Acest început din Sonata Lunii îl cânta și dl Ion Boțan, un basarabean întors acasă din Gulag. Fusese deportat pentru faptul că provenea dintr-o familie de oameni gospodari… Acolo, în Siberia, învățase meseria de acordor, cu care își câștiga existența: era un foarte (dar foarte!) bun specialist în instrumente muzicale. Lucrase la o fabrică de piane din Rusia, sub îndrumarea unui alt deportat, neamț, și ”furase” de la el meșteșugul.

Părinții mei au ținut cu tot dinadinsul să fac și muzică. Mama a sacrificat un întreg onorariu, pentru o traducere, munca ei de mai multe luni, ca să-mi cumpere un pian, iar dl Boțan îl ajutase pe tatăl meu să-mi aleagă cel mai bun instrument care se putea găsi la acea oră în Chișinău. Așa zicea dl Boțan: acesta este cel mai bun pian din câte am văzut prin Chișinăul ăsta! Și mie îmi plăcea sunetul noului meu prieten: profund, luminos, accesibil, ușor de ”extras” din interiorul ordonat al ”mașinii”, ușor de ”transmis”… M-am îndrăgostit la prima vedere de pianul meu, chiar dacă presimțeam că nu voi face mari progrese cu studiile mele muzicale (adevărul e că nici azi nu m-am ridicat la înălțimea pianului meu, și era evident, încă de pe atunci, că instrumentul era mult mai talentat decât… stăpâna :)   ).   Dl Boțan acorda pianele și la Filarmonică, și la Conservator, cunoștea bine toate somitățile orașului, deci știa ce zice, când îmi lăuda pianul, care se numea Petrof. Renumitul Petrof, premiat pe la concursuri internaționale, spunea dl Boțan, este fabricat după model german, industria rusească de piane bazându-se pe acele fabrici în care lucrasera, inițial, prizonieri germani, excelenți constructori de instrumente muzicale… De fapt, toate succesele postbelice ale URSS se bazau pe munca aproape neretribuită, muncă de robi, a prizonierilor și a ”dușmanilor poporului”. Marile ”șantiere socialiste” de mai târziu, au continuat această tendință de a exploata munca cetățenilor, fără a-i plăti pe măsura eforturilor… Cu timpul, tradiția de a face bine un lucru, oricare ar fi acesta, avea să dispară, fiind înlocuită cu tradiția comunistă ”noi ne facem că muncim, voi vă faceți că ne plătiți”. Cele mai bune case din Chișinău sunt considerate, și azi, cele construite în perioada stalinistă, de prizonieri străini, după proiectele unor arhitecți cu școală veche (adesea, cu facultatea făcută la București, în Micul Paris), cu viziuni, concepții nealterate de valul de ideologizare agresivă sau de estetica proletkultistă, care aveau să afecteze societatea de la est de Prut.

Nu știu ce-mi plăcea mai mult: să-l aud pe dl Boțan cântându-mi Sonata Lunii sau povestindu-mi despre anii petrecuți în Siberia, dar știu că, din când în când (mai des decât ar fi fost necesar, pentru că trișam, de multe ori), îl tot întrebam pe tata, dacă nu crede că trebuie invitat dl Boțan… Și dl Boțan venea, de fiecare dată fără întârziere, ca un adevărat ”doctor de piane”, cu recomandări pentru menținerea în stare bună a instrumentului, mă punea să-i arăt ce am învățat între timp, de la precedenta întâlnire, și, după ce își termina misiunea, cânta și el. Sonata Lunii… Mă fascina faptul că mâinile lui, care nu semănau cu ale unui artist (erau mâinile unui om care a muncit din greu toată viața), știau să scoată atâta căldură, atâta visare și tandrețe din clapele reci. Mai târziu, cu diverse ocazii, am ascultat aceeași bucată, interpretată de pianiști renumiți, dar niciodată muzica lui Beethoven nu a răsunat mai aproape de inima mea, nu m-a impresionat mai mult.

* * *

Revin cu mici completări (din păcate, azi Internetul îmi creează diverse probleme: ba se deconectează pe neașteptate, ba nu pot redacta textele pe Blog, ba nu pot intra pe mail)…

 Oare unde o fi dl Ion Boțan acum? Ce muzică ascultă? Oare știe că mi-a lăsat această bucată muzicală, ca un fel de  pretext pentru a reînvia memoria celor persecutați de regimul lui Stalin?

Zilele astea s-a făcut o mare dreptate, după părerea mea: AP a OSCE a adoptat o rezoluție, care condamnă și crimele stalinismului, alături de cele naziste, rezoluție care a stârnit proteste din partea Rusiei, care insistă asupra ideii că ea doar a eliberat, asumându-și numai partea eroică, romantică a istoriei sale, neglijând, în mod dezonorant, aspectul criminal al regimului instaurat în sfera sa de influență după victoria asupra Germaniei naziste… O sa revin asupra acestui subiect, cu altă ocazie, pentru că este ceva mai complicat. Deocamdată, ascult cu tristețe, dar și cu admirație față de eroiii care au supraviețuit Gulagului sovietic, Sonata Lunii, care mi-a fost cântată, pentru prima dată, de una dintre milioanele de victime ale regimului stalinist.

P.S. Alte istorii triste ale foștilor deportați, povestite de oameni din satul în care am copilărit: Cotiujenii Mari…