Poesis: ”Mai bine poet decât politician”

17 Iul

Titlul aparține poetei Călina Trifan, iar textul  cucerește prin sinceritate, prin durerea neputinței de a influența cumva tragicomicul situației în care am ajuns, prin starea de slăbiciune, exprimată cu exactitate, prin puterea de a verbaliza sensuri ce nu se lasă prea ușor captate. Este o reacție profund feminină la excesul de forță demonstrat de Putere. (A propos de ”forță” și ”Putere”, observ că în ultimele zile produc tot mai multe pleonasme, parcă m-aș regăsi în ”cazanii” și ”sama de cuvinte”  medievale… – e și acesta un sindrom al rătăcirii printre sinuozitățile disputelor identitare, care ne-a afectat, de când suntem forțați, terorizați (prin metode din ce în ce mai brutale) să ne asumăm o identitate medievală, în schimbul dorinței noastre explicite de a intra în rândul democrațiilor europene moderne).

Puterea. PCRM, spus mai pe șleau… s-a străduit, mai cu binișorul (salarii atractive, mașini, secretare etc), mai cu amenințări și tot felul de măsuri coercitive, să creeze  niște duplicate pentru ”suprastructura”, esențialmente românească, a societății din RM. ”Nu se poate!, – părea să spună dl Voronin, – Eu dau BANI! Dau cât nu face! Să-mi creați, ACUM ȘI AICI, o Uniune a Scriitorilor care să scrie curat moldovenește, nu românește!”  Scriitorii (unii, foarte puțini dintre ei) au luat banii, au chefuit, s-au plimbat cu mașinile, au făcut ochi dulci secretarelor, dar… au uitat să mai și scrie.  Un fleac, veți spune! Da, dar fără acest ”fleac” nu există literatură.🙂

S-au dat bani și pentru un dicționar. Să vadă toată lumea ce patrioți sunt comuniștii! Comuniștii, care poate că nu se prea pricep la administrație, dar măcar știu foarte bine să administreze ”limba și literatura” acestui popor, care, după cum consideră ei, nu este în stare de nimic, fără ”îndrumarea înțeleaptă” din partea unor ”mecenați” precum Stepaniuc, Voronin sau Tkaciuc!  Parcă, fără directivele prețioase ale PCRM ar putea scrie acest popor măcar o singură poezie ”neromânizată”?! Sigur că nu! Dovadă că a fost de ajuns să vină Gorbaciov cu politica lui de liberalizare (în special de transparentizare a discursului politic), și ”poporul nostru moldovenesc” îndată s-a molipsit de…  un fel de ”românizare” masivă! S-au apucat să-i citeze, în calitate de argument al românismului nostru, nu doar pe Mihai Eminescu, pe Ion Creangă sau pe Vasile Alecsandri,  dar și pe alți români, mulți dintre care  basarabeni de origine (precum au fost Constantin Stamati, Alexandru Donici, Alexandru Hâjdău, Matei Donici, Ion N. Halippa, Dumitru Moruzi, Constatin Stere etc.). Mai mult, au adus, în calitate de argumente ale românismului nostru, citate din operele unor cercetători ruși sau occidentali…  Devenise clar pentru toată lumea că suntem, ca și Eminescu, români și punctum. Așa încât, mânat de dorința fierbinte a oficialilor (adică a PCRM) de a pune capăt acestui ”dezmăț românizator”, autorul proiectului ”dicționar moldo-român”  (sau invers ( ? ) bine, nu contează, pentru că, oricum, este un dicționar monolingv) a încercat să-și facă cinstit datoria, ca să-și merite simbria. Misiune irealizabilă, spre tristețea mare a ”patrioților”, care au luat, totuși,  banii pentru acest proiect, deși, cu tot patetismul său patriotard, proiectul a rămas în coadă de pește. Deja degajă mirosul specific proiectelor nefinalizate… Nu știu cum îl vom repatria de unde a venit, probabil o să vină ONU, UE sau NATO, ca să ne scape de radiațiile lui toxice…

Alte milioane s-au dus pe manuale de istorie. Falsificată cu grijă, bine gândită încă de ”tătuca Stalin”… Miloane. Da, și? Când au ieșit tinerii în stradă să protesteze, tot înfăşuraţi în tricolorul românesc au ieșit. Și tot cu acele cântece din Orășelul Libertății au venit. Chiar dacă, între timp, pare să fi dispărut din peisaj ”regizorul” de pe vremuri… Acum spectacolul s-a derulat cu de la sine putere, fără regizor. Aparent fără regizor… Regizor lipsă…

Văzând că nu reușește să fie ”constructiv”, PCRM a decis să treacă la planulB, la ”destructivismul proletkultist” cu accente locale: a desființat Institutul de Istorie al AȘM, iar acum își propune să desființeze și Institutul de Filologie. Logica e simplă: pentru că nu a reușit să-i facă să ”cânte” așa precum dictează partidul de guvernământ, PCRM pare să fi hotărât că e mai bine să avem… o ”statalitate” fără istorici, fără lingviști și fără literatură! Fără cărți! Fără folclor (pentru că, se vede cu ochiul liber, și acesta e ”contaminat” de românism, iar starea asta nu e de azi sau de ieri, ci de secole)! Să rămânem numai cu politicieni! Și nici dintre ei nu toți au șanse să rămână, ci numai cei care nu au nimic de comentat! Și, eventual, dacă mai rămâne vreun cetățean, după toate ”purificările” preconizate – cu niște țărani supuși, care să-i hrănească pe politicieni, dar, iarăși, fără comentarii!

* * *

Paradoxul e uneori umbra noastră: el umblă după noi, după gândurile noastre, ca ața după ac. De câte ori v-ați surpins admirând un fir de iarbă care a crescut prin asfalt? De câte ori v-ați gândit la românismul basarabenilor, care a supraviețuit după 200 de ani de rusificare și a răzbătut, ca și acel fir de iarbă (prin întunericul țarismului, apoi prin teroarea stalinistă, apoi prin ticăloșia post-sovietică)? Rezistența prin iubire și prin poezie, asta pare să fie ”rețeta basarabeană”. Cel puțin, Călina Trifan asta sugerează. Nu o spune direct (parcă se poate altfel, în plină campanie de ”neutralizare juridică” a oponenților ideologiei oficiale?). ”Și totuși, nu există iubire pentru voi!” – pare să fie mesajul poetei către cei care i-au trezit repulsie prin fariseism și ”minciuna instituționalizată”. Cred că PCRM (sau alții care mai practică metodele perimate ale acestuia) va rămâne în istorie, purtând caftanul ridicol al bărbatului convins că poate cumpăra dragostea femeii dorite sau că o poate obține prin vicleșug și violență. Da, recunosc, ai Putere, va zice Poezia, dar nu ai… ”votul meu”. Nu ai votul de diamant! 

”E forma mea de protest, prefer să scriu poezie pentru un cititor-doi decât să fac politică împotriva propriului meu popor. E forma mea de a mă împotrivi îndobitocirii, e gura de aer şi libertate de care am nevoie. E revolta mea împotriva politicii amestecate cu sânge. Căci unde e suferinţă şi nedreptate, întotdeauna îşi face loc poezia! Poeziile pe care le voi scrie de azi înainte vor fi scrisori de dragoste adresate tuturor oamenilor al căror instinct al libertăţii primează asupra instinctului fricii, foamei, morţii.”, zice Călina Trifan.

* * *
În imagine: C.Brâncuși, Coloana infinită
sau Coloana fără sfârșit (foto wikimedia.org)

”Noi nu suntem românofobi. Noi nu avem niciun fel de fobii” – repeta un candidat din partea PCRM, în cadrul unei emisiuni de dezbateri electorale, isterizat și plin de ură pentru că îndrăznisem să-i cer socoteală pentru faptul că mi se contestă dreptul la identitatea românească.  Deh, e campanie electorală! Când am întrebat ce sancțiuni a primit V.Stepaniuc pentru declarațiile sale românofobe, n-am primit niciun răspuns.  Îi cred pe domnii tovarăși, ei vor să ajungă din nou la putere. Ei au milioane. Populația are doar sărăcie, și voturile ei par a fi ușor de cumpărat. Un singur vot nu le ajunge comuniștilor: votul de  diamant al Poeziei. Nu au voturile lui Grigore Vieru, Alexe Mateevici, Mihai Eminescu, așa cum nu au votul vechilor Cazanii… Tot așa cum, dacă s-ar fi întâmplat să-l ”caute” pe cealaltă parte a Prutului, nu ar fi avut votul lui Brâncuși, Blaga, Arghezi, Enescu, Grigorescu, Tonitza sau Baba… De fapt, se poate observa deja o tendință: Poezia a spus mereu că  nu-și dă votul pentru declarațiile deșarte ale vulpoilor care se spovedesc în fața electoratului, repetând că nu sunt românofobi.  A le cere complicitatea împotriva spiritualității românești e ca și cum ai vrea să păcălești natura, cerându-i votul pentru un program de distrugere a ei. Vorba poetului, ”când vii în verdele zăvoi,/ ca lacrima să-ți fie dorul,/ necinstea supără izvorul,/ și el se-ntoarce înapoi…” (V.Romanciuc)

P.S. Călina Trifan mai scrie în articolul său: ”Dacă istoria literară nu-mi va consemna numele – nicio pierdere. Căci anonimatul pe lângă numele pătat de sânge al politicianului e floare la ureche”. Nu mai poate fi vorba de anonimat,  dar, și după părerea mea, anonimatul  este o onoare, în comparație cu blestemul de a trăi o viață întreagă sub semnul minciunii.

P.P.S. De la 7 aprilie încoace n-am mai putut scrie decât pamflete și articole grăbite, de atitudine. Acum, citind aceste câteva rânduri în care îi refuzi, onest, pe farisei, mi-a revenit curajul lirismului și mi-am reamintit ”drumul” spre ”frigiderul  cu subiecte poetice”… Fapt pentru care îți rămân îndatorată, Călina Trifan!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

vanilla

lovely damned teenage years

ZurliuBlog

"Trăiesc vremi de nebunie, dar, ca să le-nfrunt, îmi spun: Voi trăi cum mi se cere!... D-aia-s uneori... nebun.."--Goethe

Robson Cezar

"My work exists as an expression of "dar um jeitihno" - the Brazilian notion of "finding a way". For me, art is a means of survival."

CR3W

It's just G.

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, verbe în strungi şi versuri…

J.J. Anderson's Blog

Thoughts from the author of Trailer Park Juggernauts

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Trubadur prin Avalon

Mi-aș dori ca într-o zi sufletele noastre să se privească de atât de aproape încât atunci când vom clipi să le atingem cu genele.

Гастрономия - просто вкусно

Человек есть то, что он ест.

Drumurile lui Spetcu

Blog de om umblat

II SI CAMASI STILIZATE

Pasiune pentru frumos si traditie

papillon de nuit

On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux.

a dweller's confessions

confessions by a 19-year-old wallflower

CritDicks.com

A precariously critical, humorous take on life’s interactions with food and drink!

Descopera misterele naturii

Discover the mysteries of nature

Tassles Of Intertwined Emotions

Poetry, Quotes & Random Thoughts

dan moldovan

blog de poze

find the details

Interiors news and finishing touches for homes

Blog de multe parale

„Nu voi fi un om obişnuit, pentru că am dreptul să fiu extraordinar.” Peter O Toole

Doru Braia

Talk Soc

A Dose A Day

Inspirations for Nurses (and non-nurses)

A.D. Martin

writing - novels - film - television - video games - other stuff

Imperfect Beauty

"Do what you like and like what you do ! Imperfection is a part of beauty !" - Rocsee

Saltarosgarden

A garden of my dreams coming to live!

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Condamnat la prietenie!

Caci mor traind...

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Doina Soltan

"Cele mai frumoase locuri prin care am umblat au fost sufletele oamenilor pe care i-am iubit." Irina Binder

Compendiu de istorie și diplomație

“Vrei să admiri un om? Privește-l din îndepărtare…” - Adrian Sereș -

infinitdegânduri

Loneliness ends with love.

Gheorghe Cuciureanu

În fond despre ştiinţă

prietendevremerea

O vorba buna

…touch my sound…

Where sound can be touched, felt and seen.

Ivano Mingotti

Pagina ufficiale autore

Gheorghe BREGA

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova

Andrei Botnari. Photography and travel blog

Capitalism pe pâine

Fondator si director: Mihai Giurgea

PoliteiaWorld

Quis custodiet ipsos custodes?

Cafeaua de dimineata

Cuvinte dintr-o ceașca de cafea

Anghel

A great WordPress.com site

SECRETELE SĂNĂTĂȚII ȘI FRUMUSEȚII CU MARIA BOTNARU

Nu poți cumpăra timpul, dragostea și sănătatea cu toți banii lumii

Folclor muzical românesc

„Cântă, măi frate române, pe graiul și limba ta și lasă cele străine ei de a și le cânta!” - Anton Pann

%d blogeri au apreciat asta: