Ce caută Stalin la Bruxelles?

20 Feb
Ce caută Stalin la Bruxelles?
Ediţia de Vineri Nr.42 din 19 octombrie 2007
    La 10 octombrie 2007, la Bruxelles, au fost semnate Acordurile de facilitare a regimului de vize şi readmisie cu participarea dlor Franco Frattini, vicepreşedinte al Comisiei Europene, Andrei Stratan, viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, şi Manuel Lobo Amtunes, secretar de Stat pentru Afaceri Europene al Republicii Portugheze, reprezentând Preşedinţia UE.

    Toate bune şi frumoase, dar Acordul menţionează că este scris într-o limbă inexistentă: “limba moldovenească”. Înseamnă asta oare că nici de acum încolo cetăţenii RM nu vor putea beneficia de dreptul de a călători în ţările UE? Cât de mult te poţi baza pe un drept, stipulat într-un tratat care, la rândul său, se bazează pe o minciună?
    Comuniştii mai au un pretext pentru a relua ofensiva contra limbii române
Văzută din perspectivă istorică, semnarea la Bruxelles a Acordului privind facilitarea emiterii vizelor şi a Acordului de readmisie între Comunitatea Europeană şi Republica Moldova, conţinând sintagma “limba moldovenească”, nu este decât un gest (repetat, pentru că nu e primul caz de acest fel) de autentificare pus pe foaia de titlu a teoriei staliniste despre “naţiunea moldovenească”, primul “capitol” al căreia o constituie teoria “limbii moldoveneşti”. “Naţionalismul moldovenist”, alias “moldo-statalismul”, este o noţiune care se suprapune perfect cu cea de “stalinism”.
    Rămâne de văzut cât de mult le va uşura acest document viaţa cetăţenilor RM, probabil că nu prea mult, pentru că e vorba de un anume grad de libertate de mişcare, dar una limitată prin însuşi statutul RM, ca ţară vecină UE. Totuşi, e mai bine decât nimic. Cu siguranţă însă, de acum încolo comuniştii mai au un pretext pentru a relua ofensiva contra limbii române şi a identităţii româneşti în RM, considerând că au, în textul acestui document, un argument solid, cu care să închidă gura filologilor-romanişti din lume, care contestă teoria lingvistică a lui Stalin. Sigur, în ochii unui filolog serios, un document, fie el semnat şi la Bruxelles, nu va avea prioritate în comparaţie, să zicem, cu argumentele unui Eugen Coşeriu sau Ion Dumeniuk. Totuşi, evenimentul s-a produs, există precedente, este un act de încurajare pentru guvernanţii noştri de a-şi continua politica naţionalist-agresivă cu care s-au lansat în campania electorală, în 2001. De aici şi necesitatea ca societatea civilă de la noi să se maturizeze şi să caute modalităţi eficiente de a influenţa deciziile politice, astfel încât să nu admită greşeli de genul celei care s-a strecurat în Constituţia RM, privind denumirea limbii de stat.
    Privită din perspectiva “războiului contra României” (după cum au fost numite aceste campanii, lansate cu o peridiocitate demnă de o cauză mai bună şi devenite anoste), semnarea acestui document este absolut logică, se înscrie în şirul lung de gafe “moldoveniste”, cum ar fi: atacurile antiromâneşti ale lui Alexei Tulbure la Strasbourg, articolele furibunde contra identităţii româneşti din Moldova Suverană sau Sens (pentru cine îşi mai aduce aminte de acea foaie de altfel insignifiantă ca fenomen mediatic), dicţionarul lui Stati, marea “dilemă moldoveană” a consulatelor româneşti sau recentele declaraţii ale lui Voronin despre “fuziunea” armatei Chişinăului cu cea a Tiraspolului, restricţionarea fără niciun temei legal a accesului pe teritoriul RM a delegaţiilor din România invitate la sărbătorirea Hramului oraşului Chişinău sau adoptarea, pe 11 octombrie a.c., a proiectului unei legi vădit discriminatorii de către Parlamentul RM. O nouă manifestare de antiromânism din partea Chişinăului era deci de aşteptat, mai ales că ea se produce chiar în perioada în care la Chişinău se deschide un Centru de Informare şi Documentare NATO (crearea căruia nu ar fi fost posibilă, dacă societatea nu ar fi manifestat interes pentru oportunităţile oferite de vecinătatea cu OTAN şi perspectivele de colaborare cu aceasta), iar retorica naţionalist-moldovenistă pierde teren în faţa necesităţii vitale a RM de a se alinia la standardele democratice ale UE. O recidivă a moldovenismul era deci previzibilă – şi tocmai de asta e atât de regretabil că s-a produs, cu efecte atât de răsunătoare, tocmai la Bruxelles.
    Cunoaştem insistenţa cu care forţele antioccidentale presează asupra RM, cunoaştem şi lipsa de scrupule cu care Rusia îşi “manifestă” interesul pentru această zonă, şi felul în care anumite evenimente, la prima vedere banale, capătă o notă absurdă, ionesciană – tocmai din cauza interferenţei intereselor unor forţe antioccidentale cu cele ale majorităţii populaţiei din RM. De ce ne-ar mira, atunci, că teoria lui Stalin caută să se insinueze în relaţiile dintre Bucureşti şi Chişinău şi (de la 1 ianuarie 2007) dintre Bruxelles din Chişinău, încercând să ne imobilizeze, să nu ne permită să ne continuăm traiectoria proeuropeană? Nu era acesta, în fond, scopul cu care a fost creată RASSM, iar mai târziu “îngheţat” un conflict artificial la Nistru? Nu pentru asta a comis stalinismul acele atrocităţi (foamete organizată, deportări în masă, rusificare forţată) în Basarabia? Nu pentru a ne îndepărta de Europa şi, în definitiv, de noi înşine? Nu cu acest scop a fost inventată teoria “limbii moldoveneşti”? Pai, şi atunci? Şi dacă ştim toate astea, ce ne împiedică să ne formăm reflexele necesare în astfel de situaţii? Care dintre partidele politice sau numeroasele ONG-uri de la noi vor găsi de cuviinţă să protesteze şi, mai ales, cât de eficiente vor fi acţiunile lor? 
    De la proclamarea independenţei RM, chiar dacă era evident că ingerinţa Rusiei în politica RM reprezintă o constantă, totuşi tendinţa apropierii noastre de Vest a fost, mereu, evidentă. Iată doar câteva fapte care demonstrează acest lucru: dintre cei trei preşedinţi pe care i-am avut (şi să nu uităm, în RM preşedintele reprezintă un simbol absolut special, fără o legătură directă cu atribuţiile şi funcţiile lui reale), Mircea Snegur a fost, probabil, cel mai apropiat de idealurile naţionale şi de valorile culturii româneşti, urmat fiind de Petru Lucinschi (ceva mai pro-Rusia şi mai reticent faţă de aspiraţiile de emancipare ale românilor basarabeni) şi Vladimir Voronin (care s-a remarcat prin românofobia de tip vulgar, asumată pe deplin). Cu toate astea, pe timpul lui Snegur (perioada aşa-zis “agrariană”), nu se putea rosti numele de Basarabia, nici glotonimul “limba română” nu era prea agreat de “şefi” sau mass-media de stat, unde campaniile antiromâneşti au făcut ravagii. Tot numele lui Mircea Snegur se poate citi pe primul document semnat de RM cu UE: Acordul de parteneriat şi cooperare încheiat între UE şi Republica Moldova în noiembrie 1994 şi intrat în vigoare în 1998, pe când România nu era încă membru UE. Deşi avea conexiuni mai puternice cu Moscova, Lucinschi a fost acela care a dat undă verde glotonimului “limba română”, în ciuda faptului că era un “moldovenist” mai consecvent decât Mircea Snegur. Cazul Voronin este şi mai contradictoriu: pe de o parte, Voronin însuşi lansează atacuri virulente împotriva a tot ce este românesc, dar, paradoxal, tot el este primul preşedinte moldovean care foloseşte sintagma “armată de ocupaţie”, referindu-se la armata rusă staţionată în Transnistria (anul 2006). Pe de altă parte, societatea pare să fie imună la accesele lui de furie antiromânească, precum şi la teoria care stă la baza politicii naţionale a comuniştilor. Mai mult, în aceste condiţii de xenofobie promovată cu duritate, chişinăuienii votează un primar care vine cu un mesaj perfect structurat pe ideea despre identitatea românească a populaţiei majoritare a RM şi pe dorinţa de europenizare, de desprindere de zona de influenţă exclusivă a Rusiei, un primar care reprezintă o familie de disidenţi antisovietici. Care ar fi concluzia aici, dacă nu aceea că, indiferent de trucurile la care recurg forţele politice proruseşti pentru a manipula electoratul şi indiferent de dorinţa lor de a-şi păstra influenţa în această regiune, tendinţa de apropiere a noastră de Vest este mult mai puternică. În calitate de simbol politic, imnul UE, cântat la sărbătorile naţionale, patronate chiar de guvernanţii noştri, vorbeşte mai mult decât orice alt argument. Nemaivorbind de reactualizarea denumirii sărbătorii “Limba Noastră”, care, anul acesta, şi-a recăpătat titlul complet: “Limba Noastră cea Română”. Probabil că este normal ca atacurile românofobe şi antioccidentale ale guvernanţilor să se intensifice, dar devine clar că ei nu au puterea să schimbe o realitate geopolitică evidentă şi nici forţa de atracţie exercitată de UE şi Occident, în general, asupra RM. Cu atât mai nefirească şi mai alogică ar fi lipsa de reacţie a societăţii civile şi a opoziţiei, în aceste circumstanţe.
    Degeaba am da vina pe Bruxelles sau pe oricare altă organizaţie internaţională cu care avem relaţii, încercând să ne eschivăm de la datoria autoafirmării noastre ca români (şi, implicit, europeni). Dacă noi, cei care ştim la ce ne putem aştepta din partea forţelor de orientare antioccidentală de la noi, nu suntem îndeajuns de vigilenţi, de ce am aştepta de la nişte parlamentari din exterior să fie mai atenţi şi mai fideli intereselor noastre, decât suntem noi înşine?
        Nici celor de la Bucureşti nu prea avem de ce să le cerem socoteală. Ce putea să facă Bucureştiul în cazul Acordului privind vizele UE, de exemplu? Să protesteze, să blocheze semnarea lui? Cu ce bucurie s-ar fi grăbit, atunci, Chişinăul să spună cetăţenilor moldoveni dezamăgiţi: “Vedeţi, noi eram cât pe ce să vă dăm vize europene, dar Bucureştiul s-a opus! Iată cine vă este adevăratul duşman! România!” Da, diplomaţia de la Bucureşti ar fi trebuit să anticipeze această situaţie, să ia contramăsuri.
    În concluzie: 1. A venit timpul să înţelegem că avem o responsabilitate faţă de noi înşine: aceea de a nu lăsa fantoma lui Stalin să se plimbe pe la Bruxelles sau alte capitale occidentale, făcându-ne de ruşine. Fantomele trecutului ar trebui să rămână în trecut, să le păstrăm în manualele de istorie. 2. Trebuie să reuşim să explicăm pentru toată lumea (inclusiv pentru cei de la Bucureşti sau Bruxelles) că “moldovenismul” (“moldo-statalismul”) nu este un fel de “sentimentalism local” al basarabenilor, pe care toată lumea trebuie să-l respecte, ci o armă ideologică rusească, îndreptată nu numai contra României, ci şi a Occidentului, în general, pe care Moscova şi forţele abilitate cu această “armă” nu se vor sfii să o folosească, ori de câte ori vor avea ocazia şi vor simţi că nu întâmpină suficientă rezistenţă.
    Argentina GRIBINCEA, pentru FLUX

(publicat, iniţial,  în ziarul Flux: http://www.flux.md/editii/42/articole/589/ )

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

vanilla

lovely damned teenage years

ZurliuBlog

"Trăiesc vremi de nebunie, dar, ca să le-nfrunt, îmi spun: Voi trăi cum mi se cere!... D-aia-s uneori... nebun.."--Goethe

Robson Cezar

"My work exists as an expression of "dar um jeitihno" - the Brazilian notion of "finding a way". For me, art is a means of survival."

CR3W

It's just G.

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, verbe în strungi şi versuri…

J.J. Anderson's Blog

Someday, what follows will be referred to as “his early works.”

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Trubadur prin Avalon

Mi-aș dori ca într-o zi sufletele noastre să se privească de atât de aproape încât atunci când vom clipi să le atingem cu genele.

Гастрономия - просто вкусно

Человек есть то, что он ест.

Drumurile lui Spetcu

Blog de om umblat

II SI CAMASI STILIZATE

Pasiune pentru frumos si traditie

papillon de nuit

On ne voit bien qu'avec le coeur. L'essentiel est invisible pour les yeux.

a dweller's confessions

confessions by a 20-year-old wallflower

CritDicks.com

A precariously critical, humorous take on life’s interactions with food and drink!

Descopera misterele naturii

Discover the mysteries of nature

Tassles Of Intertwined Emotions

Poetry, Quotes & Random Thoughts

dan moldovan

blog de poze

find the details

Interiors news and finishing touches for homes

Doru Braia

Talk Soc

A Dose A Day

Inspirations for Nurses (and non-nurses)

A.D. Martin

writing - novels - film - television - video games - other stuff

Saltarosgarden

A garden of my dreams coming to live!

Comunităţi de Prieteni: "Toţi pentru unul, unul pentru toţi"

Communities Of Friends - All For One & One For All

Condamnat la prietenie!

Caci mor traind...

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

Doina Soltan

"Cele mai frumoase locuri prin care am umblat au fost sufletele oamenilor pe care i-am iubit." Irina Binder

Compendiu de istorie și diplomație

“Vrei să admiri un om? Privește-l din îndepărtare…” - Adrian Sereș -

infinitdegânduri

Loneliness ends with love.

Gheorghe Cuciureanu

În fond despre ştiinţă

prietendevremerea

O vorba buna

…touch my sound…

Where sound can be touched, felt and seen.

Ivano Mingotti

Pagina ufficiale autore

Gheorghe BREGA

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova

andreibotnari.wordpress.com/

Andrei Botnari. Photography and travel blog

PoliteiaWorld

Quis custodiet ipsos custodes?

Cafeaua de dimineata

Cuvinte dintr-o ceașca de cafea

Anghel

A great WordPress.com site

SECRETELE SĂNĂTĂȚII ȘI FRUMUSEȚII CU MARIA BOTNARU

Nu poți cumpăra timpul, dragostea și sănătatea cu toți banii lumii

Folclor muzical românesc

„Cântă, măi frate române, pe graiul și limba ta și lasă cele străine ei de a și le cânta!” - Anton Pann

Elena Tănăsescu

Put a little magic in your life

Viva la vida

despre muzica

%d blogeri au apreciat asta: