“… ca un rai însângerat la brâu…”

Când a zis despre Bucureşti şi Chişinău că sunt “două lacrimi gemene”, Grigore Vieru nu şi-a imaginat, probabil, că până şi în episodul anticomunist, Chişinăul va  repeta/imita mişcările, soarta şi eventual greşelile Bucureştilor… Un coleg a şi făcut o listă şi o analiză a asemănărilor şi deosebirilor dintre Bucureştii din Decembrie 1989 şi Chişinăul din aprilie 2009.

Pagina asta, dincolo de semnificaţia ei sentimentală (aşa cum mai tot ce scriu eu, în zilele astea, pe Blog, are poate mai mult un sens sentimental, decât unul informativ sau analitic) conţine mai mult ştiri preluate de pe diverse site-uri, şi mai puţin comentariile mele. De fapt, în ultimul timp, evenimentele m-au copleşit, şi am lăsat ştirile să povestească acest film de groază (de groază, pentru că e vorba de violenţe - fără rost şi fără măsură!)  Şi ce crede preş. Voronin, că dacă îşi bate cetăţenii de origine română, vom înceta să fim români? Poate vom fi nevoiţi să ne autocenzurăm, vom mai tăcea - poate o sută, poate două sute de ani - faptul că suntem români, dar…  tot români vom rămâne. Aşa cum au tăcut şi au rămas bunicii noştri – români. Oare chiar ocupanţii şi slugile lor mancurtizate încă nu au înţeles acest fapt simplu: nu poţi falsifica o naţiune: o poţi îngropa, nimici, dar nu o poţi “transforma”. Ar trebui să citească mai mult din Doctoievsky, pentru a înţelege lucrul acesta, marele scriitor rus a explicat frumos acest adevăr.

Dacă nu vor să ajungă şa Curtea de la Haga, autorităţile moldovene trebuie să stopeze violenţele, să demisioneze şi să-şi ceară scuze de la românii basarabeni, pe care îi persecută folosind cele mai rusinoase metode: staliniste şi hitleriste. Altfel, Basarabia reprezintă un teritoriul în care entocidul, încurajat de stalinism şi de complexul de practici specifice “războiului rece”, a devenit şi continuă să fie o normă, un mod de viaţă al clasei conducătoare. Am asistat, în ultimii ani, la multe dovezi ale acestui fapt: de la violenţe asemănătoare cu acestea din 2009, care sunt trase la indigo cu cele din 1988-89 până la concedieri din cauză că susţii că vorbeşti limba română sau că eşti român, fiind şi molodvean în acelaşi timp, am avut campanii propagandistice în presă, în care românii sunt numiţi de-a valma fascişti sau ”antoneşti”, cum a sugerat, nu tocmai elegant, şi acum, recent, Voronin, apoi – ţigani, ceea ce înseamnă nu doar rasism, ci şi o încercare de a blama şi etnia romă (explicaţie: dacă, după teoria molodvenismului, românii sunt fascişti, iar termenul de ”tigan” este confundat cu cel de “român”, rezultă că moldo-stataliştii îi consideră “fascişti” şi pe ţigani! – deci,  e o dublă ofensă, adusă şi etniei rome, şi românilor).

                                                                                        * * *

Nefiind în stare să plec de urgenţă acasă, aşa cum mi-aş fi dorit, am căutat cu înfrigurare să aflu ce se întâmplă acolo, am notat şi “salvat” cam tot ce mi se părea important… Am fost de-a dreptul hipnotizată, imobilizată de răutatea care răzbătea din mesajele liderilor de la Chişinău. Cât de… carentă poate deveni femininitatea, mi-am zis, la un moment dat, când este subjugată ideologiei comuniste şi mentalităţii paranoice staliniste! – mă refer desigur la celebra ameninţare a guvernării actuale de la Chişinău (a primului Ministru, în special) că se va face uz de arme, dacă vor fi prinşi copii în stradă (la mitinguri). O femeie, cu instinctul ei matern, să fie oare capabilă de ameninţări la adresa copiilor, şantajându-i astfel pe părinţii lor, cetăţeni ai statului, pe care îi slujeşte (şi nu invers!), care îi plătesc salariul? – asta mi se pare culmea cinismului. Sau o dovadă că orice “atingere”  a comunismului dezumanizează şi produce mutaţii oribile în psihicul uman. Tot cinism e şi pretenţia de “umanism” a acestui  regim, care n-a făcut nimic pentru a stopa vandalii (dimpotrivă, s-a lăudat că i-a provocat să ia cu asalt clădirile Preşedinţiei şi a Parlamentului, pentru a-i compromite în ochii “spectatorului de la ţară” (sic!)) - pe adevăraţii vinovaţi de distrugeri, adică  (şi pentru care eu nu pot avea o “notă bună”, nici chiar atunci când, omeneşte, îi înţeleg , le pot înţelege motivaţia/deznădejdea/dorinţa de a schimba ceva prin orice mijloace) – ci, post-factum, servindu-se de vandalism ca de un pretext, vânează oameni nevunovaţi, pe care îi suspectează de lipsă de loialitate faţă de “statalitate” (pe care, printr-o logică bolnavă, o confundă cu sine însuşi: cu un “sistem”  şi un grup de oameni, care nu se pot împăca cu gândul că nu vor sta la guvernare o eternitate)… Ca să citesz o glumă amară, auzită zilele astea: “Mă, voi plătiţi Poliţia ca să vă bată?!”… Da, mi-e ruşine, dar e adevărat, Poliţia asta care bate şi oamoară, care habar nu are despre prezumţia de nevinovăţie, de faptul că mărturiile obţinute prin tortură nu sunt valabile, a “crescut”, atât de ineficientă, antisocială, din contribuţiile noastre. Când conducerea unui stat acţionează de această manieră, ea îşi declară, de fapt, ilegitimitatea; tratându-i ca pe nişte duşmani pe cetăţeni, se autocondamnă la izolare şi eşec. Din păcate, până eşecul este asumat de cître perdanţi, avem de suferit – societatea în întregime. Violenţa mi se pare o mare zădărnicie… Cu atât mai cinică este violenţa parcticată de cei care deţin puterea.

  Chiar dacă am cunoscut (citit despre) nenumărate mărturii ale cinismului şi cruzimii comuniştilor din diverse perioade istorice (se pare că ignoranţa, fanatismul, cinismul şi cruzimea sunt ceea ce îi uneşte pe comunişti – altfel ideologia lor este ajustată mereu la interesele de moment, deci nu prezintă o construcţie unitară şi logică – dovadă chiar aşa-zisa “ideologie” a PCRM, de exemplu) – totuşi cinismul PCRM din aceste zile m-a marcat enorm. Nu vreau să “arhivez” în inimă această răutate şi acest cinism, dar ele nu trebuie uitate, pentru că, lăsate aşa, în stare pură, în liberă desfăşurare, ele prezintă un mare pericol pentru umanitate. Am decis să pun pe blog şi acest film horror – care, din păcate, nu e deloc o invenţie artistică - din nevoia de a nu uita şi a învăţa din greşeli…

                                                                                * * *

 

aprilie 11, 2009