Arhiva | aprilie, 2009

Naţional-comunism moldovenesc sau Xenofobia de Stat a R.Moldova

29 apr.

 „Multstimate Domnule Vieru, Permiteţi-mi să fac acum o destăinuire publică: Să ştiţi că… şi eu sunt na-ţi-o-na-list”.” (V.Voronin, Discurs rostit la serata de creaţie a lui Grigore Vieru, 3 decembrie 2005)

O veche tradiţie stalinistă: românofobia instituţionalizată

Acum câţiva ani,Victor Stepaniuk, unul dintre liderii PCRM, se revolta, fără pic de jenă pentru fraza cu iz nazist pe care a emis-o:  „În ţara asta (P.Moldova – n.n.) sunt prea mulţi români!” În acelaşi interviu, publicat concomitent în ziarele Timpul şi Comunistul*, Stepaniuk insista pe expresia „neutralizare juridică”, referindu-se la „minoritatea românească” din RM, expresie prezentă în unul dintre documentele cele mai contestate, elaboarate de guvernarea comunistă – Concepţia Politicii Naţionale (2003).  Fiţi atenţi, pentru că aşa a început şi Hitler, mi-a zis un coleg din străinătate, cu care discutasem despre starea de lucruri  de la noi. Se vede că fraza spusă atunci de unul dintre ideologii principali ai PCRM nu era întâmplătoare, ci una programatică, fundamentală, caracteristică pentru ideologia de stat a RM – numită de promotorii acestei teorii şi „moldo-statalism”. Recentele evenimentele postelectorale de la Chişinău demonstrează că nimic  nu este întâmplător în politică, iar românofobia iese mereu la suprafaţă, de câte ori discursul moldovenist (alias moldo-statalist) este folosit – în lipsă de argumente – într-o polemică dintre Bucureşti şi Chişinău. Şi, ceea ce e şi mai trist, se confirmă că violenţa verbală nu pierde prilejul de a se transforma în violenţă fizică.  

Mulţi comentatori de la noi şi de peste hotare şi-au spus părerile privind natura persecuţiilor prin care trece în aceste zile societatea (şi mai ales comunitatea românească) din RM.  Ura liderilor PCRM faţă de contestatarii lor (care sunt, în mod evident, de diferite etnii şi purtători nativi ai diferitelor limbi, nu doar români) ia formele unui extremism naţionalist dezgustător.

Hate speech – atitudinea adoptată de Preşedintele Voronin

Discursul lui Vladimir Voronin este atât de vehement, încât nu mai poate fi credibil. Ura cu care miniştrii săi îi ameninţă pe părinţi că  în copiii lor se va trage, dacă aceştia vor fi prinşi în stradă, protestând, ura discursului prezindeţial, coroborată cu excesul de zel al Poliţiei în lupta cu „complotiştii minori contra statului moldovenesc” ar putea fi un bun subiect de comedie, dacă ea nu ar viza vieţile şi sănătatea generaţiei tinere a acestei ţări. Sub pretextul că se îngrijesc de securitatea cetăţenilor, comuniştii terorizează însuşi viitorul RM.

Şi toate acestea pentru că, fiind educat la şcoala stalinistă, Preşedintele Voronin încă nu a înţeles că între noţiunea de „român” şi cea de „moldovean” nu poate exista antagonism, iar relaţiile dintre etnii şi  naţiuni, în mod normal, nu se construiesc pe ură. Cu atât mai puţin productiv este acest tip de discurs („hate speech”) în consolidarea realţiilor internaţionale. Este inaccesibilă, pentru un stalinist, ideea că unionismul este o stare firească, în condiţiile în care tendinţa, în lumea modernă,  este fluidizarea frontierelor, schimbul cultural şi economic intens şi cât mai liberalizat şi depăşirea situaţiei de inchistare naţională, economică şi culturală, cu care ne-a obişnuit închisoarea sovietică. Da, s-ar putea ca unii lideri politici de la noi, obişnuiţi cu trândăvia şi câştigul ilicit, să fie speriaţi de schimbările care se  cer pentru a asigura o bună capacitate de integrare a RM în structurile europene. Ajutorul României, în acest sens, ar fi foarte binevenit, cel puţin pentru că, având aceeaşi limbă, nu am cheltui timp şi bani pentru traduceri şi elaborarea actelor în limba română – procedura de ajustare a legislaţiei naţionale la cea europeană fiind, în fond, aceeaşi. Or, ura care a acoperit ochii liderilor noştri românofobi este atât de mare, încât ei nu sunt în stare să aprecieze avantajul de a fi, prin voia istoriei, parte a unei naţiuni care deja a intrat în familia europeană, faptul că vorbim aceeaşi limbă nefiind decât un privilegiu. Comuniştii de la Chişinău sunt gata să dea vina pentru eşecurile politcii lor antidemocratice pe oricine: pe copii, pe statele vecine. De remarcat faptul că în 2005 tot dl Voronin vorbea despre un complot rusesc la adresa statului RM şi chiar arestase un presupus complotist, în persoana lui V.Pasat – ce-i drept, nu l-a bătut şi nu l-a violat, – iar peste un timp l-a extrădat „ţării complotiste”, adică Rusiei, şi s-a (re)împrietenit cu aceasta, devenind foarte blând cu cei pe care îi numise „duşmani ai statalităţii moldoveneşti”. 

 S-a mai menţionat, cu diverse ocazii, faptul că acţiunile  şi politica PCRM sunt absolut incoerente. Nici în acest caz, se pare, liderii comunişti încă nu s-au lămurit: ori a fost un complot – şi, atunci, sunt de vină liderii opoziţiei şi ţările (una sau toate împreună) vecine ale RM, ori e vorba de nişte copii, care nu pricep nimic, sunt manipulaţi şi nici n-au ce căuta la mitinguri (deşi, probabil, sunt mult mai bine instruiţi decât întreg aparatul birocratic al dlui Preşedinte, cu dl Preşedinte inclusiv)? De  fapt, ascultând cântecele acestor tineri, auzindu-i scandând: „Câte doi, câte doi, comuniştii la gunoi!” – oricine îşi poate da seama că sunt aceiaşi elevi, liceeni, care în 2001-2002 au apărat democraţia în RM şi au obţinut, prin protestele lor, atenţia organizaţiilor internaţionale şi monitorizarea conducerii comuniste de către APCE. Ulterior, conducerea comunistă a interzis accesul tineretului la mitinguri (cu excepţia celor comunsite, desigur – pentru că la noi dublele standarde sunt o normă), deşi la unele dintre acele mitinguri ale opoziţiei se discutau chiar problemele lor, destinele lor, ale tinerilor, şi, conform legilor în vigoare, au şi ei  dreptul la informare corectă şi la opinie. Ei bine, acei copii au crescut şi au revenit în PMAN. Poate că, atunci când au aruncat cu pietre, unii dintre ei, şi-au amintit cum erau vânaţi şi în 2002, ca şi acum, de Poliţia comunistă? Spun „comunistă” şi mă desolidarizez categoric de o politie vindicativă, care face dovada servilismului faţă de un singur partid şi a instinctelor lui criminale, apelând la tortură şi intimitări, sfidând legea şi bătându-şi joc de demnitatea cetăţeanului, de femei şi copii.

Vandalism şi teroare

Să fie clar, dezaprob vandalismul şi nu am nici cea mai mică simpatie faţă de cei care îl practică. Doar că mă îndoiesc că aceste recente acte de vandalism s-ar fi produs, dacă Puterea nu ar fi provocat mulţimea la acţiuni violente prin terorismul său guvernamental – prin acţiunile nedrepte, contrare principiilor democratice, libertăţilor fundamentale ale omului – începând cu dreptul la identitate şi terminând cu cel la libertatea cuvântului şi a întrunirilor (cazuri de acestea au fost semnalate chiar şi în perioada preelectorală). Revolta populară era inevitabilă, în condiţiile în care, ani la rând, simţim că suntem minţiţi. Un exemplu este recensământul populaţiei din 2004, în timpul căruia au existat numeroase cazuri de intimidare şi de manipulare a populaţiei (cazuri semnalate inclusiv de obeservatorii internaţionali), pentru ca rezulatele să fie „ajustate” la ideea partidului conducător despre ceea ce s-ar numi „componenţa etnică a RM”. Dacă ar fi adevărat că în 2004 eram doar 2% de etnici români în Basarabia (fără Transnistria), cum se întâmplă că acum, în 2009, partidele pe care Voronin le acuză de „unionism românesc” au obţinut 40%, dacă nu mai mult (în condiţiile în care au votat şi unii transnistreni)? Alte exemple: sondajul de opinie „La sfat cu poporul” şi, mai recent, referendumul din Transnistria (a se vedea, în acest sens, articolul Referendumul ca instrument de manipulare a opiniei publicehttp://www.gid-romania.com/Articolb.asp?ID=2839 ). Ştiu că acestea din urmă nu le-a gestionat PCRM, dar ideea e că în această regiune minciuna şi falsul sunt la ele acasă, oricum. Or, nu cred că populaţia RM se poate lăsa minţită la nesfârşit, pentru că orice răbdare are o limită. După cum nu cred că suportă prea bine piruetele prezidenţiale (azi cu Vestul, mâine cu Estul, poimâine, iarăşi cu Vestul). Se creează impresia că, în loc să găsească o metodă de a armoniza diferenţele care există în societatea noastră, PCRM profită de ele, adâncindu-le şi instigând diverse segmente sociale şi, mai ales, minorităţile unul contra altuia şi pe toate contra tuturor. După principiul Divide et impera!

Cine a instigat?

Faptul că, la un moment dat, mii de cetăţeni ai RM, chişinăueni, care, conform rezultatelor alegerilor, ar fi votat în mare parte şi cu inima deschisă cu PCRM,  au ridicat piatra contra celor două clădiri, considerate probabil, în mod superficial, de către Voronin ca fiind simboluri ale  „statalităţii moldoveneşti” este, totuşi, un semn că PCRM a devenit mult mai puţin popular decât pretinde. Indiferent dacă arborarea drapelului UE şi a tricolorului (care, după cum insistă guvernarea, ar fi doar românesc şi a fost numit de dl Voronin „fascist”) a fost un act sincer sau o diversiune, important e altceva: faptul că mulţimea, zecile de mii de protestatari, au aclamat gestul, l-au aprobat, în mod deschis. Nu încape îndoială că anume acest fapt – susţinerea ideii proeuropene de către tineri – i-a determinat pe conducătorii comunişti ai RM să declanşeze acea ruşinoasă „vânătoare de români” şi să se răzbune, astfel, până şi pe drapelul UE, uitând de promisiunea preelectorală de a construi, „împreună!”, o „Moldovă europeană”. Împreună cu cine? Cu antieuropenii? Cu cei care sunt împotriva steagului UE?

Partidul de guvernământ, având un impunător aparat represiv, după cum ne-am convins, urmărind evenimentele tragice din Chişinău, ar fi putut şti, mai bine decât toate echipele de sociologi, neguvernamentale, cât de nepopular a devenit, între timp, PCRM. Poate că a şi ştiut? Şi atunci, avea tot interesul să falsifice alegerile. Şi poate că le-a şi falsificat, aşa cum a falsificat recensământul populaţiei din 2004?  De aici şi presupunerea mea (dar nu numai a mea) că actele de vandalism din 7 aprilie a.c. au fost o diversiune. Numeroşi comentatori au semnalat mai multe acţiuni ale puterii care sugerau că aceasta făcea „manevre de război” (de la aroganţa cu care PCRM şi-a anunţat „victoria” înainte de rezultatele finale ale alegerilor şi până la aberantele acţiuni de închidere a frontierelor, ca pe timpul „războiului rece”,  pentru cetăţenii români şi pentru studenţii basarabeni care îşi fac studiile în România –  înainte de alegeri, în ajunul zilei de 27 martie). S-a şi anuţat, de la tribuna oficială, că se ştia de mai demult că se pregătea un „complot”/o „lovitură de stat” (vezi, în acest sens, declarţiile dlui Voronin, în care România este acuzată de organizare a acţiunilor de protest*). Dacă Puterea a ştiut despre „complot”, este vina ei că nu l-a putut preveni. Dar se pare că, în ciuda tuturor măsurilor din arsenalul stalinist, pe care le-a folosit puterea de la Chişinău, evenimentele de care oficialităţile se pregăteau atât de intens de câteva săptămâni (dacă nu chiar luni) s-au întâmplat, totuşi. Poate că nu era vorba de un complot? Poate că a fost doar o revoltă de proporţii mai mari? Şi, poate că instigatorii nu trebuie căutaţi în România, ci în manualele comuniste, impuse în modul cel mai nedemocratic de către PCRM, de „Istorie integrată”? Poate chiar în fragmentele falsificate, unde violenţa şi terorismul sunt prezentate ca metode de „luptă sfântă revoluţionară” a „clasei muncitoare”?

Or, cum au reacţionat autorităţile comuniste la actele de violenţă ale protestarilor? Atunci când ar fi trebuit să intervină, Poliţia a stat cu mâinile în sân, ca după aceea, să vâneze oamenii pe stradă, să bată cetăţeni asbolut nevinovaţi (că de!, se mai întâmplă să se facă şi nişte confuzii. „Vă expulzăm, pentru securitatea dumneavoastră personală: puteţi să păţiţi ceva, pentru că semănaţi cu cineva…”, îi explica un poliţist unei jurnaliste din România motivul pentru care aceasta era forţată să-şi întrerupă serviciul în RM). Poate că pentru prima dată jurnaliştii din România au avut în faţa ochilor un fragment din tabloul umilinţei la care sunt supuşi românii din Basarabia. Sigur, nu în fiecare zi se întâmplă pogromuri antiromâneşti, ca în acele zile când Poliţia fura oameni de pe stradă, îi sechestra, ca să-i facă să mărturisească fapte pe care nu le-au comis… Dar metoda menţinerii populaţiei într-o permanentă stare de frică, pe care autorităţile sovietice şi, mai târziu, succesorii acestora au cultivat-o aici este, în fond, aceeaşi: fie că e vorba de populaţia de la ţară, asupra căreia se lucrază cu metode specifice, fie că e vorba de intelectualitatea din RM (în mare majoritate conştientă de românitatea sa şi mult mai activă în procesul de rezistenţă la politica de deznaţionalizare) – în ambele cazuri Puterea are la dispoziţie pârghii exgerat de mari şi nepermis de dure pentru a manipula conştiinţe. Altfel, uneori e greu să explici unei persoane din afară ce înseamnă să fii român în RM şi de ce românismul, aici, trebuie, din când în când,  mărturisit ( identitatea de  român trebuie declarată ), aşa cum îţi mărturiseşti credinţa… Nu exagerez, este clar pentru toată lumea  că în orice regim totalitar identitatea este cel mai greu de păstrat, pentru că totalitarismul se ţine pe depersonalizarea individului şi supunerea lui în faţa puterii. Într-un regim de ocupaţie însă păstrarea identităţii este un lucru şi mai anevoios. Faptul că românii din RM şi-au păstrat până în prezent identitatea, în ciuda politcii românofobe, demosntrază o capacitate de rezistenţă deosebită.

Terorismul practicat de structurile de forţă contra celor pe care ar trebui să-i apere

 Dacă Poliţia noastră şi/sau SIS nu au alte metode de luptă contra infracţionalităţii, decât terorismul impotriva cetăţeanului onest, care le plăteşte salariul, nu e de mirare că structurile de forţă ale RM sunt absolut impotente în faţa adevăratelor pericole pentru securitatea RM. Nu e de mirare că, în loc să facă ordine pe malul stăng al Nistrului (unde o armată străină îşi bate joc de acest stat şi de acelaşi simplu cetăţean, plătitor de taxe şi impozite), ele preferă să se lupte cu copiii, cu femeile, cu jurnaliştii şi cu Limba Română. Cu adevărat – luptă eroică, demnă de nişte moldo-statalişti! Şi, după toate aceste isprăvi nemaivăzute, nu cred că se mai aşteaptă cineva ca aceşti tineri să mai creadă ce scriu manualele de „Istorie integrată” – că „românii băteau”. Realitatea îi învaţă că bat destul de bine şi naţional-comuniştii moldoveni, adepţii teoriei staliniste conform căreia românii… băteau mai tare decât staliniştii. Asta doar sună complicat. De fapt, e foarte simplu, pentru că bătaia, violenţa în general, ar putea avea, în acest caz, şi un efect instructiv, pe post de material didactic ilustrativ, şi clarifică ceea ce unii istorici au preferat să încurce, în loc să relateze cu detaşare ştiinţifică, fără patimă şi fără resentimente. Amară lecţie, dar memorabilă… O mică reactualizare a atmosferei de teroare din anii în care buncii noştri au fost forţaţi să renunţe la tot ce aveau, la avere, la demnitate, la identitatea de români, şi să accepte, de frică, minciuna comunistă.

Metode vechi propagandistice, combinate cu trucuri moderne

Am mai menţionat că acţiunile românofobe ale autorităţilor moldovene nu au început odată cu devastarea celor două clădiri publice din Chişinău. Românofobia este o constantă a spectacolului politic de la noi şi ia forma unor puseuri (renumitele deja „crize de românofobie”). Măsurile exacerbate, isterice chiar, ale autorităţilor comuniste contra aşa-zisei „tentative de lovitură de stat” – aşteptată, anunţată de către Chişinăul oficial – au început mult înainte de ziua alegerilor. Câteva dintre manevrele operate de conducerea RM în vederea izolării noastre de  zona euroatlantică vorbesc despre o pregătire minuţioasă a spectacolului la care am asistat. O parte dintre ele au fost deja menţionate în presă, de către diverşi comentatori, o parte vor constitui, probabil, obiectul unor viitoare studii. Printre acestea: rechemarea Ambasadorului Moldovei acredidat la Bucureşti exact înainte de declanşarea actualei crize diplomatice Bucureşti-Chişinău;  alegerea perioadei celei mai nefericite pentru opoziţie în care s-au comis abuzuri din partea Puterii – perioada vacanţei de Paşti, în care organismele internaţionale care ar fi trebuit să racţioneze nu s-au putut întruni de urgenţă; declaraţiile concertate ale Chişinăului şi ale Moscovei, care au invadat canalele diplomatice cu acuzaţii absolut nefondate la adresa României; exacerbarea discursului românofob, care incită la ură interetnică populaţia din interiorul RM, situaţie agravată de nedorinţa unor minoritari de a accepta ideea că trebuie să facă şi ei nişte minime eforturi de integrare; simultaneitatea proceselor de „înfierbîntare subită” în două dintre acele zone din fosta URSS calificate în mod generic drept „conflicte îngheţate” etc. Analiza mai amănunţită a acestora relevă nu doar faptul că lideraii de la Chişinău au avut un scenariu prgătit pentru zilele care au urmat imediat după alegeri, ci şi faptul că şi la Kremlin  s-a ştiut despre acest scenariu. Dovadă declaraţiile imediate ale unor politicieni ruşi, aparent indiferenţi, până nu demult, faţă de tot ce se întâmpla în RM. Prin contrast, Preşedintele României a avut nevoie de câteva zile, pentru a se informa despre natura evenimentelor de la Chişinău, ceea ce cred că este o dovadă că evenimentele au luat Bucureştiul prin surprindere. **

Cui prodest?

Chiar a doua zi după devastarea clădirii Parlamentului şi a Preşedinţiei, în timp ce Poliţia vâna oamenii pe stradă, Ministrul de Externe Stratan a alergat să ceară bani de la UE pentru restaurarea edificiilor avariate. O sumă frumuşică, după cum s-a putut constata, de care va benificia vreo firmă „răsărită peste noapte”, conform „tradiţiei locale”…

Şi încă ceva: nu vom şti niciodată câte fraude au comis comuniştii în lunga lor guvernare, pentru că – ciudat, nu-i aşa? – „complotiştii”, cei care, în mod logic, ar fi trebuit să fie interesaţi să pună mâna pe cât mai multe materiale incriminatoare, au nimicit toate actele importante – aşa sugerează declaraţiile oficialilor, cel puţin… Deci, ca să tragem o concluzie, ar fi bine mai întâi să ne întrebăm CUI PRODEST? –  cine beneficiază de pe urma mult discutatelor „vandalisme”? Nu mai spun de pretextul, de care a profitat cu grăbire dl Voronin, pentru a blestema şi înjura România şi românii în genere – nu că ar fi avut nepărată nevoie, dl Preşedinte a demonstrat că se poate răsti la România şi fără vreun pretext anume.

 Acuma stau şi mă întreb: ce fel de „complotişti anticomunişti” proşti o fi plămădit un „complot procomunist”, care o să ne coste cât nu ne-am imaginat vreodată? Mai ales că nu ne mai cheamă nimeni în UE, după ce poliţia de la Chişinău a hăituit şi a terorizat copii şi studenţi (mai ales având în vedere că unul dintre „capetele de acuzare” a fost faptul că ei au îndrăznit să arboreze drapelului UE pe cele două clădiri admistrative), a persecutat jurnalişti, pentru faptul că îşi făceau meseria, iar tortura, se pare, a fost principala metodă de a aduna dovezi incriminatoare. Oare chiar aşa de lipsiţi de minte să fie „complotiştii anticomunişti”? Când mă gândesc la acest aspect, la consecinţele pe termen lung ale acestor evenimente, cred că dacă i-aş prinde (pe adevăraţii făptaşi), i-aş mai bate şi eu o dată…

P.S. Citeam deunăzi un interviu cu un parlamentar străin, care nu prea pricepea ce e cu această RM şi nici de ce ne revoltăm noi aşa de tare că suntem minţiţi. Domnul susţinea că PCRM nu e un partid comunist, ci unul social-democrat.  Programul economic al PCRM (aşa carent cum este) pare unul, mai degrabă, liberal, nu social-democrat. Nici nu se putea altfel, comuniştii fiind de fapt cei mai mari capitalisti de prin părţile locului. Un capitalist nu e prost să-şi împartă averea săracilor aşa, doar de dragul teoriei marxiste. Deci, în această privinţă, a politicilor sociale, PCRM e un partid demagogic, populist, nu unul social-democrat, cum presupunea, eronat, parlamentarul respectiv. În ce priveşte cealaltă latură doctrinară a sa, PCRM este un partid naţionalist şi xenofob (promovând sloganul de tip hitlerist „Moldova numai pentru moldoveni”, „NU – steagului UE”, „închidem graniţele cu România”, acelaşi lucru faţă de Rusia ( în 2005),  omorâm şi snopim în bătaie vreo câteva sute de români, pentru că, vorba lui Stepaniuk, românii oricum „sunt prea mulţi”)… 

Aşa se explică faptul că, fiind  de fapt un „partid al îmbogăţiţilor peste noapte”, PCRM îmbracă o haina liberală, croită pentru ocazii exclusive, pentru a impresiona „auditoriul” din Occident, şi o dezbracă, atunci când trebuie să-şi facă propagandă electorală, îmbrăcând o haină populistă, de uz intern. Astfel se întâmplă că PCRM iese pe „piaţa internă” cu lozinci imposibil de tradus în viaţă, de genul: „salam de două ruble şi pânie de 16 copeici”, aproape ca pe timpuri, când cuvintele de ordine erau: „de la fiecare după capacităţi, fiecăruia după necesităţi”,  şi, tot ca pe timpuri, îşi agresează propriii cetăţeni, vânând fantomatici complotişti, dezvăluindu-şi adevărata esenţă – extremismul rasist şi xenofob. Sub aspect doctrinar, un fel de struţo-cămilă, un naţional-comunsim moldovenesc.

––––

* – V. Stepaniuk: “Încetisor, am scos-o şi am făcut dintr-însa lege…” Vezi: Timpul, No. 107, 19 decembrie, 2003. Vezi şi: http://www.timpul.mdl.net/Article.asp?idIssue=12&idRubric=192&idArticle=384 [accessat în noiembrie 2006]

**-

***-

Variantă. Articol publicat şi în revista ACUM:  http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?care=9682

Update. o4.05.2009

Un interviu cu studentul în drept Damian Hâncu, bătut de poliţişti şi acuzat, fără a avea vreo vină: http://garda.com.md/exclusiv/amprente-de-bocanci-damian-hancu-%E2%80%9Eam-vazut-moartea-cu-ochii

Alt interviu, aleeaşi temă – drepturile omului în RM: http://garda.com.md/social/la-comisariatul-de-politie-cu-parlamentarii-europeni

Comemorând… un simbol al comunismului

26 apr.

Catastrofa de la Cernobyl este unul dintre acele simboluri monstruoase ale comunismului, alături de Gulag, NKVD, Komintern, noţiunea de „duşman al poporului”, foametea organizată etc., care ne poate face să ne dăm seama de adevăratele dimensiuni ale pericolului pe care comunismul îl prezintă pentru omenire. De ce o tragedie, datorată, în fond, imperfecţiunii umane, devine simbolul vinovăţiei unui sistem întreg? Simplu, pentru că, acel sistem, dominat de ideologia comunistă, care tindea să controleze până şi ultima celulă a creierului  cetăţeanului sovietic, s-a substituit întregului mecanism de protecţie socială, s-a autoproclamat stăpân peste vieţile omeneşti şi a admis o catastrofă cu milioane de victime (de fapt, tot din vina sistemului comunist, a secretomaniei, care devenise o regulă în societatea sovietică, nu putem şti cifra reală a victimelor), care, într-o societate normală, netotalitaristă, ar fi putut fi evitate sau salvate.

O explozie a reactorului 4 al Centralei Atomice de la Cernobyl, în noaptea de 26 aprilie 1986,  în apropierea oraşului ucrainean Pripiati, urmată de contaminarea radioactivă a regiunii, afectând suprafeţe întnse din Ucraina, Bielarus, Rusia,  dar şi Europa şi America de Nord. Populaţia a fost informată, superficial, abia la 28 aprilie, la două zile după catastrofă, iar despre adevăratele dimensiuni ale dezastrului s-a spus mult mai târziu, după ce ţările vecine au dat alarma, sesizând nivelul ridicat al radioactivităţii. În acele zile în care radioactivitatea atinsese cote maxime, inadmisibile, „poporul sovietic” era „instructat” cum să defileze cât mai  fericit şi mai convingător, la „parada de 1 Mai”, în faţa conducătorilor „partidului iubit”, partid care ştia despre dimensiunile reale ale dezastrului, dar ne zâmbea perfid şi ne făcea cu mâna de la tribunele îmbrăcate în roşu. Copii şi adolescenţi, cei mai vulnerabili în asemenea cazuri, erau scoşi să facă exerciţii în spaţii deschise, aflate în calea norilor radioactvi – urma Parada, şi Parada era mai importantă decât vieţile şi sănătatea lor. Copiii Cernobylului, victimele cinismului comunist, aveau să devină, mai târziu, simbolul acestui regim – incapabil să guverneze sau să producă ceva valoros, capabil doar să distrugă şi să paraziteze…

Ciudat este faptul că nici după ce am aflat despre această crimă a „iubitului partid” nu am ieşit în stradă să ne arătăm indignarea, să cerem o schimbare. Partidul, care venise la putere printr-o lovitură de stat, pe care a numit-o impropriu „revoluţie”, avusese grijă să ne sădească adânc în suflete şi în creiere frica şi obedienţa, un fel de nonreacţie, o apatie autodistructivă. Homo sovieticus este acela care nu ştie să se revolte, nu reacţionează nici atunci când îi este pusă în pericol însăşi existenţa.

Unii sovietologi spun că explozia de la Cernobyl a generat implozia de mai târziu a URSS şi apoi a întregului sistem socialist. Se mai spune că în „partid” s-au căutat vinovaţii pentru acea crimă şi chiar au fost pedepsiţi nişte responsabili anonimi. N-a păţit însă nimic niciun şef de partid de la vârf, niciunul dintre cei responsabili de tăcerea criminală a presei sovietice, aservită partidului. Într-o societate normală deciziile se iau nu de politruci, care, se ştie, nu au nicio pregătire, decât indoctrinarea cu o teorie  utopică, ci de specialişti, în cadrul unor dezbateri transparente, în faţa întregii societăţi. De pildă, acţiunea distructivă a iodului radioactiv putea fi uşor prevenită, dacă deciziile nu le-ar fi luat nişte cadre de partid ignorante, ci medici cu studii. Sau dacă, cel puţin, problema s-ar fi discutat în presă şi medicii ar fi fost lăsaţi să-şi spună cuvântul.

 Nu ştiu ce pedeapsă ar fi meritat omul sau oamenii care au greşit, fiind  angajaţi ai centralei atomice. A greşi este omeneşte şi nimeni nu este scutit de greşeală. S-ar putea ca vinovatul direct nici să nu fi supravieţuit catastrofei. Dar sistemul şi ideologia care permit asemenea crime merită, cu siguranţă, pedeapsa capitală: merită să fie scoase în afara legii.

Comemorarea zilei de 26 aprilie, a victimelor de la Crnobyl, simbol al comunismului, nu este sinceră şi nu are niciun rost, dacă nu ne propunem să nu mai lăsăm ca vreo ideologie să ne afecteze vreodată conştiinţa civică.

Articol publicat şi în săptămânalul electronic intenraţional ACUM: http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?care=9645

şi pe site-ul www.moldova.org

 

Explozia reactorului 4 al Centralei atomice de la Cernobîl din Ucraina a avut loc pe 26 aprilie 1986. La lichidarea consecinţelor avariei au participat circa 3550 de moldoveni (cetăţeni ai fostei RSSM – n.n.), dintre care 70 au decedat. În familii cu persoane care au participat la lichidarea catastrofei sînt înregistraţi circa 1700 de copii, 80 la sută dintre aceştia fiind persoane cu dizabilităţi.  http://www.moldpres.md/

 

29.04.09, 22.00

Mă văd nevoită să revin asupra subiectului, pentru că în urma unor discuţii, mi-am dat seama că mai sunt încă multe de spus pe tema aceasta. Am constatat  că mai există persoane care au nevoie de argumente, ca să recunoască vinovăţia comunismului în această tragedie. Când am scris articolul, nu mi-am propus să aduc acele argumente, mi se parea evidentă crima de dezinformare, care cade exclusiv pe organele de conducere ale PCUS, partidul care a instituit cenzura şi autocenzura, izvorâtă din frica de pedeapsa aplicată de obicei în statele totalitare pentru faptul de a lua atitudine, pentru disidenţă în genere, şi a făcut din presă o instituţie pur decorativă în fosta URSS, un organ propagandistic de cea mai joasă calitate.

Mecanismele de protecţie a populaţiei erau paralizate, nici măcar instinctul de autoprotecţie nu a fost lăsat să se manifeste, din cauză că partidul unic deţinea întreaga putere şi avea un control exhaustiv asupra tuturor domeniilor vieţii sociale.  Exact aşa cum în perioada de foamete au fost paralizate toate formele de întrajutorare, existente în societatea nostră, de exemplu. Asta explică faptul că în anii 33 – 34, Holodomorul a afectat milioane de ucraineni, pe când în Basarabia şi în restul României, în aceleaşi condiţii naturale, urmate de greutăţi şi lipsuri, foamea n-a făcut atâtea ravagii. Evenimentele din 32-33, reprimarea rezistenţei ucrainene,  au condus la ceea ce specialiştii au numit mai târziu „genocidul ucrainean”. Tot aşa, în anii 1946-47 în Basarabia au murit de foame, din cauza politicii genocidare sovietice, sute de mii de oameni. Nu voi insista acum cu aceste argumente, care pot fi găsite în numeroase studii de istorie. Voi reveni asupra subiectului doar în măsura în care discuţiile vor arăta că argumentele istoricilor nu sunt suficient de bine cunoscute. În cazul catastrofei de la Cernobyl, mi se pare strigător la cer că noi, cei care eram direct vizaţi, am aflat despre dezastru de la „vocile de peste pârău”: BBC, Europa Liberă, Vocea Americii… „Politrucii”, care erau datori să ia măsuri şi au tăcut mişeleşte, erau de fapt întreţinuţii poporului de care îşi băteau joc. Asta era culmea cinismului… De asta se temeau şi atunci şi se tem şi acum comunştii: de presa liberă, demascatoare. Abia mai târziu a început să vorbească şi presa sovietică, aşa, cu jumătate de glas, timid, despre ce se întâmpalse în Ucraina pe 26 aprilie…

P.S. Câteva comentarii pe marginea acestui articol, postat cineva pe o pagină de discuţii, îmi demonstrează că tinerii au o percepţie corectă asupra fenomenului totalitarist. Ar fi bine ca şi clasa politică să se ridice la înălţimea acestor tineri şi să nu le pună în pericol viitorul.  http://www.opinii.md/articol/2041/comemornd-un-simbol-al-comunismului/

Ciorile

22 apr.

Mintea mea fabrică lumi,

cu care voi cuceri lumea.

Un lucru mă face să mă îndoiesc însă

de marea putere ce mi s-a dat:

ciorile,

trecând sfidător peste capul meu

încercuit de visuri, visare, metafore și armonii:

ciorile, care niciodată nu și-au cerșit

drepturile,

dreptul la zbor, de pildă, sau la croncănit,

ciorile, fericite pentru faptul că

nu se gândesc la fericire…

… O ”surată” mai îndrăzneață

trece chiar peste privirea mea:

Cioară albă, ești cumva cioara de la moară?

Sau ești un corb decolorat?

(Variantă. Publicat în: Literatură și Artă, nr.37 (2457), din 10 septembrie 1992)

Noapte

20 apr.

Cortina a căzut demult,

mă dor membrele

după dansul nebun

de care s-a râs cu atâta poftă.

La parter era o doamnă

și avea un bust cât o pistă de decolare;

la un moment dat,

de acolo a zburat un avion;

de râsul ei

se cutremura candelabrul.

 

Auzi, tu, păpușarule,

mai lasă-mi sforile,

a venit noaptea

și îmi vreau dreptul meu

de-a adormi, suveran,

pe scândura dezgolită,

arsă,

rece…

(Variantă. Publicată și în Viața Satului, nr 50 (4670), 10 decembrie 1994, Chișinău)

Hristos a înviat!

19 apr.

În fiecare an, Lumina Sfântă din noaptea Învierii îmi aduce aminte de supremul sacrificiu, de valoarea acestui sacrificiu, de forţa credinţei în Iisus Hristos şi a Binelui. Bucuria  pe care o simt de fiecare dată, ascultând liturghia de Paşti, a fost umbrită de data asta de imaginile cu tinerii protestatari din Chişinău, vânaţi, maltrataţi, imagini care îmi stau în faţa ochilor şi acum, şi nu cred că le voi putea uita vreodată… Poate nu vor mai durea, cu timpul, la fel de tare, dar de uitat – e imposibil să le uiţi.

Azi dimineaţă am mers la „zidul Realităţii”, unde câţiva tineri aprinseseră lumânări în semn de soldaritate cu Basarabia terorizată de regimul expirat al lui Voronin. Se discuta despre evenimentele de la Chişinău şi am simţit şi mai acut dorul de casă, mi-aş fi dorit să fiu acolo, lângă ai mei… O singură speranţă am: că iubirea va birui în această luptă nedreaptă cu ura, că sacrificiul tinerilor nu va fi zadarnic şi că regimul românofob de la Chişinău, în sfârşit, va fi înlocuit de structuri cu adevărat democratice, care vor renunţa la permanentele represiuni la care sunt supuşi românii basarabeni – politică perfidă, care n-a încetat niciodată, ci dimpotrivă, a fost „modernizată” şi a devenit „politică de stat” din 1994, şi aşa a rămas de atunci încoace. 

Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând.., şi cu El, tot aşa învie, mereu, speranţa noastră.

                                                                                * * *

Biruinţa Creştinului. Ultima predică de Paşti a PF Patriarh Teoctist (imaginii din arhivă, 2007. Sursa: YouTube).

                                                                               * * *

Creştinii nu mor niciodată…

Hristos a înviat!

Continuare:

Adolescență*

17 apr.

Lucrurile își închid ochii

la auzul pașilor mei.

Pedeapsă? pentru care păcat?

Lucrurile tac

drept răspuns la binețele mele,

și eu știu că în fiecare lucru

este câte un mesaj pentru mine.

Nicio clipă nu trece

fără vreun cântec

sau fără vreo moarte,

și eu, care până acum n-am știut că exist

și nimeni încă nu m-a ghicit,

voi aluneca undeva în afara acestor lucruri?

Le voi descifra?

și dorința asta mistuitoare

de a-mi supune orice mișcare

se va stinge vreodată?

Moartea…

o fi un omagiu adus lucrurilor

pentru marea virtute

de a fi ființat…

* – pentru tinerii care au avut curajul să-și apere idealurile

(Variantă. Publicat în: Literatură și Artă, nr.37 (2457) din 10 septembrie 1992)

Exerciţii de logică. Să vorbim despre…

16 apr.

…problema lingvistică. „Da, vorbim aceeaşi limbă, dar noi o numim altfel” – a mai repetat o dată, inspirat de Mesajul preşedintelui Traian Băsescu în faţa camerei reunite a Parlamentului din 14 aprilie a.c., preş.Voronin fraza devenită celebră prin inconsistenţa ei (ştie oare dumnealui ce se spune despre cei care persistă în greşeală?). Păi şi atunci, care e problema, domnule Voronin? Numiţi-vă limba cum doriţi. Dar de ce să bateţi şi să persecutaţi atâta lume, pornind de la dorinţa unor ignoranţi de a boteza limbi? Pentru că aveţi o poliţie care ştie a bate tare, trebuie ca toată lumea să inceapă să-i zică limbii române (în care a scris Eminescu şi Creangă, dacă mai ţineţi minte) aşa cum vă vine dumneavoastră mai la îndemână? Şi dacă mâine vreţi să-i ziceţi „balţeană” sau „taracliana”? Sau vine unul, care bate şi mai fără milă, şi vrea să ne numim limba „cahuleană”? Adică, mă înţelegeţi, nu ne putem lua după principiul „cât de bine bate unul sau altul”, domnule Preşedinte! Vă puneţi de-a curmezişul în faţa lingviştilor, scriitorilor, a intelectualităţii din RM, în faţa lumii întregi, doar pentru că, în ignoranţa dumneavoastră, vă încăpătânaţi să susţineţi teoria lui Stalin privind “limba moldoveneasca”. N-aveţi decât, după părerea mea. E problema dumneavoastră. Nu sunteţi lingvist, nu aveţi ncio putere din punct de vedere academic, dar vă înţeleg, să ştiţi, capriciile separatiste (e şi acesta un fel de a-ţi marca teritoriul). Adică, sigur că ştiu că sunteţi în stare să terorizaţi pe toată lumea, aşa cum aţi făcut recent cu tinerii noştri, dar, repet, forţa brută nu are şi forţă academică. Un argument ştiinţific smuls cu forţa are aceleaşi carenţe ca şi, să zicem, în justiţie, mărturiile false, obţinute prin tortură.

…identitate. Aţi tot spus, de ani de zile promiteţi, că apăraţi dreptul cetăţenilor la identitate. Identitatea mea, care este românească, mi-o contestaţi prin tot ceea ce faceţi şi spuneţi. Aţi şi declarat odată că nu sunteţi preşedintele românilor din RM! Deci eu, în calitate de româncă din RM, nici nu am avut vreodată un preşedinte, asta ar fi trebuit să înţeleg? Asta rezultă din declaraţiile de acest fel, care au fost nenumărate, de-a lungul anilor. În toate actele îmi impuneţi o identitate incorectă: parţială, separatsită – pe care eu mi-o asum din indulgenţă, ştiind că „şefii” încă nu au citit nici pe Nicloae Iorga, nici pe Alexandru Boldur, nici pe Ştefan Ciobanu sau Pan Halippa, nici pe clasici, nici pe cronicari, nici, cu atât mai puţin, pe scriitorii noştri moderni… Nu au timp şefii pentru citit. Politicienii nostri, de regulă, se lasă de ceea ce ei numesc „moldo-statalism”, când ajung în opoziţie. Probabil că relaxarea le face bine, şi au şi timp pentru lecturi. Sunt născută în Moldova, imi iubesc pământul şi neamul. Vorbind despre localizarea geografică a baştinei mele, sunt moldoveancă şi basarabeancă (înţelegând prin Basarabia teritoriul dintre Prut şi Nistru, căruia Rusia ţaristă i-a dat acest titlu, în mod eronat), la fel cum sunt şi cetăţean al Republicii Moldova. Dar, din punct de vedere etnic, lingvistic şi cultural, sunt parte a poporului român, mă autoidentific cu Eminescu, Blaga, Brâncuşi, cu o istorie veche şi zbuciumată, pe care moldovenii, inclusiv basarabenii, au construit-o, împreună cu alţi români (ardeleni, olteni, bănăţeni etc.) Interzicându-ne să ne numim români, arătaţi că doriţi să ne privaţi de moştenirea noastră culturală, care, după cum se vede, e ceva mai mare şi mai bogată, decât suma tilurilor de cărţi pe care aţi reuşit să le citiţi dumneavoastră. Iată de ce ar trebui să nu obstrucţionaţi dreptul românilor basarabeni la identitate, impunându-le, în actele de identitate şi prin propagandă de tip stalinist, “titlul” de “moldoveni”, contrapus noţiunii de „român”, pentru că cele două noţiuni nu sunt, nu pot fi antagonice. Şi, mai ales, n-ar trebui să apelaţi la bâta de miliţian, pentru a clarifica ce e cu „românismul”. Nu de alta, dar lumea, învăţată din manualele de istorie, impuse tot de dvs. în şcoli (în care „argumentul suprem” pentru care nu ar trebui să fim consideraţi români este faptul că “fasciştii români îi băteau pe moldoveni”), ar putea să vă confunde cu un roman (sau, implicit, Doamne fereşte, cu un fascist!).

unionism. Domnule preşedinte Voronin, aţi intrat la guvernare, în 2001, cu un slogan unionist: doreaţi cu ardoare să ne băgaţi în uniunea Rusia-Bielarus! Sigur, aţi renunţat, la un moment dat, dar recunoaşteţi că, la început, eraţi un unionist convins! Unionismul nu este o crimă, în fond, el vine din sentimentul de fraţietate, din dorinţa de a comunica şi a progresa, beneficiind de spaţii şi libertăţi mai largi. Tendinţa, în lumea modernă, este una unionistă, un exemplu este chiar UE. Crimă ar putea fi o metodă violentă de a unifica două regiuni sau ţări, de exemplu. Chiar dacă aceste regiuni sunt legate prin istorie, tradiţie, limbă etc. La fel de criminală este susţinerea separatismului, mai ales a celui practicat prin metode violente. Dorinţa multora de la noi de a deveni cetăţeni ai UE este cât se poate de firească, iar metode paşnice de a realiza această unire există. Avem, drept dovadă, fostele republici baltice, Bulgaria, România. Or, chiar PCRM se laudă că vrea să ne ducă în UE. Bine, eu ştiu că asta e o minciună, după cum minciună a fost şi promisiunea PCRM de a face pâine de 16 bani! – dar asta e altă poveste – o poveste de adormit proştii (pentru că pe copii nici nu i-ar interesa acest aspect). Nu ne veţi duce în Uniunea Europeană, pentru că nu vă va primi nimeni acolo, după ce aţi snopit în bătaie pe cei pe care i-aţi bănuit că ar fi ridicat steagul Uniunii Europene pe clădirile Parlamentului şi a Preşedinţiei. Nu cumva credeţi că un astfel de tratament faţă de adepţii unionismului European va fi bine privit la Bruxelles? La fel cum nici vizele impuse unei ţări membră a UE, cum e România, şi nici persecutarea şi expulzarea ziariştilor români şi occidentali (infinit mai puţini decât cei din alte părţi) nu vă recomandă ca un bun candidat la preşedinţia unei ţări europene. Cu dumneavoastră şi cu PCRM în frunte, domnule Vor-on-in, un singur tip de unionism este posibil pentru bietul cetăţean al RM: integrarea în defuncta URSS. Nu degeaba aţi avut, printre votanţi, suflete moarte, domnilor comunişti. Ca să parafrazez un comentariu din „presa interanţională”, PCRM se mai ţine pe… necrofilie.

Am zis că promisiunea dvs. de a ne duce în Uniunea Europeană este o farsă. Dacă, totuşi, doriţi sincer ca RM să devină membră a UE, atunci trebuie să vă dezamăgesc, domnule, Voronin, în acest caz şi dumneavoastră, împreună cu tot PCRM-ul, sunteţi… unionist! Inclusiv pentru că aderarea la UE presupune o renunţare parţială la suveranitate. Dacă aţi fi onest, aflând aceste lucruri (pe care consilierii dvs. ar fi trebuit să vi le explice demult), ar trebui să ordonaţi dlui Papuc să vă bată personal cu bâtele cele mai performante pe care le are în dotare – pentru că, nu-i aşa?, acesta este tratamentul aplicat în RM unioniştilor!

…anii tineretului. Anul 2008 a fost, oficial, anul tineretului. Mă săturasem să citesc atâtea declaraţii de dragoste faţă de tineri, ce tot le scoteau ziarele proguvernamentale. De la un punct am început să bănuiesc PCRM de “pedofilie politică” (termenul nu-mi aparţine, l-a născocit chiar PCRM sau, mă rog, presa procomunistă). Ei bine, a venit 2009 şi a clarificat lucrurile: în PCRM, slavă Domnului, nu sunt pedofili, sunt doar sadici. Foarte sadici. Ura PCRM faţă de acest tineret, pe care l-a tot linguşit o vreme cu promisiuni deşarte, e mai veche. Sigur că toţi îşi dau seama că aceştia sunt tinerii care în 2002 şi-au apărat limba şi istoria. Sunt uşor de recunoscut, pentru că ei strigau aceleaşi versuri şi cântau aceleaşi cântece, care au răsunat şi în Orăşelul Libertăţii. Atunci, în 2002, ei au obţinut o mică mare victorie: guvernarea PCRM s-a ales cu o monitorizare de toată frumuseţea din partea APCE. Încă pe atunci PCRM se lupta cu copiii, şi atunci îi intimida, căutându-i cu “miliţia” prin şcoli, şi atunci a încercat să-i discrediteze, dar n-a reuşit. Cred că această ură reminiscentă explică turbarea şi cruzimea cu care au acţionat autorităţile în aceste zile de proteste anticomuniste. Dar, deşi 2008 s-a încheiat, anii tineretului abia încep, în timp ce PCRM, după cum se vede, are nevoie de votul decedaţilor, pentru a-şi păstra statutul de forţă guvernantă. Dacă înţelegeţi ce vreau să spun.

P.S. Am auzit, în una dintre emisiunile televizate, o replică uluitoare a unei doamne care a savurat tortura la care au fost supuşi tinerii protestatari contra abuzurilor electorale. Doamna, care părea a fi foarte mulţumită de cele întâmplate, dar şi foarte mândră de propria remarcă, a zis ceva de felul:”Părinţii copiilor care au fost bătuţi ar fi trebuit să se gândească că Dumnezeu îi va pedepsi, pentru ce au făcut (că au îndrăznit şi au protestat? – n.n.) de Bunavestire”! Ca să vezi, acum, în concepţia conducătorilor noştri, ei sunt însuşi Dumnezeu! Dacă e aşa, trebuie să li se spună, prieteneşte, că au halucinaţii, ca să se trateze cât nu e târziu.

Nu, distinsă doamnă, şi domnilor comunişti, pe acei tineri i-a bătut nu Dumnezeu, ci Poliţia, la indicaţia lui Voronin. Toată lumea ştie că Dumnezeu nu bate cu bâta.

P.P.S. Am încercat şi acest tip de contraagumentare, pentru a arăta, o dată în plus, ce înseamnă, de fapt, aceasta pretinsă „teorie a moldo-statalismului” (în numele căreia au fost şi sunt persecutaţi şi chiar ucişi cetăţeni ai fostei RSSM, actualmente RM, iar în clipa de faţă sunt maltraţi, tineri care, într-un stat normal, ar beneficia încă de prezumţia de nevinovăţie), teorie care nu se ţine pe argumente, nu este o construcţie logică şi coerentă, singura ei constantă fiind românofobia şi singura motivaţie – menţinerea prezenţei militare ruse în regiune.

Variantă. Publicat şi în: http://politicom.moldova.org/news/exercitii-de-logica-sa-vorbim-despre-196948-rom.html

Trece luna

13 apr.

Trece luna prin valuri de cer

Privești și disperi

Tot ce a fost frumos

A fost ieri

Mâine vine cu larmă de fier,

Doar luna mai trece

Pe drumu-i etern –

O roabă adusă în Astăzi

Din Ieri.

(Variantă. Publicat în Literatură și Artă, nr. 37 (2457) din 10 septembrie 1992)

CR3W

It's just G.

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, pași în strungi şi verbe…

J.J. Anderson's Blog

Someday, what follows will be referred to as “his early works.”

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Cosmisian - Neoproză „smart emotional”

Mouelle Roucher „Eratele sunt mai bune decât ciornele publicate. Eratele sunt răzbirea unui scriitor care spune adevărul.” ~ Lucette „Degetele tale sunt definiția sofisticată a unui semn de carte perpetuu”

Гастрономия - просто вкусно

Человек есть то, что он ест.

Drumurile lui Spetcu

Blog de om umblat

II SI CAMASI STILIZATE

Pasiune pentru frumos si traditie

papillon de nuit

On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux.

a dweller's confessions

confessions by a 20-year-old wallflower

CritDicks.com

Products / Places / Services

The Soft Pillow

He became ink in her pen and she never stopped writing.

dan moldovan

blog de poze

Find the details

for covetable, decorative product designs and interiors news

Doru Braia

Talk Soc

A Dose A Day

Inspirations for Nurses (and non-nurses)

A.D. Martin

writing - novels - film - television - video games - other stuff

Saltarosgarden

A garden of my dreams coming to live!

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Condamnat la prietenie!

Căci mor trăind...

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Doina Soltan

"Cele mai frumoase locuri prin care am umblat au fost sufletele oamenilor pe care i-am iubit." Irina Binder

Compendiu de istorie și diplomație

“Vrei să admiri un om? Privește-l din îndepărtare…” - Adrian Sereș -

infinitdegânduri

Loneliness ends with love.

Gheorghe Cuciureanu

În fond despre ştiinţă

prietendevremerea

O vorba buna

…touch my sound…

Where sound can be touched, felt and seen.

Ivano Mingotti

Pagina ufficiale autore

Gustosel

Descoperă bucuria de a găti acasă!

Gheorghe BREGA

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova

andreibotnari.wordpress.com/

Andrei Botnari. Photography and travel blog

PoliteiaWorld

Quis custodiet ipsos custodes?

Anghel

A great WordPress.com site

SECRETELE SĂNĂTĂȚII ȘI FRUMUSEȚII CU MARIA BOTNARU

Nu poți cumpăra timpul, dragostea și sănătatea cu toți banii lumii

Memoria Fonogramica

Muzici vechi pentru urechi noi

Elena Tănăsescu

Put a little magic in your life

Viva la vida

despre muzica

baletalessia

un site despre balet

The Tragic Life of Frank

Around five minutes ago I had this sudden revelation; that my life is quite sufficiently, tragic.

Motoare 2 timpi

Otto von Diesel

La margine de timp

Credinta te poate ajuta sa muti muntii din loc, iar dragostea te ajuta sa ii treci...

ANDREEA VASILE

Povești despre oameni ca tine

%d blogeri au apreciat: