Ion Ciocanu despre Grigore Vieru

GRIGORE VIERU: AVANSUL DE O VIAŢĂ

Marele poet al contemporaneităţii noastre Grigore Vieru şi-a început a doua viaţă. Născut la 14 februarie 1935 şi trecut în eternitate la 18 ianuarie 2009, el a avut parte de o copilărie săracă şi chinuită, în absenţa tatălui căzut în război, în condiţiile de-a dreptul infernale generate la stânga Prutului de regimul comunist instalat la 28 iunie 1940, cu cele trei valuri de deportări ale intelectualităţii şi ale ţărănimii înstărite, cu trecerea forţată a populaţiei la forma colectivă de gospodărire şi cu promovarea unei acerbe politici de deznaţionalizare a românilor moldoveni, prin cultivarea diabolică şi perseverentă a românofobiei, ridicată în RSS Moldovenească la rang de politică statală, şi prin rusificarea metodică a populaţiei, începând – evident – cu elevii din clasele primare. Se adaugă politizarea fără precedent a problemelor limbii, literaturii şi istoriei noastre. Încă în anii războiului partidul comunist luase strâns în mâini frâiele politice de «îndrumare» a procesului de creaţie artistică, adoptând hotărâri şi legi speciale, iar dacă amintim aici şi despre trecerea fulgerătoare (fără nici o pregătire ori sondare a opiniei publice) la 10 februarie1941 ascrisului nostru la alfabetul rusesc, înţelegem că dominarea tiranică a politicului rusesc în domeniul culturii a început încă înainte de încadrarea URSS în război (22 iunie 1941). Numeroase hotărâri de partid – imediat postbelice – despre revistele „Zvezda” şi „Leningrad”, despre repertoriul teatrelor dramatice, despre opera lui Vano Muradeli „Marea prietenie” ş. a. – urmăreau scopul dea canaliza toată atenţia oamenilor de artă sovietici spre «oglindirea» prieteniei «de nezdruncinat» dintre popoarele Uniunii RSS, a recunoştinţei tuturor popoarelor încorporate în necuprinsul imperiu răsăritean faţă de «marele» popor rus, a luptei Ţării Sovietice pentru pace (în timp ce URSS se înarma cu înverşunare, punând la cale şi participând în diferite moduri la războaie menite să asigure implementarea neabătută a ideologiei comuniste în Coreea, Vietnam, apoi în Etiopia, Afganistan, în total în 13 ţări, după cum ne conving statisticile timpului), totodată – spre tabuizarea deplină a foametei organizate de Stalin şi stalinişti în 1946-1947 în scopul realizării fără probleme a colectivizării agriculturii, a deportărilor staliniste şi a celor neostaliniste (strămutarea tătarilor din Crimeea, a calmâcilor, a unei mari părţi a românilor moldoveni în Siberia şi colonizarea pământului nostru cu ruşi, ucraineni şi cu reprezentanţi ai altor etnii, pentru ca procentul băştinaşilor în componenţa populaţiei RSSM să scadă cât mai mult). Limba rusă devenise îndată după război omniprezentă. Majoritatea şcolilor orăşeneşti au fost transformate în şcoli ruse ori, cel mult, moldo-ruse, în care limba adunărilor de tot soiul, a lucrărilor de secretariat etc. era, evident, rusa. Majoritatea covârşitoare a grădiniţelor de copii din oraşe erau ruse…

Ion Ciocanu (2009)

Fragment din articolul publicat pe blogul Dincolo de literă sau Temelia nemuririi noastre (reflecții și atitudini)