Hristos a înviat!

19 Apr

În fiecare an, Lumina Sfântă din noaptea Învierii îmi aduce aminte de supremul sacrificiu, de valoarea acestui sacrificiu, de forţa credinţei în Iisus Hristos şi a Binelui. Bucuria  pe care o simt de fiecare dată, ascultând liturghia de Paşti, a fost umbrită de data asta de imaginile cu tinerii protestatari din Chişinău, vânaţi, maltrataţi, imagini care îmi stau în faţa ochilor şi acum, şi nu cred că le voi putea uita vreodată… Poate nu vor mai durea, cu timpul, la fel de tare, dar de uitat – e imposibil să le uiţi.

Azi dimineaţă am mers la „zidul Realităţii”, unde câţiva tineri aprinseseră lumânări în semn de soldaritate cu Basarabia terorizată de regimul expirat al lui Voronin. Se discuta despre evenimentele de la Chişinău şi am simţit şi mai acut dorul de casă, mi-aş fi dorit să fiu acolo, lângă ai mei… O singură speranţă am: că iubirea va birui în această luptă nedreaptă cu ura, că sacrificiul tinerilor nu va fi zadarnic şi că regimul românofob de la Chişinău, în sfârşit, va fi înlocuit de structuri cu adevărat democratice, care vor renunţa la permanentele represiuni la care sunt supuşi românii basarabeni – politică perfidă, care n-a încetat niciodată, ci dimpotrivă, a fost „modernizată” şi a devenit „politică de stat” din 1994, şi aşa a rămas de atunci încoace. 

Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând.., şi cu El, tot aşa învie, mereu, speranţa noastră.

                                                                                * * *

Biruinţa Creştinului. Ultima predică de Paşti a PF Patriarh Teoctist (imaginii din arhivă, 2007. Sursa: YouTube).

                                                                               * * *

Creştinii nu mor niciodată…

Hristos a înviat!

Continuare:

Anunțuri

Un răspuns to “Hristos a înviat!”

Trackbacks/Pingbacks

  1. Despre noi « Argentina Gribincea's Blog - Aprilie 1, 2010

    […] Hristos a înviat! […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

ZurliuBlog

"Trăiesc vremi de nebunie, dar, ca să le-nfrunt, îmi spun: Voi trăi cum mi se cere!... D-aia-s uneori... nebun.."--Goethe

CR3W

It's just G.

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, verbe în strungi şi versuri…

J.J. Anderson's Blog

Someday, what follows will be referred to as “his early works.”

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Cosmisian's Blog - Ganduri Neinfinite

“I've lived through some terrible things in my life, some of which actually happened.”― Mark Twain

Trubadur prin Avalon

Mi-aș dori ca într-o zi sufletele noastre să se privească de atât de aproape încât atunci când vom clipi să le atingem cu genele.

Гастрономия - просто вкусно

Человек есть то, что он ест.

Drumurile lui Spetcu

Blog de om umblat

II SI CAMASI STILIZATE

Pasiune pentru frumos si traditie

papillon de nuit

On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux.

a dweller's confessions

confessions by a 20-year-old wallflower

CritDicks.com

A precariously critical, humorous take on life’s interactions with food and drink!

Tassles Of Intertwined Emotions

Poetry, Quotes & Random Thoughts

dan moldovan

blog de poze

find the details

Interiors news and finishing touches for homes

Doru Braia

Talk Soc

A Dose A Day

Inspirations for Nurses (and non-nurses)

A.D. Martin

writing - novels - film - television - video games - other stuff

Saltarosgarden

A garden of my dreams coming to live!

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Condamnat la prietenie!

Caci mor traind...

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Doina Soltan

"Cele mai frumoase locuri prin care am umblat au fost sufletele oamenilor pe care i-am iubit." Irina Binder

Compendiu de istorie și diplomație

“Vrei să admiri un om? Privește-l din îndepărtare…” - Adrian Sereș -

infinitdegânduri

Loneliness ends with love.

Gheorghe Cuciureanu

În fond despre ştiinţă

prietendevremerea

O vorba buna

…touch my sound…

Where sound can be touched, felt and seen.

Ivano Mingotti

Pagina ufficiale autore

Gheorghe BREGA

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova

andreibotnari.wordpress.com/

Andrei Botnari. Photography and travel blog

PoliteiaWorld

Quis custodiet ipsos custodes?

Cafeaua de dimineata

Cuvinte dintr-o ceașca de cafea

Anghel

A great WordPress.com site

SECRETELE SĂNĂTĂȚII ȘI FRUMUSEȚII CU MARIA BOTNARU

Nu poți cumpăra timpul, dragostea și sănătatea cu toți banii lumii

Folclor muzical românesc

„Cântă, măi frate române, pe graiul și limba ta și lasă cele străine ei de a și le cânta!” - Anton Pann

Elena Tănăsescu

Put a little magic in your life

Viva la vida

despre muzica

%d blogeri au apreciat asta: