Nu trageţi în Maica-Cerboaică!

15 Mai

Nu voi spune cum am ajuns să aştern pe… Blog aceste amintiri din copilărie… Voi spune doar că, nefiind în stare să plec în Basarabia în aceste zile, în care aş fi vrut să fiu lângă cei dragi mai mult ca oricând, dorul de casă şi grija pentru ce se întâmplă acolo s-au transformat şi au devenit… ceea ce se poate vedea aici…

                                                                                 * * *

Părinţii obişnuiau să-mi spună poveşti şi să-mi citească, aşa cum probabil orice părinte responsabil o face. Şi nu-mi spuneau numai povestea de seară (obligatorie, de altfel), tata, mai ales, îmi citea din diferite surse (reviste, cărţi, ziare), ori de câte ori găsea ceva interesant pentru un copil de vârsta mea. Cel mai bine mi s-au păstrat în memorie discuţiile pe care, de obicei, le iniţiam chiar eu, „inspirată” de acele ore de lectură. Tata aştepta atent reacţia mea. Şi eu, deseori, observând admiraţia lui (firească, propabil, în situaţia lui de părinte) pentru felul meu de a reacţiona, mă simţeam încurajată să cer tot mai multe detalii despre aspectele neînţelese sau ceea ce mă impresionase… Răspunsurile care veneau nu erau deloc dintre cele plictisite sau monosilabice, discuţiile dintre noi erau dialoguri în toată legea. Excelent exerciţiu de comunicare şi de emancipare pentru un copil. Cred că asta mi-a dat încredere în mine şi, totodată, neîncredre în cei care se consideră în drept să te manipuleze, ascunzându-ţi o parte din adevăr sau distorsionând faptele, asta mi-a creat un fel de reflex, sănătos, al consumatorului de informaţie… O paranteză: e adevărat că alt lucru important l-am învăţat de la bunici: faptul că omul nu are puterea de a cunoaşte tot, putere pe care numai Dumnezeu o are, ci doar datoria de a învăţa cât mai mult şi a face cât de mult bine îi stă în putinţă… Cu alte cuvinte, „Dacă nu ştii dacă ceea ce faci e bine sau rău, te opreşti şi cauţi un răspuns”, pentru că „faptele noastre ne calcă urme”…

                                                                                     * * *

– Ce citeşti? (Tata citea/citeşte mereu, asta îi era/este meseria).

– Hai vină să vezi ce citesc.  – M-am apropiat.  Nu erau nici poze, nici nu înţelegeam ce scrie în revista pe care o citea, înţelegeam însă că tata era dispus să „socializeze”, urmare a lecturilor sale, şi asta mă făcea şi mai curioasă.

                                                                            * * *

Tata începu să citească. Ruseşte?!!Păi eu nu înţeleg ruseşte, tată! Când am dat primele semne de nerăbdare, tata se opri şi începu să-mi traducă. Mai bine zis, începu să-mi repovestească ceea ce tocmai citise. Pe măsură ce ne adânceam în lumea exotică a lui Cinghiz Aitmatov (unul dintre cei mai profunzi scriitori din spaţiul ex-sovietic, un autor universal, cel puţin prin felul în care reflectă în scrierile sale raportul dintre mitologie, istorie şi realitate), nemulţumirea mea faţă de limba străină în care era scrisă „povestea” se evapora. Personajul mitologic – ireala, umanizata Cornuta Maică-Cerboaică – îmi deveni „apropiat” şi, bineînţeles, confundându-mă cu eroul-copil al nuvelei, la final, am plâns şi am vrut să mă transform într-un peştişor şi să mă ascund în apa rece a unui râu de munte – ca să mă răzbun, să fug, să nu mai văd răutatea şi prostia oamenilor capabili să-şi împuşte Maica-Cerboaică

                                                                                   * * *

Puţin speriat de efectul acestei ” poveşti” asupra mea, tata îmi ţinu o adevărată lecţie despre imaginar şi doza de realitate într-o bucată literară, care era „Vaporul Alb” de Cinghiz Aitmatov. Aşa am aflat că acea Cornută Maică-Cerboaică este de fapt imaterială şi deci nu putea fi ucisă, nu în sensul direct al cuvântului. Că ea va învia (la fel, la modul ideal, doar în sufletele celor care o iubesc), dacă oamenii vor dori să o apere (sau: va reveni, daca o vor chema din nou!), că e vorba despre un simbol al unui popor, aşa cum pentru noi este Mioriţa (sau Meşterul Manole, sau altă legendă),  sau Doina, sau Hora.., că fiecare popor are ceva sfânt, apropiat, părintesc, la care trebuie să ţină, ca şi la Dumnezeu, şi care trebuie păstrat… Am mai spus că tata părea că nu se teme ca aş putea să nu-l inţeleg sau că voi înţelege ceva greşit. Părea ca are deplină încredere că, dacă nu în acel moment, atunci mai târziu voi înţelege exact ce a vrut să-mi spună… Şi avea dreptate. De pildă, aveam să îmi dau seama, cu timpul, că e un sacrilegiu să nu ai grijă de curăţenia limbii materne, să amesteci limbile între ele până la ridicola stare de „terci lingvistic”. Frecventam o grădiniţă rusească (altele nu existau pe atunci în Chișinău), şi tata încerca să mă apere de moda proastă, care afectase societatea noastră, de a folosi un limbaj macaronic, un fel de corcitură între rusa de stradă, vulgară, şi diverse variante regionale  ale limbii române din fosta R.S.S. Moldovenească. De asta ţinea să mă înveţe să vorbesc o rusă corectă şi o română cât mai apropiată de normele literare: ca să nu le confund, cum făceau mulți dintre cei care nu cunoșteau bine cele două limbi… De asta îmi aducea cărţi de la bibliotecă şi mă încuraja când mă vedea citind…

                                                                               * * *

Când am ajuns să citesc de una singră, în prima mea zi de bibliotecă, am căutat cărţile lui Cinghiz Aitmatov, cu care eram deja familiarizată, şi trebuie să spun că nici atunci, nici mai târziu, acest autor nu m-a dezamăgit în vreun fel. În fosta URSS erau mulţi scriitori, din diverese „republici-surori”, care abordau problema deznaţionalizării, aceasta fiind, îndr-adevăr, o problemă dureroasă pentru toate popoarele supuse politicii de sovietizare şi comunizare.  Rasul Gamzatov scria: „Şi dacă mâine limba mea dispare,/Atunci eu astăzi gata sunt să mor!„, poetul leton Imants Ziedonis unul dintre cei mai cunoscuți scriitori din fostele republici baltice, scria despre „piatra care nu doarme” (piatra simbolizând pericolul totalitarismului, al războiului), Ion Druţă scria  Doina, sau ClopotniţaCinghiz Aitmatov îşi intemeia reflecţiile despre necesarele „doze” de autohtonism şi de unversalism pe o legendă kirghiză despre „mankurt”, personaljul nenorocit, transformat în scalv prin ştergerea memoriei… Autori traduși în limba rusă, care doar astfel ajungeau să fie traduși și în alte limbi… Neavând acces la moștenirea culturală a strămoșilor mei, români, și având acces  redus la tezaurul cultural internațional, limba rusă a fost limba în care am învăţat că există pericolul, real, al desfiinţării noastre (fizice,  dar și morale, spirituale), prin izolarea de restul lumii şi de noi înşine, de propriile noastre rădăcini. Paradoxal, dar tot  limba rusă este şi limba în care am învăţat că avem puterea de a rezista. În momentul în care hotarele fostei URSS deveniseră atât de „netransparente”, încât se asemănau cu „scutul cosmic”, descris de Aitmatov în romanul lui „O zi mai lungă decat veacul”,  dar şi cu celebra „căciulă de mankurt” din acelaşi roman, tot limba rusă ne-a ajutat să descoperim că avem, în noi, acea putere de rezistenţă şi tot ce ne trebuie e să ştim cum să o folosim. Aşa încât, tot lui tata ar trebui să-i mulţumesc pentru că a ştiut exact de ce voi avea nevoie mai târziu, când voi fi crescut mare, de cunoaşterea temeinică a limbii ruse şi pentru că am găsit, astfel, acel instrument care, deşi era prevăzut să ne deznaţionalizeze*, m-a ajutat să conştentizez starea de sclavie în care ne aflam (în calitate de prizonieri ai unui stat genocidar – URSS). Altfel, nu mi-aş fi putut da seama că ignoranţa este de fapt „căciuliţa de mankurt” şi poate că mi-ar fi fost mult mai greu să pricep de ce trebuie venerată şi ocrotită… Maica Cerboiacă a fiecărui popor.

                                                                                              * * *

* – În fosta URSS vocația pentru frumos, predilecția pentru autentic, reticența sau refuzul de a accepta falsurile, mai ales pe cele motivate prin interese ideologice, de partid, erau considerate subversive, pentru că ideologia comunistă, în calitate de instrument de manipulare a maselor, nu putea (și nu poate) funcționa în condițiile pluralismului de idei, ale democrației autentice.  Așa cum țăranul sovietic a fost înstrăinat de acel sentiment deosebit al proprietarului de pământ (manifestat prin grija pentru tot ce constituie mediul său, pe care el îl cultivă) și transformat într-un simplu executor al planurilor cincinale ale PCUS, tot așa orice homo sovieticus era supus unei operații de alienare culturală. Planul sovietic de creare a omului nou era de fapt acea mankurtizare, descrisă de Aitmatov în romanul său. Individul care îndrăznea să-și manifeste atașamentul față de valorile naționale, de exemplu, era considerat un dușman al sistemului. Și, de fapt, în esență, asta era adevărat; prin analogie, refuzul de a accepta sclavia este dușmanul scalviei. Acest adevăr simplu l-am auzit tot în limba rusă, prin versurile unui renumit poet din fosta URSS, care a zis: ”robii creează tirani, nu tiranii robi”. Atunci am înțeles sensul pe care avea să-l ia rusificarea noastră și, mai ales, de ce tata îmi citea nuvele în limba rusă încă din copilărie. Era ca și cum el studiase arma care era  îndreptată împotriva spiritualității noastre, românești, și voia să mă vadă capabilă să o transform într-o armă de apărare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

vanilla

lovely damned teenage years

ZurliuBlog

"Trăiesc vremi de nebunie, dar, ca să le-nfrunt, îmi spun: Voi trăi cum mi se cere!... D-aia-s uneori... nebun.."--Goethe

Robson Cezar

"My work exists as an expression of "dar um jeitihno" - the Brazilian notion of "finding a way". For me, art is a means of survival."

CR3W

It's just G.

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, verbe în strungi şi versuri…

J.J. Anderson's Blog

Thoughts from the author of Trailer Park Juggernauts

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Trubadur prin Avalon

Mi-aș dori ca într-o zi sufletele noastre să se privească de atât de aproape încât atunci când vom clipi să le atingem cu genele.

Гастрономия - просто вкусно

Человек есть то, что он ест.

Drumurile lui Spetcu

Blog de om umblat

II SI CAMASI STILIZATE

Pasiune pentru frumos si traditie

papillon de nuit

On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux.

a dweller's confessions

confessions by a 19-year-old wallflower

CritDicks.com

A precariously critical, humorous take on life’s interactions with food and drink!

Descopera misterele naturii

Discover the mysteries of nature

Tassles Of Intertwined Emotions

Poetry, Quotes & Random Thoughts

dan moldovan

blog de poze

find the details

Interiors news and finishing touches for homes

Doru Braia

Talk Soc

A Dose A Day

Inspirations for Nurses (and non-nurses)

A.D. Martin

writing - novels - film - television - video games - other stuff

Imperfect Beauty

"Do what you like and like what you do ! Imperfection is a part of beauty !" - Rocsee

Saltarosgarden

A garden of my dreams coming to live!

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Condamnat la prietenie!

Caci mor traind...

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Doina Soltan

"Cele mai frumoase locuri prin care am umblat au fost sufletele oamenilor pe care i-am iubit." Irina Binder

Compendiu de istorie și diplomație

“Vrei să admiri un om? Privește-l din îndepărtare…” - Adrian Sereș -

infinitdegânduri

Loneliness ends with love.

Gheorghe Cuciureanu

În fond despre ştiinţă

prietendevremerea

O vorba buna

…touch my sound…

Where sound can be touched, felt and seen.

Ivano Mingotti

Pagina ufficiale autore

Gheorghe BREGA

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova

andreibotnari.wordpress.com/

Andrei Botnari. Photography and travel blog

Capitalism pe pâine

Fondator si director: Mihai Giurgea

PoliteiaWorld

Quis custodiet ipsos custodes?

Cafeaua de dimineata

Cuvinte dintr-o ceașca de cafea

Anghel

A great WordPress.com site

SECRETELE SĂNĂTĂȚII ȘI FRUMUSEȚII CU MARIA BOTNARU

Nu poți cumpăra timpul, dragostea și sănătatea cu toți banii lumii

Folclor muzical românesc

„Cântă, măi frate române, pe graiul și limba ta și lasă cele străine ei de a și le cânta!” - Anton Pann

%d blogeri au apreciat asta: