Poveste Haute Couture

* * *

* * *

Înnoiri

Despre tristețile pe care le ia cu sine acest sfârșit de An (sau pe care le mai îndulcește puțin) destul am scris până acum.  Da, recunosc,  au fost și clipe frumoase, mai ales la începutul anului –  și cred că ar trebui să fiu recunoscătoare pentru acele mici bucurii.  Apoi au fost tot pierderi – mai mari și mai mici… Grozăviile de pe ecrane, adunate din toată lumea, păreau să concureze cu evenimentele apăsătoare din viața noastră privată în intenția de a ne distruge speranța. Or, se știe, speranța nu moare, ci se cuibărește mereu în suflet, chiar și atunci când o alungi, de frica altor dezamăgiri, te lasă, uneori, să crezi că a plecat, dar tot acolo o găsești, ca de fiecare dată…

Uite și acum, a venit Crăciunul, cu proverbialul spirit al înnoirii – și nu mă refer la păpușica în trening roz, ce mi-a sărit în ochi, cerând parcă să fie făcută cadou unei minunate (și uneori cuminți) fetițe în palton roz , nici la alte mici plăceri pe care ni le-am permis cu ocazia sărbătorilor, ci la înnoiri de altă natură…

* * *

Vizitatorii blogului meu au observat, probabil, „mișcări de trupe”, suspecte, pe aici. Da, am experimentat mai multe stiluri și forme (de blog). Ideea mi-a venit, după ce o prietenă a renunțat la blogul său, dar n-a vrut să-l șteargă, ci doar să „scape” de grija lui – a zis că vrea să mi-l… „teleporteze”  :) – așa am prins gustul „importurilor”, dar și al experimentelor – adică, de vină e colega, nu eu!  M-am decis, urmare a discuțiilor cu ea, să-l iau sub „aripa” mea. Un alt prieten e cam în aceeași situație, adică nu prea are timp să întrețină blogul pe care l-a creat mai degrabă dintr-un imbold, spontan, acum un an și ceva… Așa mi-a venit ideea unui nou blog – poate mă încurc și eu cu blogurile multiple, așa cum s-au încurcat acești eroi din experiența mea virtuală. Bine, m-am gândit că aș putea face un blog pentru tata (despre care am tot  scris pe blogul meu) – un blog pe care tata să-l folosească după voia sa, dacă și când ar simți că are nevoie (deocamdată, nu simte necesitatea unui blog – asta mi-a zis chiar el – dar a acceptat să se uite prin el și să spună ce ar vrea să apară acolo). Așa se face că am redactat, în paralel, câteva bloguri, în calitate de experiment, pentru că îmi doream să găsesc formula cea mai potrivită pentru proiectele mele (adică, vor urma și alte schimbări, sper, în curând!) Cred că mulți au sesizat aceste tatonări bloggeristice pe care le făceam, mai ales că, în urma unor exporturi-importuri ale conținutului blogului meu, s-au dublat și pingbackurile – ceea ce era inevitabil, fapt pentru care îmi cer scuze!!!

* * *

Am optat pentru varianta de pe wordpress pentru blogul lui tata (dar va rămâne online, cel puțin pentru un timp, și blogul de pe blogspot). Sigur, blogul e abia la început, la fel cum e și noua pagină Facebook: Ion Ciocanu.

* * *

Deocamdată, acesta rămâne blogul meu de bază (chiar dacă nu am desființat încă  blogurile-atelier). Variantele pe care le-am mai testat, deși oferă multe avantaje, nu sunt la fel de potrivite pentru „stilul” meu de  a scrie (sau de a tăcea) ca acest șablon, propus de wordpress (care îmi place, în fond – sigur, mai puțin literele din Antet, pe care nu am cum să le schimb, deși tare mi-aș dori niște litere mai elegante, mai discrete). Deci, pentru moment, nu schimb mai nimic la prezentul blog, iar celelalte rămân ceea ce au fost – atelier pentru proiectele care vor urma – dar mi-am schimbat nărav…, scuze – avatarul!  - ca să nu mă recunoașteți, atunci când mă apuc să comentez pe blogurile domniilor voastre…

* * *

Altfel, cu schimbările acestea întru în rând cu lumea, care mereu se schimbă, și totuși rămân aceeași (spre desperarea celor pe care i-am dezamăgit – sorry!)…

Se înnoiește anul, natura, și cu ele, speranțele noastre, – asta e cu adevărat importnat. Fie care Anul Nou să vă aducă fericire și împlinirea dorințelor (sunt convinsă că le-ați și formulat deja – dacă nu în mod transparent, pe bloguri, atunci în adâncul inimii voastre)!

* * *

Și, pentru ca înnoirile să ne fie cu folos, vin căiuții, mascații/urâții, caprițele, irozii, cerbii etc. și urătorii :

* * *

* * *

Cel mai important și minunat mi se pare faptul că am descoperit noi prieteni (ai mei sau ai acestui blog, pentru că blogul acesta sunt eu), dar nu i-am uitat pe cei vechi!..

La mulți ani, dragi prieteni!

Crăciun odinioară

 

 

 

Poza e de aici.

* * *

S-au deschis porţile,

albe,

florile dalbe ning,

voci de copii colindând…

 

Toate aceste fete vor purta

şi numele de Maria…

 

Privim prin geamul întunecat,

cuprinşi de teama de a nu distruge,

printr-un gest neatent,

sărbătorescul.

 

Privim, cu o gelozie ce ne sublimează,

la vizitatorii îngheţaţi…

Suntem trişti, conştienţi:

s-a consumat, fără urmare,

un fapt inedit.

 

Pleacă cetele de copii

cu zurgălăi strangulaţi

(să nu audă învăţătorul cutare!)

şi cu mere trădătoare prin buzunare…

 

Pe malul acesta de Prut

colinde se cântau în şoaptă,

cu bucurie dar şi cu frică

se năştea Hristos,

 

Crăciunul se dizolva

în vacanţa de iarnă

precum strălucirea stelelor

în desenul îngheţat pe geam

şi sunetul de clopoţei

în zuruit de kopeici*…

 

* kopeika – monedă sovietică.

(Publicat şi în revista Aurora, nr.15-16, Oradea, 2004-2005)

via Crăciun odinioară.

* * *

Un colind pe versurile lui Anatol Codru, cântat de surorile Osoianu (ansamblul Tălăncuța, condus de Andrei Tamazlâcaru):

P.S. Atunci când apărea Tălăncuța, cu piese folclorice autentice, abia culese de prin sate, a foat o revelație. La fel și acest colnd (pe versuri dintr-o culegere de versuri semnate de Anatol Codru) , care a fost unul dintre simbolurile perioadei de reviriment spiritual din perioada post-Brejnev…

Colindăm, colindăm, pe la frați, pe la surori… Crăciun fericit!

Dragii mei prieteni,

Nora,  Almanahe, Mirela, Rokssana, Demeter, Mainka 2010, Mesmeea, Ora25,  Cafeauata, Flavius,  Tibi,  Daniel,  Nikueletricu,  Riddickro, Copacul, toți acei minunați prieteni pe care i-am întâlnit acolo,  Vlad,  Alex,  Isis, Aurel, Viq, Micael Nicolas ,   Christanasescu, Mariana Codruț , Cezara,  Mircea,  Paul, Hronic, Ziariștii,  Ioan Usca, Erasmen,  George Damian,  Andrei Langa, Politeia, MNK, Cititor, Diacritica, Dictatura Justiției, cei de la E.L., cei de la Moldova.org, Blog pentru Basarabia,  Istoricul de veghe, yousef59, Stropi de suflet, Vasile, Vitalie, Viorel Irașcu și alți prieteni (spre care nu pot da link, dar care îmi sunteți la fel de aproape), oameni frumoși, precum Mariana, Virgil, Sunday-Rose, Laurențiu, Radu, Luminița, Dora, Livia, Mihaela, Nick și alții, care intrați pe aici și îmi citiți gândurile pe care îndrăznesc să le scriu, fie că sunteți de acord cu mine, fie că nu, vă admir și vă mulțumesc! Și  vă colind cu vocile și cu sufletul unor artiși minunați  (grație youtube, firește ) și vă doresc un Crăciun fericit, sărbători frumoase, iar anul care vine să vă aducă numai bine! Să ne auzim, să ne citim și, dacă avem ocazia, poate chiar să ne vedem sănătoși la anul, cu succese și bucurii dintre cele pe care ni le dorim, fiecare, cel mai mult!

* * *

Trei (trei!!) ore de colinde aici, aveți nevoie de răbdare (și de timp) pentru ele, dar am zis că merită.

* * *

În acest filmuleț ninge! Poate că se inspiră și iarna de afară, poate își aduce aminte să ningă și ea…  Da, și sufletele întristate, la fel, poate se inspiră din versuri…

La mulți ani!

…între două fire de busuioc

Mă pregăteam să postez ceva despre 22 decembrie 1989 – și asta pentru că așa a fost să fie, ca între Sfântul Nicolae și Sfânta sărbătoare a Nașterii Domnului, să avem de comemorat victimele evenimentelor din 22 decembrie 1989 – nu mă gândeam că mă voi întoarce din drum, ca să scriu câteva rânduri triste despre Leonida Lari, abia plecată dintre noi…  De fapt, niciodată nu poți fi pregătit pentru acest subiect. Naşterea, căsătoria şi moartea nu degeaba  rămân a fi taine – chiar dacă avem uneori impresia că am lămurit și știm cam… tot despre ele (vorba poetului: …viața noastră toată, Doamne, cum încape între două fire mici de busuioc).

* * *

Eram în plină depresie post-divorţ: evitam orice contact ce mi-ar fi solicitat în vreun fel abilitățile de socializare – când, după ce dăduse semne de ameliorare (aşa încât noi, cei apropiaţi, ne făcusem niște speranţe), mătuşa mea, care suportase mai multe atacuri de cord, s-a stins, într-o dimineaţă, câteva zile înainte de Paşti… Am sperat atât de mult să mai am măcar o zi la dispoziție, pentru a sta  de vorbă (mult, pe îndelete, așa cum obișnuiam în copilăria mea!) cu tanti, și n-am mai apucat… Au trecut luni bune de atunci, dar nici acum nu pot asculta muzică  prea… zgomotoasă (umblu cu un IPod în poșetă – umplut cu texte și muzică mai liniștită – pentru „ocaziile”  (obișnuite, pe la noi), în care muzică din aia, „izghită”, vorba lui bunicu’, este difuzată gratis și ostentativ în maxi-taxi… Şi nici nu pot scrie despre tanti Dora. Nu încă…

La fel de neaşteptată a fost şi vestea pierderii Leonidei Lari. Nu, n-am cunoscut-o prea bine, dar a cunoscut-o tata, care a apreciat-o înalt, atât pentru calităţile creaţiei sale, cât şi pentru cele personale. Ca un exemplu, în 1994, când, în urma desfiinţării Departamentului pentru Funcţionarea Limbilor, pe care îl conducea, tata s-a pomenit șomer, Leonida Lari i-a oferit postul de redactor la ziarul Glasul Naţiunii, înfiinţat de ea, primul ziar cu grafie latină din fosta R.S.S. Moldovenească și unul dintre puținele ziare care rezistaseră în urma campaniilor de anihilare culturală și epurărilor politice operate de guvernarea agrariană… Ştiut fiind cât de greu e să găseşti un loc de muncă, atunci când te afli în disgraţie, mai ales în disgrația unui regim protocomunist…

Și mătușa mea a cunoscut-o mai bine decât mine. Întâmplător, după o consultație (tanti  fiind pediatru), pentru care o contactase în legătură cu starea uneia dintre fetițele ei, Leonida Lari s-a apropiat sufletește de tanti Dora, care a rămas, la rându-i, impresionată de personalitatea poetei. De notat că mătușa mea era extrem de exigentă și de realistă în aprecieri. Știu bine că tanti nu s-ar fi implicat mai mult decât îi cerea poziția de medic în relația cu dna Lari, dacă ar fi detectat vreo urmă de ipocrizie în atitudinea scriitoarei.

De la tanti am aflat, spre exemplu, că zvonurile despre un presupus apartament luxos al Leonidei Lari erau mult exagerate (ca să folosim un eufemism, pentru a nu spune că erau de-a dreptul false) – tanti, care a locuit, ea însăși, în condiții modeste, a dezmințit nu o dată acele zvonuri… Prin urbea noastră de un provincialism feroce, bârfele nu încetau, tinzând să creeze un portret detestabil al poetei… Nu că luxul ar constitui o vină (cred că o proprietate nu poate fi un păcat în sine, atâta timp cât modalitatea de dobândire a averii – mică sau mare – este una onestă), ci, pur și simplu, astfel îmi devenise clară  intenția calomnioasă a acelor zvonuri, făcându-mă să tratez cu multă neîncredere mai toate „dezvăluirile senzaționale” care îmi ajungeau la ureche.

* * *

În troleibuz, acum 20 de ani: o femeie în stare de ebrietate înjura, spre marele amuzament al unor tineri, care o tot stârneau, dându-i mereu pretexte pentru noi replici. La un moment dat, se luă de Leonida Lari. Din conversația lor savantă am înțeles că femeia nu tocmai trează era foarte nemulțumită de faptul că L.Lari avea… „mulți copii”! Slavă Domnului, femeia nemulțumită nu o avea cu literatura, altfel, am fi putut asista la o analiză inedită a textelor Leonidei, văzute prin aburi de alcool…

* * *

„Lumea bolnăvicoasă”, despre care am scris în postarea precedentă, era de fapt o reflectare a tristeții nemărginite, în urma pierderii premature a fratelui Leonard. Dacă n-ar fi existat această tristețe în poezia poetei – abia atunci ar fi fost cazul să ne punem problema (a)normalității sentimentelor pe care versurile ei le exteriorizau…

* * *

Aproximativ același gen de sensibilitate – frizând, uneori, excentricul  (da, încerc să fac o paralelă între tălpile dezgolite – în mod simbolic – ale cântăreței și bentița purtată, la fel, simbolic, de leonida Lari) – același tragism conștientizat, asumat – altfel, sigur, complet diferită, originală, cum se cade a fi unui artist adevărat: Cezaria Evora ne-a părăsit și ea în aceste zile…

… o voce de care îmi era dor și îmi va fi dor de acum încolo și mai mult…

P.S. Și astea nu sunt singurele pierderi din aceste ultime zile ale unui an trist, care ne părăsește și el…

Trist, Marele Vânt în Piaţa Diolei…

Leonida Lari

Nealinatele vânturi drept în fereastră îmi bat.

Vine să-mi dea putere Marele Înaripat.

Alb-auriu la faţă, iată-l în pragul meu!

Mâine, la fel veni-voi să te ajut şi eu… (L.Lari)

* * *

Piaţa Diolei, Marele Vânt , Daimonul meu… sunt câteva  dintre titlurile care mi-au marcat adolescenţa. În ciuda avertizărilor unor redactori-mari”băgători de samă” (“vezi că e o lume bolnăvicioasă!” , mi se spunea, când ajungeam să vorbim despre poezia Leonidei Lari).  Sintagma “lume bolnăvicioasă”  era, din câte ştiu, “invenţia” unuia dintre cei mai mari plagiatori din colectivul “măreţei literaturi sovietice socialiste moldoveneşti”.  ”Invenţie” între ghilimele, bineînţeles, pentru că nici asta nu era ceva original, ci făcea parte din arsenalul de injurii păstrate de ideologii stalinişti pentru poeţii incomozi şi neînţeleşi (“decadenţi”, ce mai!) Aşa trebuia poreclit – în “lumina” ideologiei de partid –  lirismul crud,  ermetic şi în acelaşi timp de o sinceritate dezarmantă – un lirism deopotrivă rece şi cerebral, dar şi fierbinte, şi dureros, tăios pe alocuri – al Leonidei Lari). În ciuda avertizărilor, citeam, reciteam  şi recitam (cu orice ocazie!) din plachetele de versuri ale poetei, la fel cum recitam din versurile fratelui său, Leonard Tuchilatu…  O poetă a cărei mare vină a fost că nu a ştiut a fi indiferentă, în care s-au aruncat pietre şi pe timpul sovieticilor, dar şi în perioada în care  a decis să se implice în politică, trădându-şi, într-un fel tragic şi nedrept, propriul crez, pe care îl declara, tranşant, în versuri (“Nu vreau bani şi nu vreau lauri/ Vreau aşa încet/ Să trag vălul de pe chipul/ Unui trist poet…”), şi a contribuit la dezmembrarea URSS (fiind aleasă în legislativul  sovietic  ce a dat start reformelor care au condus la căderea URSS), dar şi mai târziu, când s-a mutat la Bucureşti şi a ajuns în Parlamentul României… Metaforele, creaţiile ei erau distorsionate şi persiflate (persiflarea fiind arma cea mai la îndemână, atunci când nu ai un argument valabil). În rest, ce îi mai rămânea, căci nu era decât om, deşi parcă ar fi vrut să sugereze că ar avea puteri  supraomeneşti…  În rest… Cuvântul (“Căci nouă în putere/ Ne stă, chiar de ne-am dus,/ Să preschimbăm destinul/ Prin ceea ce am spus”, după cum credea cu sfinţenie)…

* * *

Vînt de toamnă
Fratelui Nichita

Bate vîntul de toamnă, prin care
Nu aud glasul tău cunoscut,
Pentru mine iubirea cea mare
A trecut, a trecut, a trecut.

Cade vulturul fără pereche
Ca şi tine bolnav, obosit,
Pentru mine durerea cea veche
A venit, a venit, a venit.

Între clipa cu braţele pline
Şi-ntre clipa cu rînjet hain,
Între ceea ce trece şi vine
Mai rămîn, mai rămîn, mai rămîn.

Mai multe versuri, mai vechi şi mai noi: aici.

* * *

E adevărat, la un moment dat, versul Leonidei Lari a intrat în penumbră, mai bine zis, în conul de umbră al politicii, L.Lari devenind cunoscută publicului larg din R.S.S. Moldovenească mai mult pentru acel neaşteptat de  curajos demers politic.  Pe cât de lirică în versuri, pe atât de vehementă în  discursurile sale publice, Leonida Lari a trezit atât admiraţia, cât şi dezaprobarea (alteori chiar ura) multora, confirmând, astfel, vechea vorbă despre  pomul roditor….

* * *

La fel, în acelaşi stil cu care ne-a obişnuit (adică, tăios şi sincer), deplânge indiferenţa românilor din Ţară faţă de destinul Basarabiei:

“Dragi fraţi români, pentru mine deja sunt mai dulci gloanţele ruseşti decât palmele trase în obrazul nostru din partea fraţilor români. Să fie clară treaba asta şi, ca să mai ştie toţi ce înseamnă a fi exilat în propria ţară, am să vă spun câteva rânduri prin mijloace poetice:
“Exil în ţara mea”
Vreau libertate vie, întrupată,/cum vie sunt şi cum nu pot trişa,/Vreau libertate, însă, deocamdată/mă aflu în exil în ţara mea./ Ce blând exil,/nu mi se-mpuşcă în casă,/precum în Basarabia abil,/şi totuşi cineva îmi pune o plasă/şi totuşi, simt, mă aflu în exil./Cum nu pot fi băgat nici într-o oală/a vreunui mare sau mai mic partid,/Eu stau între ciocan şi nicovală,/În jurul meu e un văzduh acid./şi un teren ce lunecă-n postate,/Cum aş decide, n-ar mai luneca,/Iar eu decid numai spre libertate,/iar ea e tot la ce mai pot visa./Decizia nu place, ştiu prea bine,/Se cere implicarea în tipic,/dar când copii, bătrâni nu au de pâine,/Eu pot doar pentru ei să mă implic./În pas cu dânşii îmi îndrept piciorul,/Spre-o casă a poporului sadea,/şi până-atunci, când o veni poporul,/mă simt un exilat în ţara mea./Ce exilat docil, ce naţiune/care şi darul său îl face în scrum!/Eroii tăi se află-n gropi comune./Sau îngropaţi la margine de drum./Ce joc de-a darul, Doamne, ni se dete,/Când jude-ajunge orişice gunoi,/Creieri de geniu spulberă-n perete,/Inimi divine, sângele în noroi./Vreau libertate, vreau să tragem sorţii, Cine-a trădat şi cine n-o trăda,/Vreau libertate chiar cu preţul morţii şi nicidecum exil în ţara mea”!/
Vă mulţumesc.” Sursa: aici

* * *

S-a stins durerea care era Leonida Lari. Dumnezeu să o odihnească în pace şi lumină… La fel şi numele poetei să se odihnească în lumina versului său, care, de acum înainte, este liber şi are puterea să zboare oriunde e nevoie de el, precum Marele Vânt (chiar dacă e mai trist decât a fost vreodată)…

* * *

Notă: Fragmentele din poemele mai vechi ar putea fi uşor… imprecise, pentru că le-am reprodus din memorie. Sunt în deplasare şi, deci, nu am nicio posibilitate de a le verifica, dar voi corecta, îndată ce voi avea acces la biblioteca mea.

Alte rânduri despre Leonida Lari, scrise de Dumitru Crudu, mai găsiţi şi pe la Noii Barbari,  alte însemnări pe blogurile unor confraţi de condei, precum:  Dan Culcer,   Horia Gârbea, Traian Vasilcău,  Andrei Langa

… şi în alte pagini din zona românească a blogosferei: Hronic …   BlogosferaMD…   Irina Guţu

…şi în presă, bineînţeles.

* * *

O melodie pe versurile Leonidei Lari, interpretată de Maria Mocanu.

Un randez-vous

   

 

 

 

 

Şi… Un randez-vous… cu scuarul, de astă dată…