici: Remember KATYN

* * *

Lech Kaczynski a fost un autentic patriot polonez, un luptator pentru adevar, justitie si demnitate. Si-a aparat crezul politic in conditiile represiunii totalitare. L-a aparat si mai tarziu, cand nu au lipsit cei care sa-l critice pentru “anacronism”, “doctrinarism” si alte asemenea “devieri”.  A crezut intr-o Europa care, unita fiind, respecta traditiile fiecarei natiuni. A inteles ca fara o reala decomunizare Polonia nu va iesi din marasmul coruptiei endemice (nu doar cea economica, ci si aceea morala).  A murit indeplinindu-si misiunea de exponent al unei Polonii care nu-si uita martirii si nu accepta ocultarea pseudo-pragmatica a adevadrului istoric.  Se va odihini acum pentru vesnicie, impreuna cu sotia sa Maria, la Catedrala Wawel, alaturi de regii Poloniei, de Pilsudski si de generalul Sikorski. ”  – Blogul lui Vladimir Tismăneanu,  Lech Kaczynski RIP  .

 

 

 

Acasă: Paștile Blajinilor

13 apr.

Cum plecarea mea (la București) s-a tot amânat până spre Paști, din cauza problemelor de sănătate ale părinților, ar fi fost păcat să nu rămân acasă și de Paștile Blajinilor, sărbătoare ținută cu sfințenie în multe dintre satele noastre: sunt zilele de pomenire a celor plecați dintre noi. Am fost pe la morminte în cele trei zile rezervate acestei sărbători (tocmai trei, pentru că, în cazul nostru, mormintele celor dragi se află în localități diferite)… Am văzut locul de veci al unchiului meu, Vasile Ciocanu, la înmormântarea căruia n-am putut veni, apoi am mers la cel al bunicii Ecaterina Botoșanu (mătușa Catinca, accent pe i, cum i se spunea în sat), și al bunicilor Elena și Tudor Popescu… Pe când eram mică, nu prea înțelegeam semnificația acestei sărbători. Abia după ce mi-am pierdut bunicii am început să mă gândesc la cimitir ca la un loc liniștit, amar, trist… și totuși drag.

”Lunea de dupa Duminica Sfantului Apostol Toma este prima zi din perioada pascala in care se fac pomeniri de obste pentru cei trecuti la Domnul. Pentru a cinsti cum se cuvinte patimirile si Invierea Mantuitorului Iisus Hristos, Biserica a randuit ca in perioada dintre Sambata lui Lazar si Duminica intai dupa Sfintele Pasti sa nu se oficieze parastase. Lunea din saptamana a doua a Penticostarului, numita si Pastile Blajinilor, este asadar un prilej de comemorare si de rugaciune pentru cei adormiti. In unele locuri din tara familiile se reunesc la cimitir pentru a face pomeniri pentru cei dragi.” – Sursa: noutati-ortodoxie.ro .

* * *

Astfel, îmi clarific o mai veche nedumerire, privind existența acestei tradiții și peste Prut. Credeam că în dreapta Prutului această sărbătoare nu se mai ține…  Aici se ține… În cimitirul central (Armenesc, adică, mai corect de pe strada Armenească), venind de la mormântul lui badea Vasile (cum obișnuiam să-i zic unchiului meu, un om ca pâinea caldă), am văzut și o mulțime de cunoscuți, de care, la fel, îmi e dor… Nu m-am apropiat (eram și eu alături de rudele mele, pe care nu le-am văzut de foarte mult timp) și acum îmi pare rău…  O emisiune specială a postului Jurnal TV (care devine din ce în ce mai interesant, trebuie să recunosc), transmite chiar un reportaj din Cimitirul de pe strada Armenească.

 * * *

Gelu, verișorul meu, venit din Franța cu această ocazie, a reușit să ajungă și pe la rudele noastre din nordul Basarabiei, din Cotiujenii Mari și Coblânea. A fost pe la mormitele nanilor noștri de botez: nana Olimpia și nanu Ștefan – o familie de români pe atât de frumoși, pe cât de mare ne era bucuria, atunci când, fiind copii, ajungeam pe la ei: toată casa și toată grădina erau ale noastre, nu existau restricții, și toată împrejurimea părea decupată dintr-o poveste – una dintre interminabilele povești ale lui nanu Ștefan…

Gelu îmi povestește că acum totul pare de zece ori mai mic decât vedeau ochii lui de copil, atunci… Și casa bunicilor, care nu mai e a noastră (s-a vândut), o casă făcută după toate regulile (deosebit de stricte) din nord, construită de bunicul Tudor, cu ferestre și uși meșterite de mâinile lui, e mult mai mică – așa zice acum Gelu… În amintirea mea, casa aceea a rămas… enooormă!, foarte răcoroasă și odihnitoare vara, caldă și protectoare iarna… Și luminată de zâmbetul bunicii și de mușcatele colorate ce populau ferestrele umbrite ușor de albe și delicate perdeluțe cu horboțică – dantelă (cu un model tradițional), croșetată cu mâna de vreo vecină sau chiar de bunica Elena, o femeie al cărei destin a însumat cele mai mari tregedii care se pot întâmpla în viața unui om (război, foamete, pierderea copiilor, căsătorie prea timpurie, pierderea soțului, pierderea întregii averi, moștenită de la părinți și bunici, dezrădăcinare, nedreptate, durere etc.), dar care a avut puterea să-și crească frumos cele patru fete, dintre cei șase copii pe care i-a avut, să le dea educație și studii superioare, să se ingrijească și de nepoți… O casă la care mai visez și azi: mirosind a curățenie exemplară, a busuioc, a flori abia aduse din grădină și a bucate pregătite cu grijă și dragoste pentru noi…

 Nu plecam niciodată de la bunici fără flori. Ultimele sfaturi pe care le primeam, înainte de a urca în mașină, veneau în set cu un buchet mare de tandafiri, de crini, de crizanteme sau de bujori, funcție de sezon… Crinii erau florile preferate ale bunicii Elena. Bujorii erau florile omniprezente în gospodăria bunicii Ecaterina…

 * * *

 La Condrița, unde și-a petrecut ultimii ani de viață una dintre bunicile mele, Ecaterina Botoșanu, am fost chiar luni, de Paștile Blajinilor. O zi posomorâtă, vânt și chiar un pui de ploiță cu frigușor, dar cimitirul era plin de sătenii veniți să-și pomenească rudele adormite… Preotul, trecând printre morminte și sfințind locul, s-a oprit pentru câteva clipe să-i spună lui tata că-i apreciază munca: ”Faceți un lucru bun”  – se referea, în special, la emisiunile de cultivare a limbii (de fapt, de asanare a limbii române) realizate de tata… Copiii din sat, însă, erau nerăbdători să-și primească cele cuvenite: covrigei, ouă roșii, bomboane… Câteva clipe (un clip, adică!) filmate la cimitirul din Condrița:

P.S. Am observat că cimitirele din satele noastre sunt din ce în ce mai sărăcuțe și mai… însingurate. Probabil din cauză că tinerii pleacă la muncă în străinătate, nu prea mai are cine le întreține…

Șocuri matinale

10 apr.

M-am trezit devreme (în ultimii ani mă trezesc tot mai devreme; semn că mă maturizez și eu: cu fiecare minut, devin tot mai matinală – eu, care până nu demult aveam un regim de somn foarte original, personalizat, funcție de urgența sau lipsa proiectelor în care eram implicată – acum însă nu se putea altfel: aveam de definitivat programul zilelor următoare, numite pe la noi și Paștile Blajinilor)… Era pe la 4… Am citit: mai întâi niște pagini de istorie, un studiu care m-a șocat prin informația care – o nouă surpriză!  – mă privea personal, apoi știrile, din nou, șocante, după ce toată săptămâna am avut parte de atâtea imagini cu violențe, terorism, revolte, conflicte diplomatice etc., printre care cu greu își făceau loc subiecte mai luminoase, precum sărbătoarea Învierii sau normalizarea relațiilor dintre Chișinău și București, spre exemplu; la acest subiect, ce conține și o valoare simbolică, probabil voi reveni mai târziu; până atunci, însă, iată niște note de călătorie (ale unui foarte fin observator, în opinia mea), inspirate de vizita la Chișinău a Premierului României Emil Boc, la începutul acestei luni, cu ocazia emiterii primelor permise de trecere a frontierei cu UE:  ”Șmecherii” de la București, la Chișinău.

 * * *

Și azi… o nouă știre tristă, de-a dreptul paralizantă: accidentul aviatic de la Smolensk… Poate că voi reveni și asupra acestui subiect, la fel, mai târziu… Lumea discută și prin alte părți despre aceste evenimente… șocante: pe blogul  TOG, spre exemplu, sau printre cele mai incitante subiecte din Politeia…  Sau în Grădina de hărtie a Norei Damian…

Alții găsesc potrivită doar muzica, singura în stare să exprime tristețea în toată profunzimea ei: Antiteze (Mihail Neamțu)…

CR3W

It's just G.

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, pași în strungi şi verbe…

J.J. Anderson's Blog

Someday, what follows will be referred to as “his early works.”

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Cosmisian - Neoproză „smart emotional”

Mouelle Roucher „Eratele sunt mai bune decât ciornele publicate. Eratele sunt răzbirea unui scriitor care spune adevărul.” ~ Lucette „Degetele tale sunt definiția sofisticată a unui semn de carte perpetuu”

Гастрономия - просто вкусно

Человек есть то, что он ест.

Drumurile lui Spetcu

Blog de om umblat

II SI CAMASI STILIZATE

Pasiune pentru frumos si traditie

papillon de nuit

On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux.

a dweller's confessions

confessions by a 20-year-old wallflower

CritDicks.com

Products / Places / Services

The Soft Pillow

He became ink in her pen and she never stopped writing.

dan moldovan

blog de poze

Find the details

for covetable, decorative product designs and interiors news

Doru Braia

Talk Soc

A Dose A Day

Inspirations for Nurses (and non-nurses)

A.D. Martin

writing - novels - film - television - video games - other stuff

Saltarosgarden

A garden of my dreams coming to live!

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Condamnat la prietenie!

Căci mor trăind...

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Doina Soltan

"Cele mai frumoase locuri prin care am umblat au fost sufletele oamenilor pe care i-am iubit." Irina Binder

Compendiu de istorie și diplomație

“Vrei să admiri un om? Privește-l din îndepărtare…” - Adrian Sereș -

infinitdegânduri

Loneliness ends with love.

Gheorghe Cuciureanu

În fond despre ştiinţă

prietendevremerea

O vorba buna

…touch my sound…

Where sound can be touched, felt and seen.

Ivano Mingotti

Pagina ufficiale autore

Gustosel

Descoperă bucuria de a găti acasă!

Gheorghe BREGA

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova

andreibotnari.wordpress.com/

Andrei Botnari. Photography and travel blog

PoliteiaWorld

Quis custodiet ipsos custodes?

Anghel

A great WordPress.com site

SECRETELE SĂNĂTĂȚII ȘI FRUMUSEȚII CU MARIA BOTNARU

Nu poți cumpăra timpul, dragostea și sănătatea cu toți banii lumii

Memoria Fonogramica

Muzici vechi pentru urechi noi

Elena Tănăsescu

Put a little magic in your life

Viva la vida

despre muzica

baletalessia

un site despre balet

The Tragic Life of Frank

Around five minutes ago I had this sudden revelation; that my life is quite sufficiently, tragic.

Motoare 2 timpi

Otto von Diesel

La margine de timp

Credinta te poate ajuta sa muti muntii din loc, iar dragostea te ajuta sa ii treci...

ANDREEA VASILE

Povești despre oameni ca tine

%d blogeri au apreciat: