Nu pot spune că nu mi-e dor
de noi alergând
prin lume
unul după celălalt…
(unul de celălalt?)
de ideea de a fi
noi – a fi doi
şi tot(uşi) una
(dada, “2 în 1″, ca în reclame)
de vocea încălzită
de orele de telefon
mai scumpe decât o călătorie
peste hotarele
patriei
incertă ca şi dragostea
şi de fugara
convinsă că va fi urmată
de singurul care i-ar merita…
oprirea
Pot spune doar că
e vânt
şi-un frig apocaliptic
e ca şi cum ne-am fi transferat în cer
şi
urcăm din nou
profunzimile
fără aripi
visând lumina lor
noi alergând:
eu… tu…
dor…
* * *
Ecou muzical:
Like this:
Etichete:Jurnal
* Per angusta ad augusta!
Declaraţia
Cand il asteptatm mai mult atunci el, dorul, nu mai vine, o face intentionat. Adevarul e ca oricat am alerga dupa el – nu-l putem prinde, daca-l prindem, ne tachineaza, vrem sa-l alungam si nu putem, pentru ca nu avem cu ce sa-l inlocuim…cred ca ni se face dor de noi insine, asa e firea umana, schimbatoare. Suntem aproape perfect de imperfecti
Dragă Sunday-Rose, (îmi) creezi confuzii, cu sensibilitatea asta excepţională a ta…
Ah, cine oare (cu exceptia dorului, bineinteles
) daca nu o femeie (sensibila) poate sesiza ce se petrece in sufletul altei femei (sensibile)?!
Mulţumesc! În sfârşit, voi şti şi eu ce e în sufletul meu!