Arhiva | iulie, 2009

Timp înfloritor

31 iul.

Sunt clipe rezervate înfloririi, din care extragem energia pentru pașii care urmează să-i facem. Dacă nu am avea bucuria acestor clipe, probabil restul timpului ni s-ar părea mult prea dureros ca să iubim, prea obositor ca să respirăm, prea trist ca să mai râdem… 

P.S. Clipul Touched by strangers face parte dintr-un proiect mai larg…

Ștefan Hrușcă, Balada felinarului blond

30 iul.

Ștefan Hrușcă, Balada felinarului blond….

Un exit poll, 5 partide…

29 iul.

și foarte multă confuzie…

Asta, confuzia, trebuie menționată neapărat, pentru că e și firească, dat fiind că nu avem decât niște rezultate ale unui exit-poll. În fond, niciun sondaj de opinie, în condițiile R.Moldova, nu poate fi luat drept literă de lege, pentru că instituția opiniei publice în RM nu este pe deplin funcțională. Totuși, ceea ce e clar deja, în ciuda unei campanii electorale marcate de tensiuni, fraude, obstrucționare a presei anticomuniste și chiar violențe, scorul, tendința pe care o arată acest exit-poll este pozitivă, favorabilă partidelor de opoziție.

Comuniştii au fost foarte… nervoşi pe parcursul acestei scurte campanii electorale. S-au grăbit să dea startul unei campanii ”de război”, acuzând opoziția de ”tentativă de lovitură de stat”. Au forțat, astfel, opoziția să adopte o tactică defensivă, deci din start opoziția  a fost în dezavantaj. Pe fondul unor derapaje antidemocratice grave (ca să le mai menționăm o dată: osbtrucționarea presei anticomuniste, împiedicarea votului tinerilor și al cetățenilor aflați peste hotarele R.Moldova (ambele categorii reprezentând electoratul anticomunist), arestări, intimidări, inclusiv expulzări ale unor observatori internaționali etc. și, nu în ultimul rând, discursul profund antieuropean  (anti- euroatlantic, aș zice) și xenofob al partidului aflat la putere), rezultatele pe care le relevă acest exit-poll sunt… uimitor de anticomuniste. Dacă am fi avut o campanie electorală cu adevărat liberă, cred că PCRM ar fi obținut mult mai puțin decât cele 40, 5 % pe care le arată sondajul…

23.14 CEC a prezentat chiar acum rezultatele preliminare (4%), menționând că rezultatele finale le vom avea abia sâmbătă… Se știe, deocamdată, că în Italia a fost nevoie să se amâne ora de închidere a a secției de votare, pentru ca să reușească să voteze toți cetățenii care doreau să voteze…

La Sângera un tânăr a fost împușcat în picior, la Corjova nu s-a putut vota (situația se repetă, de fapt, de fiecare dată: la Corjova ”cazacii” nu vor să permită alegeri ”moldovenești” pe ”teritoriul lor” – aici trebuie spus că războiul de pe Nistfru nu s-a terminat de fapt, ci e doar… ”înghețat”)…

Au mai fost, se zice, persoane decedate care au reușit să voteze, fantome, ”concubini” misterioși pe listele votanților…

Toate aceste cazuri urmează să fie studiate, astfel încât nu se poate spune, deocamdată, dacă alegerile pot fi considerate ”libere și corecte”.

Pentru informare:

Publicat și pe Mount Thor.

Ziua Imnului și Ziua Constituției

29 iul.

Azi e ziua Imnului Deșteaptă-te, române!,  primul imn al Republicii Moldova.

Tot azi este și Ziua Constituției Republicii Moldova.

Ștefan Hrușcă, Balada fetei de fragi

29 iul.

Ștefan Hrușcă, Balada fetei de fragi…

Alegeri fără observatori străini?

28 iul.

O misiune de observatori părăseşte R. Moldova după ce liderii acesteia au fost reţinuţi de poliţie

2009-07-28/16:59 Misiunea ENEMO (European Network of Election Monitoring Organizations) a decis să părăsească teritoriul R. Moldova după ce preşedintele şi vicepreşedintele misiunii au fost reţinuţi de poliţie. Reţinerea lor a avut loc în noaptea trecută la o tabără din localitatea Vadul lui Vodă, au comunicat pentru Info-Prim Neo surse de la Institutul Naţional Democratic (NDI), reprezentanţa din Moldova.

Şeful misiunii, Serghei Tkacenko, a fost eliberat marţi, 28 iulie, către ora 15.00. Adjunctul său, Edil Baisaev, şi el reţinut de poliţie, se pare că deja a părăsit teritoriul R. Moldova.

Alexandru Postică, jurist în cadrul Asociaţiei „Promo-LEX”, a spus că Emil Baisaev a fost căutat la toate comisariatele de poliţie din Chişinău, fără niciun rezultat. „Abia azi, la ora 11.00, la tabăra din Vadul lui Vodă s-a prezentat un oarecare colaborator al Departamentului Servicii Operative (DSO) al MAI şi a cerut lucrurile lui Baisaev, pentru a i le transmite”, a spus juristul.

La DSO i s-a comunicat că Edil Baisaev deja a plecat din ţară. „Am solicitat înregistrarea cazului reţinerii, însă acesta lipsea la cancelarie. Bănuim că Baisaev a plecat acasă, suntem în aşteptarea unui telefon”, a mai spus Postică.

Potrivit ajuristului, în timpul reţinerii, cei doi au fost intimidaţi şi ameninţaţi să părăsească teritoriul R. Moldova timp de 24 de ore.

Mai mult de jumătate dintre observatori ENEMO nu au fost acreditaţi de către Comisia Electorală Centrală (CEC). Comisia a invocat antecedente penale.

Misiunea ENEMO se află în R. Moldova de la începutul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie. Invitaţia de a monitoriza procesul de desfăşurare conducerea ENEMO a primit-o de la CEC.

În cadrul misiunii ENEMO în Moldova au participat 6 observatori de lungă durată, iar peste 100 de observatori de scurtă durată din 12 ţări CSI, Europa Centrală şi de Est (Ucraina, Federaţia Rusă, Belarus, Montenegru, Albania, Armenia, Georgia, Azerbaijan, Kazakhstan, Croaţia, Kârgâstan, Macedonia), urmau să monitorizeze ziua scrutinului din 29 iulie.

ENEMO este o reţea internaţională ce reuneşte 18 organizaţii non-guvernamentale din Caucaz şi Asia Centrală, active în domeniul observării alegerilor.

Anterior poliţia moldovenească a reţinut şi un grup de observatori din Georgia. Ministerul de externe al acestei ţări s-a arătat nedumerit de incident

Sursa: http://www.info-prim.md/?x=&y=24805

Mă întreb dacă alegerile vor fi recunoscute, în condițiile în care observatorii sunt hărțuiți și expulzați.  Pe de altă parte, un site de știri afiliat Puterii reia azi, când orice propagandă electorală este interzisă, apelul unui senator rus, care, la rândul său, repetă sloganul binecunoscut ”pentru stabilitate”. Ah da, am uitat! Pentru că formațiunea care a lansat acest slogan a spus minciuni pe toată durata preelectorală, lumea care dorește stabilitate (adică toată lumea) va vota exact cu oponenții respectivei formațiuni. Nu-i așa că e logic? 🙂

Despre alte încălcări: pe UNIMEDIA.md … Oare de ce am sentimentul că toate astea nu sunt excepții?

Informații utile

28 iul.

Peste 2200 de observatori naționali şi internaționali ai Coaliției 2009 vor monitoriza alegerile parlamentare anticipate

Scris de Administrator

Luni, 27 Iulie 2009 16:26

Coaliţia Civică pentru Alegeri Libere şi Corecte – „Coaliţia 2009”, prin intermediul organizaţiilor membre: Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului din Moldova (LADOM), Asociaţia Promo-Lex şi Reprezentanţa în Moldova a Fundaţiei Eurasia, vor monitoriza desfăşurarea procesului electoral în ziua alegerilor parlamentare anticipate din 29 iulie 2009 pe teritorul Republicii Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană și în ambasadele şi consulatele Moldovei din Belgia, Franţa, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii, România, Rusia, Ucraina şi Statele Unite ale Americii.

Peste 2200 de observatori naţionali şi internaţionali vor observa desfăşurarea alegerilor pe parcursul zilei de 29 iulie, iar Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei va prelua, la numerele de telefon: 080055000 (pentru fix), 238431 sau 238384 (pentru apeluri de pe mobil și de peste hotare), între orele 7:00 – 21:00, sesizările din partea cetăţenilor Republicii Moldova cu privire la derularea alegerilor şi va răspunde întrebărilor acestora privind procedurile electorale.

Secretariatul „Coaliţiei 2009” va informa opinia publică cu privire la aspectele monitorizate pe parcursul întregii zile, de la deschiderea secţiilor de votare şi până la numărarea voturilor, prin intermediul a patru comunicate de presă ce vor fi transmise la orele: 10:00, 15:00, 20:00 şi 22:00.

Pe data de 30 iulie 2009, la orele 12:00, Coaliţia Civică pentru Alegeri Libere şi Corecte – „Coaliţia 2009” va organiza o conferinţă de presă, la sediul Agenţiei Infotag, la care vor fi prezentate concluziile generale după observarea întregului proces electoral pentru alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova.

 Sursa: Monitorul Civic

Marţi, 28 iulie 2009

Comunicat de presă

„Pentru difuzare imediată”

 

Comisia Electorală Centrală face unele precizări referitor la actele de identitate în baza cărora cetăţenii Republicii Moldova vor putea vota

 

Chişinău, CEC – Conform alin.(3), art.53 din Codul electoral votarea se efectuează în baza următoarelor acte de identitate:

a) buletinul de identitate al cetăţeanului Republicii Moldova, cu fişa de însoţire în care se indică domiciliul sau reşedinţa alegătorului pe teritoriul secţiei de votare;

b) paşaportul de tip ex-sovietic modelul anului 1974 cu menţiunea privind cetăţenia Republicii Moldova, numărul de identificare de stat al persoanei fizice (IDNP) şi înregistrarea la domiciliu;

c) paşaportul de tip ex-sovietic modelul anului 1974 fără număr de identificare de stat (IDNP) cu menţiunile: „valabil pe un termen nelimitat”, cetăţenia Republicii Moldova şi înregistrarea la domiciliu – pentru persoanele care au renunţat la actele de identitate ale Republicii Moldova din considerente religioase;

d) actul de identitate provizoriu de tip F-9 cu menţiunile privind cetăţenia Republicii Moldova, domiciliul titularului;

e) paşaportul pentru intrare – ieşire din ţară, livretul de marinar, în cazul alegerilor Parlamentare sau în cazul referendumului naţional, în secţiile de votare constituite peste hotarele Republicii Moldova;

f) livretul militar pentru ostaşii în termen, livretul eliberat de Centrul Serviciului Civil pentru persoanele care satisfac serviciul civil (de alternativă).

 

Pentru scrutinul din 29 iulie 2009, Comisia Electorală Centrală a permis cetăţenilor Republicii Moldova să participe la votare în baza buletinelor de identitate (paşapoartelor de intrare-ieşire pentru alegătorii din afara ţării) cu termen expirat. De asemenea CEC a permis cetăţenilor care nu au înregistrare permanentă sau temporară la domiciliu să voteze în secţiile de votare corespunzătoare locului de înregistrare la ultimul domiciliu.

 

Amintim că şi la aceste alegeri, ştampila „29.07.09 ALEGERI” se va aplica în actul de identitate a tuturor alegătorilor care vor participa la votare în calitate de măsură de control pentru neadmiterea multiplei votări. Aceasta se aplică în actul de identitate odată cu eliberarea buletinului de vot:

– la pagina 6 din paşaportul pentru ieşire şi intrare în Republica Moldova;

– la pagina 8 a fişei de însoţire a buletinului de identitate;

– la pagina 4 ori 6 a paşaportului de tip ex-sovietic, unde este aplicată ştampila „Cetăţean al Republicii Moldova”;

– în actul de identitate provizoriu (formularul nr.9);

– la compartimentul „Însemnări speciale” a livretului militar, a livretului eliberat de Centrul Serviciului Civil şi a livretului de marinar.

 

Comisia Electorală Centrală atrage atenţia alegătorilor care şi-au pierdut actele de identitate sau la care acestea au expirat că ei pot solicita gratuit, inclusiv în ziua alegerilor, de la Secţiile (Birourile) Evidenţă şi Documentare a Populaţiei actul de identitate provizoriu de tip F-9 cu menţiunile privind cetăţenia Republicii Moldova şi domiciliul titularului.

Sursa: Pagina oficială a Comisiei Electorale Centrale .

 

Emilie Simon & Alain Bashung – Summer Wine – Live @ La Music

28 iul.

CR3W

It's just G.

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, pași în strungi şi verbe…

J.J. Anderson's Blog

Someday, what follows will be referred to as “his early works.”

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Cosmisian - Neoproză „smart emotional”

Mouelle Roucher „Eratele sunt mai bune decât ciornele publicate. Eratele sunt răzbirea unui scriitor care spune adevărul.” ~ Lucette „Degetele tale sunt definiția sofisticată a unui semn de carte perpetuu”

Гастрономия - просто вкусно

Человек есть то, что он ест.

Drumurile lui Spetcu

Blog de om umblat

II SI CAMASI STILIZATE

Pasiune pentru frumos si traditie

papillon de nuit

On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux.

a dweller's confessions

confessions by a 20-year-old wallflower

CritDicks.com

Products / Places / Services

The Soft Pillow

He became ink in her pen and she never stopped writing.

dan moldovan

blog de poze

Find the details

for covetable, decorative product designs and interiors news

Doru Braia

Talk Soc

A Dose A Day

Inspirations for Nurses (and non-nurses)

A.D. Martin

writing - novels - film - television - video games - other stuff

Saltarosgarden

A garden of my dreams coming to live!

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Condamnat la prietenie!

Căci mor trăind...

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Doina Soltan

"Cele mai frumoase locuri prin care am umblat au fost sufletele oamenilor pe care i-am iubit." Irina Binder

Compendiu de istorie și diplomație

“Vrei să admiri un om? Privește-l din îndepărtare…” - Adrian Sereș -

infinitdegânduri

Loneliness ends with love.

Gheorghe Cuciureanu

În fond despre ştiinţă

prietendevremerea

O vorba buna

…touch my sound…

Where sound can be touched, felt and seen.

Ivano Mingotti

Pagina ufficiale autore

Gustosel

Descoperă bucuria de a găti acasă!

Gheorghe BREGA

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova

andreibotnari.wordpress.com/

Andrei Botnari. Photography and travel blog

PoliteiaWorld

Quis custodiet ipsos custodes?

Anghel

A great WordPress.com site

SECRETELE SĂNĂTĂȚII ȘI FRUMUSEȚII CU MARIA BOTNARU

Nu poți cumpăra timpul, dragostea și sănătatea cu toți banii lumii

Memoria Fonogramica

Muzici vechi pentru urechi noi

Elena Tănăsescu

Put a little magic in your life

Viva la vida

despre muzica

baletalessia

un site despre balet

The Tragic Life of Frank

Around five minutes ago I had this sudden revelation; that my life is quite sufficiently, tragic.

Motoare 2 timpi

Otto von Diesel

La margine de timp

Credinta te poate ajuta sa muti muntii din loc, iar dragostea te ajuta sa ii treci...

ANDREEA VASILE

Povești despre oameni ca tine

%d blogeri au apreciat: