(Variantă)
Am împărțit,
odată, demult,
un prânz inconștient,
apoi niște rădăcini amare,
apoi o îndepărtare,
apoi niște cuvinte
împărțite în lumi,
fragmentate,
dinamitate
cu metafore ascunse
(e un fel de păpușă rusească
această subtilizare
a metaforei,
și stai să
admiri
fața de porțelan a păpușii,
ascultând
fugi)…
Asuprite
cuvinte
nasc poeme
împărțite.
Poemele dau naștere cărților.
Împărțite și ele.
Și cărțile nasc oameni
împărțiți
între bune și rele…
Cele rele ne despart,
cele bune se împart,
imparțial,
cu alte părți
interesa(n)te…
– Pe mai târziu…
– Eternitate?
Împărțim înmulțind impresiile.
Și invers! 🙂
Firește! 🙂
Și noi, niște impresii impresionabile… 🙂 Sau impresionante… 🙂