Arhiva | martie, 2009

Consiliu de Securitate

26 mart.

Mi-ai promis protecţia ta,

pe termen nelimitat,

pe tot restul vieţii…

 

Şi de mine însămi cum mă vei proteja?

Şi, dacă o parte din mine moare,

versurile mele cine le va păstra?

Cine se va îngriji de cei dragi mie?

 

Ca să-ţi ţii promisiunea,

aşa cum ai fi vrut,

ar fi  trebuit să fii Dumnezeu.

 

Nu-ţi puteam pretinde atâta iubire…

27 martie 1918 – ziua în care am avut curajul „să fim ce-am fost mereu” şi „ce-am vrut mereu să rămânem: români”

23 mart.

Tot discutând cu prieteni (sau mai puţin prieteni), constat că mai există multă lume care nu cunoaşte semnificaţia zilei de 27 martie. Probabil, este o consecinţă firească a stării, nefireşti, de comunism (mult prea) îndelungat… Şi eu, care mă miram, deunăzi, că un politician de la Chişinău vorbea, cu prilejul altei aniversări, pe 24 ianuarie a.c., despre Sfatul Ţării, confundând Unirea Principatelor cu Marea Unire!

Acum un an, cu ocazia aniversării Marii Uniri, Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, făcea o vizită la Bucureşti (de altfel, şi anul acesta, chiar zilele astea, Primarul Chirtoacă s-a întâlnit cu studenţi basarabeni care îşi fac studiile în România ).

Mai jos, se poate vedea pliantul editat cu ocazia acelei vizite aniversare, de acum un an, a Primarului, distribuită de câţiva membri ai PL participanţilor la întâlnire…pliantul-pl-cu-ocazia-lui-29-martie-2008pliant-pl-tiparit-cu-ocazia-aniversarii-lui-27-martie Pe verso, câteva date biografice ale celor trei preşedinţi ai Sfatului Ţării: Ion Inculeţ ( a deţinut această funcţie din 21 noiembrie 1917 până la 30 aprilie 1918), Constatin Stere (2 aprilie 1918 – 25 noiembrie 1918) şi Pan Halippa (din 25 noiembrie 1918 – până la dizolvarea Sfatului Ţării – 27 noiembrie 1918) .

Din istorie – 27 martie / 9 aprilie 1918: Sfatul Ţării votează unirea condiţionată cu România
Textul votat de legislativul basarabean:

„În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama ei România.
Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururi şi totdeauna!
Preşedintele Sfatului Ţării, Ion Inculeţ; Vice-preşedinte, Pantelimon Halippa; Secretarul Sfatului Ţării I. Buzdugan”

Mai târziu Sfatul Ţării renunţă la condiţiile votate în ziua de 27 martie şi declară Unirea necondiţionată cu România (vezi şi: http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Unirea_Basarabiei_cu_Rom%C3%A2nia)

Declaraţia de Unire, precum şi întreaga activitate a Sfatului Ţării sunt mărturii ale maturităţii politice a liderilor basarabeni din acele timpuri, dar şi ale voinţei populare de reîntregire naţională. Iată câteva argumente în susţinerea acestei idei, selectate din cartea lui Gheorghe Ghimpu Conştiinţa naţională a românilor moldoveni (Ed. Litera, Chişinău, 1999), una dintre lucrările cele mai bine documentate despre continuitatea românismului în Basarabia.

„… spiritul românesc la moldoveni în a doua jumătate a sec. al XIX-lea şi începutul sec al XX-lea era viu în permanenţă. El era viu atât la persoane aparte, cât şi la colective întregi, cum ar fi echipele redacţionale ale publicaţiilor periodice; românismul trăia, deşi adesea în stare latentă, la moldoveni şi bucovineni, la basarabeni şi transnistreni. El era înrădăcinat în ţărănime, preoţime, cadre didactice, ostaşi, ofiţeri, studenţime, în alte pături sociale basarabene. Despre conştiinţa românească a moldovenilor, în genere, putem vorbi în baza mărturiilor scrise ajunse până la noi. Anume ele ne permit să conchidem că ţarismul n-a reuşit în peste o sută de ani să schimbe caracterul românesc al Basarabiei.” (Gh. Ghimpu, op.cit., pag.334).

Printre multiplele exemple, Gh.Ghimpu îl menţionează pe Preşedintele Partidului Naţional-Moldovenesc, Teofil Gh.Ioncu, autorul broşurii Autonomia Basarabiei şi Republica democratică federativă rusească (Chişinău, Tipografia „Bessarabskoe Knigoizdatelstvo”, 1917), care declara: „Români am fost, român ne este sângele ce ne curge în vinele noastre. Români suntem cu trup şi suflet şi ca români voim să trăim pe vecie”. (citat după: Gh.Ghimpu, Conştiinţa naţională a românilor moldoveni, Chişinău, 1999, pag.340).

Interesant… citatul acesta îmi trezeşte o amintire din copilărie: un cântec ce mi-l cânta bunica şi în care erau următoarele cuvinte: „Sunt ţăran, ţăran român/Şi ţăran vreau să rămân”, iar bunica obişnuia să mai schimbe puţin: „Si român vreau să rămân”.

Acelaşi Teofil Gh.Ioncu, în calitate de reprezentant al PNM, declara în cadrul Congresului naţiunilor din Rusia: „Salut Congresul naţiunilor în numele românilor din Basarabia! (subl.-Gh.Ghimpu) Mulţi au auzit de „moldoveni”, dar puţini cred că ştiţi că naţiunea moldovenească nu există. Există o naţiune română (subl.-Gh.Ghimpu). Numele Moldova, moldoveni este numai teritorial, dar nu naţional, iară dacă noi numim „moldoveneşti” comitetele şi organizaţiile noastre, o facem aceasta numai din punct de vedere tactic, fiindcă cuvântul „român” sună prea aspru la urechile vrăjmaşilor noştri, de care avem foarte mulţi, ca d-voastră, şi el le serveşte de a ne acuza pe noi de separatism…” (ibidem). – şi… istoria se repetă, bineînţeles!

Alte exemple citate de autor sunt din Ioan Pelivan, la fel un reprezentant al PNM, sau dintr-o broşură a studentului basarabean Vladimir Bogos, sau din declaraţiile şi petiţiile semnate de colective întregi de studenţi, ostaşi, învăţători; diverse grupări sociale din Basarabia. Tot o manifestare a românismului, consideră Gh. Ghimpu, a fost „căldura cu care ei (basarabenii-n.n.) l-au întâmpinat pe reprezentantul ziarului „Ardealul”, Onisifor Ghibu. Când acesta, încheindu-şi cuvântul de salut „în numele „Ardealului”, a strigat „Trăiască Basarabia!”, „Trăiască Sfatul Ţării!”, „Trăiască Republica Federativă!”, publicul, sculându-se în picioare, a aplaudat strigând „Trăiască transilvănenii!”, „Trăiască poporul românesc!” „(subl.-Gh.Ghimpu) (ibidem, pag.342).

Sfatul Ţării, conchide Gh.Ghimpu, a fost „expresia politică a românismului în Basarabia”, expresia dreptului legitim al unei părţi a naţiunii române, aflată de mult timp sub ocupaţie rusească, de a-şi decide soarta. (Gh.Ghimpu, op.cit. pag. 342-354), iar Unirea a fost „opera izvorâtă din românismul conştientizat al basaraenilor” (ibidem, pag. 355-378).

                                                                            * * *

Şi încă un argument al continuităţii româneşti în Basarabia. Un argument folcloric: două variante ale aceleiaşi melodii – una adusă de grupul ETHNOS, din Basarabia, alta a grupului lui Liviu Vasilică (Teleormanul) – „împletite” într-un spectacol de zile mari…

Dor. Pe litoral

23 mart.

Ajunse pe litoral,

Sângerând,

Iubirile noastre

Adorm

Lângă singurul lor dor.

 

 

Haga, 2006

 

 

Printre stelele de pază…

22 mart.

Ion Dolănescu s-a alăturat armatei de stele de pază care veghează peste România…

 „O să fac politică toată viaţa şi o să susţin unirea României cu Basarabia până mor”, obişnuia să spună fostul deputat PRM, care îşi dorea să fie îngropat la Chişinău.  http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/844157/A-murit-Ion-Dolanescu/

Veştile rele mereu vin pe neaşteptate… Tot aşa ca acum două luni, când a plecat dintre noi Grigore Vieru, şi de data asta, mii (zeci de mii) de români au ţinut să-şi arate recunoştinţa, venind să-l petreacă în ultimul drum sau exprimându-şi în alt mod admiraţia şi tristeţea… Cred că forţa… sentimentală care se manifestă în asemenea zile este argumentul suprem, care vorbeşte despre conştiinţa de sine, vie, a românilor. Orice s-ar zice, oricâte comentarii critice s-ar face, cu privire la starea deplorabilă în care a ajuns sentimentul nostru naţional, dincolo de sărăcie, de conjuncturi geopolitice nefaste, dincolo de tristeţe, există dorul de frumos, care ne uneşte. Atâta timp cât un popor îşi mai ţine minte poeţii şi îşi cinsteşte propriul suflet, arhivat în piesele folclorice autentice, nu cred că îl paşte vreun pericol de desfiinţare.

Am căutat o poezie anume, scrisă de Grigore Vieru, ca să o postez aici, în loc de floarea pe care aş fi pus-o la mormântul Maestrului, dar n-am găsit-o… De ce anume o poezie de Vieru? Nu doar pentru că ne-au părăsit de curând, ambii, nu doar pentru că Ion Dolănescu a cântat şi pe versurile lui Grigore Vieru, ci şi pentru că ambii au visat la reîntregirea Ţării, la o Românie mai mare – în „vechile hotare” – şi au plecat, trişti, fără să-şi vadă visul împlinit…

O să citez dintr-un articol de Dan Dungaciu în memoria lui Grigore Vieru:” …Este ca şi cum Poetul, supărat că nu îşi poate îndeplini lucrarea pe pământ, s-a dus la Ceruri, ca să o grăbească de acolo.” http://social.moldova.org/news/in-memoriam-diviziile-lui-grigore-vieru-178496-rom.html Cuvinte care se potrivesc perfect, vorbind despre inconfundabila voce, pe care hotarele nedrepte nu au putut-o opri (aşa încât era populară în Basarabia încă pe timpul URSS), pe care au îndărgit-o românii, şi dincoace, şi dincolo de Prut, care a fost şi este Ion Dolănescu.

 

                                                             * * *

„Visul lui Nicolae Sulac”, un cântec (relativ) nou, cântat de Ion Dolănescu, în cinstea bardului de la Sadâc. Foarte intersante „inserţiile” din melodiile cântate (şi) de Nicolae Sulac (aş vrea să ştiu şi părerea unui muzicolog, fireşte, dar… mie îmi place, mai ales date fiind afinităţile stilistice dintre cei doi cântăreţi). O creaţie emoţionantă, pentru că este expresia artistică a acelui sentiment fratern, pe care l-a mărturisit, de multe ori, faţă de Basarabia…

Imagine, drepturi, valoare. (Sau: Ce vedem în „oglinda” mass-media?)

21 mart.

Aseară urmăream dezbaterile pe marginea alegerilor din PNL. Pe lângă acele comentarii privind schimbările din tabăra liberală, interesante prin semnificaţia lor, Adrian Cioroianu a menţionat un lucru evident, dar care, paradoxal, este oarecum escamotat. Cu atât mai paradoxal, cu cât fenomenul vizează două aspecte fundamentale ale societăţii democratice: dreptul la imagine şi dreptul la informare corectă. 

 Cioroianu a subliniat de câteva ori că regretă faptul că, în ultimul timp, s-a vorbit în presă despre un singur caz în care era implicat un cadru didactic (un profesor, mai exact), şi acela a fost un caz negativ, şi, în treacăt, a făcut şi o paralelă cu imaginea românilor din Italia (falsificată, din aceleaşi motive, care ţin probabil de apetitul pentru senzaţional, alimentat de  mass-media). E adevărat, în presă lipsesc materialele în care să existe şi informaţii neutre sau chiar atitudini pozitive faţă de  profesori, de exemplu. Absolut corectă remarca. Observ, de mai mult timp (de ani de zile, de fapt), că din cauza tendinţei presei de a fi cât mai incisivă, mai critică, aspectele „normale” (nu mai vorbesc de faptele extraordinare, cele care ar trebui să ne inspire, să ne îndemne să le urmăm) dispar, „se dizolvă”, până la dispariţie completă, în oceanul de fapte negative relatate, mai mult sau mai puţin veridic, în „oglinda rece” care ar trebui să fie mass-media. Ca să nu mai spun că, dacă e să crezi („fără să cercetezi”), ştirilor de la diverse posturi TV româneşti, rămâi cu impresia că toţi basarabenii sunt nişte infractori şi criminali (exact ca şi în cazul românilor în presa italiană). Da, tendinţa este, oarecum… „în tendinţe”, se întâmplă şi pe la case mai mari şi nu e o invenţie românească. Dar asta nu-i diminează nocivitatea.

Situaţia îmi aduce aminte de un caz aproapre comic (dar şi ridicol, şi ironic, în acelaşi timp): un banal scandal de familie, excesiv şi nemeritat de mult mediatizat, avea, printre protagonişti, o persoană care, întâmplător, purta acelaşi prenume cu al meu. Cât de mediatizat a putut fi acel scandal, dacă, reuşisem să aflu despre el până şi eu, care în acei ani stăteam mai mult la Haga sau la Chişinău, iar prin Bucureşti eram mai mult în trecere! Cazul, absolut banal şi fără vreo valoare specială pentru societatea românească, era atât de prezent în conştiinţa românilor, încât de câteva ori am ajuns, absolut inimaginabil, pornind de la numele meu, la discuţii privind subiectul scandalos! Am o calitate, ca să fiu dreaptă faţă de mine: cea de a şti să transform penibilul în (auto)ironie – deci făceam glume (ce-mi mai rămânea?), dar… astfel am putut simţi pe propria-mi piele influenţa exercitată de cea de-a patra putere. Nu că ar fi singurul caz „ilustrativ”. În presa proguvernamentală de la Chişinău există tendinţa demonizării românismului. Rezultatul e diferit (de la o atitudine „apatică”, indiferentă faţă de orice ar scrie respectiva publicaţie, până la un sentiment generalizat de românofobie – mai ales în rândul alolingvilor), dar este un fenomen specific pentru idelogia moldovenistă (sau moldo-statalistă – un alt termen agramat, inventat pentru a defini o teorie la fel de agramată). Alt efect: dintr-un sentiment al echilibrului, firesc de altfel, presa anticomunistă este nevoită să dea replici pe măsură. Întrebarea vine la fel de firesc (şi nu întâmplător unele ONG-uri au şi formulat-o de mai multe ori, dar… cam degeaba, ce-i drept): şi eu, consumatorul de informaţie, de la cine imi cer dreptul la o informare echidistantă? Sau şi mai grav: eu, adică cel/cea al/a carui/ei imagine are de suferit, într-un moment al acestui „razboi pentru adevăr”, cum fac să-mi apăr imaginea? Cea adevărată.

Să fiu înţeleasă corect, îmi place incisivitatea jurnaliştilor, nu aş  dori o presă  laudativă, servilă faţă de putere (sau faţă de cei puternici), de genul postului „public” Moldova 1, de la Chişinău (uite că, din păcate, avem şi un termen de comparaţie de la polul opus). Dar cred că ambele extreme sunt periculoase. Toxicitatea lor constă în defavorizarea, marginalizarea (şi chiar falsificarea) valorilor – cu toate consecinţele socio-politice care decurg de aici.

weekend: arta de a fi… călător

20 mart.

TorontoStar îmi răspunde la unele întrebări, printr-un articol numai bun pentru lecturi de weekend: The art of the self-portrait (un fotograf, , dă explicaţii pentru cei interesaţi/pasionaţi de „autoportret”, în special pentru călătorii care vor să-şi vadă chipul în decorul nou pe care tocmai l-au admirat.  A călători singur a devenit o tendinţă în zilele noastre, dar şi o artă, pe care mijloacele tehnice moderne o pot ajuta să se dezvolte.

Ah da, n-am spus ce întrebări nu-mi dau pace. Întrebările sunt mai multe (prima fiind legată de  dilema alegerii unui telefon mobil cu o cameră foto performantă), dar, în esenţă, se cam reduc la una, de-a dreptul chinuitoare: cu ce mijloace sfidez lipsa de timp, adăugând şi poze noi la albumul meu de  fotografii? Ştiu că e destul de voluminos albumul vechi („Mă, voi vă fotografiaţi lângă fiecare chiatră!„, a exclamat, la un moment dat, o cumnată, văzând pozele noastre din Georgia 🙂 ), dar poate tocmai pentru că există un început atât de, cum să-i zic?, „promţător”, am mereu dorinţa de a-l completa, de a continua povestea…

Nimic adevărat

17 mart.

Nimic din ce se întâmplă nu e adevărat

E fals acest film deschis oricui spre editare

Un fel de enciclopedie libera (sau gratuită)…

 

Şi, pe de altă parte,

Sunt evenimente pe care nu şi le aminteşte

Nimeni

Sunt momentele înregistrate de creierul meu,

Care s-au transformat

În  diamante.

Ele nu se vor sparge niciodată,

De niciun mal împietrit,

De nicio stâncă

Impertinentă,

Răsărită în calea

Navigatorului curajos care le va purta…

Cântec. 1989

17 mart.

Pentru M.M.

Colindă, Marie!

Colind sau învie speranța.

E cald, e curat, e iubire,

E mai, ca în vechea romanță.

                                        Colindă, Marie.

                                         Demult s-a dus iarna.

                                          Colindă, să fie

                                            Multă  iubire

                                            În loc de armă.

Văzduhul flămând cum absoarbe

Colindul acesta, și viața

Se cântă, și-s florile dalbe,

Și-i iarăși duminică-n Piață.*

                                                Colindă, Marie,

                                                Pari o tristă vestire.

                                                 Colindă, să fie

                                                 Timp fără prihană

                                                 Și multă iubire!

Tu cânți, și colindul ne duce

Spre unicul, pașnicul țărm,

Cel verde, și simplu, și dulce,

La care mereu aspirăm.

                                                  Colindă, Marie,

                                                   Se-apropie iarna,

                                                   Colindă, să fie

                                                   Multă iubire

                                                    În loc de arme.

Treziți de colind, stăm în poarta

Deschisă, ca niște brațe de frați.

Colindul ne lasă în soarta

La care și voi aspirați.

                                                    Colindă, Marie,

                                                    Colindă, să fie

                                                    Timp fără prihană

                                                     Și multă iubire!

*- Piața Marii Adunări Naționale, unde în anii de redeșteptare națională se țineau cenacluri literare și de muzică, se recita și se cânta poezie și se discuta politică.

(Variantă. Publicat în Literatură și Artă nr. 37 (2457) din 10 septembrie 1992)

CR3W

It's just G.

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, pași în strungi şi verbe…

J.J. Anderson's Blog

Someday, what follows will be referred to as “his early works.”

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Cosmisian - Neoproză „smart emotional”

Mouelle Roucher „Eratele sunt mai bune decât ciornele publicate. Eratele sunt răzbirea unui scriitor care spune adevărul.” ~ Lucette „Degetele tale sunt definiția sofisticată a unui semn de carte perpetuu”

Гастрономия - просто вкусно

Человек есть то, что он ест.

Drumurile lui Spetcu

Blog de om umblat

II SI CAMASI STILIZATE

Pasiune pentru frumos si traditie

papillon de nuit

On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux.

a dweller's confessions

confessions by a 20-year-old wallflower

CritDicks.com

Products / Places / Services

The Soft Pillow

He became ink in her pen and she never stopped writing.

dan moldovan

blog de poze

Find the details

for covetable, decorative product designs and interiors news

Doru Braia

Talk Soc

A Dose A Day

Inspirations for Nurses (and non-nurses)

A.D. Martin

writing - novels - film - television - video games - other stuff

Saltarosgarden

A garden of my dreams coming to live!

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Condamnat la prietenie!

Căci mor trăind...

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Doina Soltan

"Cele mai frumoase locuri prin care am umblat au fost sufletele oamenilor pe care i-am iubit." Irina Binder

Compendiu de istorie și diplomație

“Vrei să admiri un om? Privește-l din îndepărtare…” - Adrian Sereș -

infinitdegânduri

Loneliness ends with love.

Gheorghe Cuciureanu

În fond despre ştiinţă

prietendevremerea

O vorba buna

…touch my sound…

Where sound can be touched, felt and seen.

Ivano Mingotti

Pagina ufficiale autore

Gustosel

Descoperă bucuria de a găti acasă!

Gheorghe BREGA

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova

andreibotnari.wordpress.com/

Andrei Botnari. Photography and travel blog

PoliteiaWorld

Quis custodiet ipsos custodes?

Anghel

A great WordPress.com site

SECRETELE SĂNĂTĂȚII ȘI FRUMUSEȚII CU MARIA BOTNARU

Nu poți cumpăra timpul, dragostea și sănătatea cu toți banii lumii

Memoria Fonogramica

Muzici vechi pentru urechi noi

Elena Tănăsescu

Put a little magic in your life

Viva la vida

despre muzica

baletalessia

un site despre balet

The Tragic Life of Frank

Around five minutes ago I had this sudden revelation; that my life is quite sufficiently, tragic.

Motoare 2 timpi

Otto von Diesel

La margine de timp

Credinta te poate ajuta sa muti muntii din loc, iar dragostea te ajuta sa ii treci...

ANDREEA VASILE

Povești despre oameni ca tine

%d blogeri au apreciat: