Colț de rai, și trist, și drag

11 Apr

Casa veche din CondrițaUn subiect dureros și drag în același timp: casa de la Condrița.Covorul bunicii Ecaterina

Mama ne-a părăsit exact în timpul în care, împreună, căutam soluții pentru eterna – acum așa pot să-i zic – noastră „îndepărtare”. Doream să schimbăm locuințele pe care le aveam (eu și părinții mei), în așa fel, încât să stăm cât mai aproape.

Una dintre soluții era o casă, nu prea mare, fără turle și alte accesorii covorul buniciikitsch, dar destul de încăpătoare, în care să fie loc și pentruCondrița, mere căzute bibliotecile noastre, și pentru eventualii oaspeți (printre care mulți nepoți, verișori, prieteni), și destule băi, și un mic lot, care să-i permită lui tata să-și exercite pasiunea pentru grădinărit, și loc pentru afirmarea talentului mamei în ale gospodăriei, și teren pentru imaginația ei demnă de un designer versat… Frumoase planuri, la care ne plăcea să visăm și să contribuim.

* * *

Dumnezeu a avut alte planuri cu noi…

* * *

21092013796Azi mă doare orice are tangență cu acest subiect… Poate că e sentimentul de vinovăție, că n-Părul de la Condrițaam reușit să fac,  pentru mama, un lucru esențial: ordine în propria-mi viață (așa cum îmi cerea, cu strictețe, pentru că și-a dorit mereu să mă vadă fericită). Așa se face că, deși nu mi-am condrița, copacidorit niciodată să plec pentru mult timp de acasă (excepție făcând micile călătorii), am fost mereu departe de casă și, cel mai regretabil, de mama. Iată de ce Condrița, grădinaproiectul „imobiliar”, de „unificare” a „gospodăriilor” noastre, odinioară unu proiect energizant pentru mine, acum îmi provoacă tristețe.

* * *

Bibloiteca de la Condrița (2)Un timp, tata nu găsea mai mare plăcere, decât să se izoleze la Condrița, unde și-a mutat oDrum spre Condrița parte din bibliotecă și un birou mare și greu, capabil să țină pe el numeroasele și voluminoasele  proiecte ale cărților lui (cine îl cunoaște nu poate să nu știe și felul în care lucrează tata: cu sete, lacom, colegii numindu-l, mai în glumă, mai în serios, „mașină de citit”).

cărți la CondrițaAcum… nimic nu mai e la fel,  nici tata, nici eu, nici bucuria pe care în mod normal o resimțeam, când ne apropiam, cu mașina, de pădurea de la Condrița (poza din dreapta e făcută în timpul unui popas improvizat, pentru a admira dealurile înflorite și înverzite, în drum spre bunici – acum o groază de ani!), și probabil că însingurarea/izolarea în tristețea casei de la Condrița i-ar face mai mult rău decât bine.

* * *

Condrița, vedere spre pădureAm scris în repetate rânduri despre Condrița…  Azi, când nu mai e mama, să ne dea sfaturi, și nu mai putem amâna vânzarea casei de la Condrița, revin cu pozele din astă toamnă. Fotografii făcute în grabă, mai mult dintr-un imbold, nu din dorința de a arhiva clipele neprețuite. Dintr-un imbold neînțeles ori din sentimentul că, inevitabil, fotografiile vor deveni, peste un timp, singuraCondrita, toamna 2013 amintire despre  casa din Condrița noastră (nu din cea cu faimă „prezidențială”),  unde și-au „zidit”, ca Meșterul Manole: tata mai toate concediile, bunica ultimii ani din viață, iar mama dorul de noi… Și unde dorul nostru s-a întâlnit, printre frunze, ciripit de păsări, dangătele clopotelor de la Mănăstirea din vecinătate, cu ecoul dorului ei…

 

Un cântec frumos despre un… cal

10 Apr

Nu mai auzisem acest cântec, doar citisem despre el în presă. Povestea Nicolae Sulac, într-un interviu, cum a ajuns să cânte în fața unei comisii (pe timpul URSS) această melodie populară, cu un text mai mult decât inacceptabil pe vremea aceea, menționând că piesa avea o circulație destul de  mare („toată lumea așa cântă”). Interviul a fost filmat. Îl inserez în această postare: aici (la minutul 7.40) găsiți mărturia lui Nicolae Sulac despre cântecul Sus pe malul Nistrului.  Deci, nu-l auzisem în întregime, când mi-a zis un cunoscut că niște colegi de ai noștri au cules „pe teren” un cântec de o frumusețe rară, dar pe care s-ar putea să nu aibă permisiunea de a-l cânta, fiind unul dintre cele interzise în perioada sovietică. Ce avea în vedere am priceput abia când am auzit cum îl cântă Plăieșii, un ansamblu cunoscut și apreciat pentru hărnicia cu care valorifică folclorul basarabean.Versurile pe care le cântă Sulac nu se regăsesc în varianta Ansamblului Plăieșii, condus de Nicolae Gribincea, dar ambele variante sunt interesante în calitate de elemente din arhiva memoriei colective în spațiul pruto-nistrean (sunt bucăți folclorice în care românismul nostru strălucește ca diamantul, grație geniului poetic anonim, iar faptul că aceste diamante nu s-au pierdut este probabil cea mai mare realizare spirituală a românilor basarabeni, în frunte cu cercetătorii entologi și folcloriștii noștri):

Sus pe malul Nistrului

Paște calul rusului,

Calul paște și nechează,

Rusul plânge și oftează.

Taci, rusule, nu ofta, 

România nu-i a ta.

Pentru România mea

Ai să pierzi Rusia ta.

* * *

Unde-i unu nu-i putere 

La necaz și la durere.

Unde-s mulți puterea crește,

Și dușmanul nu sporește.

Frumos îi șade oricui

Acasă în țara lui,

C-așa-i dat de Dumnezeu,

Orice neam cu locul său…

* * *

Nicolae Sulac este cel care ne-a lăsat multe melodii memorabile, printre care celebra Pe pământul nostru drag. 

E cel care ne avertiza, prin intermediul acestui cântec (deh, asta știa să facă: să cânte) despre pericolul prezentat de armata rusă:

Suntem tratați ca niște câini.

Deșteptați-vă, români.

 Azi pichetu-i la Aneni,

Mâine poate fi-n Ungheni…

* * *

Je te… Les valses de Vienne

10 Apr

retrouverai…

Les valses de Vienne

* * *

 

Despre un anume tip de nostalgie

8 Apr

Buc. Magheru

Există nostalgii poetice, „nostalgii dulci”, unele chiar benefice sau, cel puțin, nedistructive… Dar nu despre ele e vorba acum, ci despre nostalgiile care ne sabotează viitorul.

1990. București. Prima mea impresie, după entuziasmul și apoi nedumerirea, trezite de vederea… Gării de Nord și, ceva mai târziu, a centrului istoric, la fel de sumbru, aparent abandonat și lăsat să se degradeze, după o noapte nedormită în trenul cu numele ipocrit de „Prietenie”, a fost un sentiment specific, bacovian. Un sentiment aproape poetic, romantic, dacă n-ar fi fost senzația acută de foame – deh, după o noapte nedormită și două zile în care am băut, într-o veselie, împreună cu mai mulți colegi din Chișinău, numeroase pahare de ceai neîndulcit. :) Am înțeles într-un sfârșit că am ajuns la o oră nepotrivită într-un București gri, prăfuros, rece (iarna avea să ni se pară și mai rece, iar vara mult prea cald, și nu tocmai practicabil, asfaltul topindu-ți-se, docil, sub pașii noștri.

Așa era: am ajuns la București într-o sâmbătă. Ne-au întâmpinat la gară colegii din Țară. Nu, n-am avut nicio dificultate înBucurești, Victoriei comunicarea noastră: noi,  moldoveni, care nu făcuserăm nicio oră de limba română în vreo școală – ne-am descurcat foarte bine cu limba de acasă – ei, colegii noștri din București, tot cu limba de acasă, pentru că nici ei nu făcuseră nicio oră de „moldovenească”.  Aceeași limbă, ca din aceeași casă: de pe malul drept, noi de pe cel stâng al Prutului. Ne-au îmbrățișat, am vorbit, am făcut cunoștință – erau tineri, frumoși, veseli, la fel ca și noi, de altfel, doar că mult mai calzi și mai descătușați în manifestările lor și, dacă era vreo diferență între noi, ținea de aspectele comunicării non-verbale – ne-au condus la hotel, unde urma să stăm până luni, ca apoi să fim cazați București, încoritîntr-un cămin. Așadar, în primul meu weekend la București am stat într-un hotel de lux, dar, pentru că era duminică, n-am avut ce mânca până luni după amiază, pentru că… nu existau alimentare care să aibă program duminica. N-am știut dacă aveam asigurat dejunul, așa încât n-am îndrăznit să întrebăm, cel puțin, din timiditate (sau bun-simț)… Ne-am plimbat toată ziua pe străzile unui oraș aproape pustiu (nu era Bucureștiul de acum, cu toate luminile aprinse, demne de Micul Paris.

Nu aveam bani românești, dar nici dacă i-am fi avut, n-am fi reușit să mergem la teatru sau la vreun concert, dinBucurești, centru simplul motiv că teatrele păreau să fi anunțat grevă generală: nicio lumină în holurile sau casieriile teatrelor, pe care le-am căutat, urmând instrucțiunile primite, la plecarea din Chișinău, de la tatăl meu, iar pe unele chiar le-am găsit!

București, septembrie 2011Ar fi multe de povestit, și poate că voi reveni odată asupra unor detalii interesante, dar ceea ce vreau să subliniez acum e că există o mare diferență între România de atunci și cea de acum. Poate că unii au uitat sau se fac a uita că, spre exemplu, prin 90-92 aproape că nu se găsea lapte în magazine (nu în orice magazin sau nu în magazinele accesibile nouă, cel puțin). Pentru o sticlă de lapte se stătea la cozi lungi, de pe la 5.00. Probabil, colegilor din Țară situația li se părea acceptabilă. Pentru noi însă a fost un șoc să înțelegem cât de multă suferință au îndurat românii din dreapta Prutului pe vremea lui Ceaușescu. Suferință fizică, dar și morală. Anii de studii care au urmat au însemnat nu doar o experiență academică extraordinară, ci, în special, o școală a maturității, pentru că am fost puși în situația de  a conștientiza că noi, basarabenii, nu eram singurii români victime ale regimului totalitar, că românii de pe ambele maluri au fost la fel de persecutați și la fel de nefericiți. Și concluzia, care ni se părea firească, era că ambele maluri au suferit destul, că am fi meritat și puțină fericire după toate necazurile suportate.

Să fie clar, povestesc despre aceste greutăți, pentru că, în opinia mea, sunt un argument în favoarea apropierii deBucurești, 2011 lumea occidentală (știu, nu e o lume ideală, pentru că așa ceva nu există – omul nefiind perfect, de unde să se ia o societate de oameni perfectă? – dar este incomparabil mai bună decât lumea din care veneam noi: lumea „lagărului socialist”). Nu regret că am ales să-mi fac studiile la București în acea perioadă grea pentru România, pentru că așa am înțeles-o mai bine. Regret însă că oamenii uită atât de repede niște lucruri… E valabil și cu referire la Republica Moldova – cred același lucru despre amnezicii de pe ambele maluri: că ar merita să trăiască în mizeria după care suspină.

Basarabia e România

București, 2011

Pe scurt, mi se pare firesc să fim nemulțumiți de felul în care merg treburile în prezent, să criticăm puterea, guvernul, birocrația aberantă (nu și pe cea funcțională), dar să regretăm trecutul totalitar – asta ar fi o clasică probă de debilitate.

Tristele povești de lângă noi

7 Apr

CiGriArg:

Nu că n-aș avea ceva de adăugat (ba chiar am multe de spus – printre lacrimi de tristețe, am o revoltă care, în loc să se estompeze, tot mai mult crește, și, dacă vreți să mă înțelegeți, vedeți și acest interviu cu dna Ala Boboc, Mama lui Valeriu Boboc ), dar a trecut un an, și în ancheta privind uciderea lui Valeriu Boboc nu s-a schimbat NIMIC. NIMICUL ne guvernează viața, în continuare…

Originally posted on GriArg:

Acum patu ani în timpul protestelor anticomuniste, care au degenerat în haos și violențe, au fost uciși câțiva tineri (și încă nu se știe nici câți anume, nici de către cine),  fiii unor părinți, dintre care cel mai cunoscut este Valeriu Boboc (și, ca dovadă că tristețea asta imensă nu e deloc ceva abstract sau îndepărtat, Valeriu s-a dovedit a fi fiul unei colege de facultate).  Au trecut acești ani, în care și eu mi-am pierdut doi oameni dragi, doi dintre cei mai dragi, pe care i-am avut mereu lângă mine și cu lipsa cărora nu mă pot obișnui…

Mereu am zis că moartea este nedreaptă și, oricât de bine am înțelege că este inevitabilă, nu o vom putea accepta ca pe ceva firesc.  Moartea unui copil este o nedreptate de un miliard de ori mai mare. Mai ales că este împotriva legilor firii. Azi ar fi trebuit să…

View original 500 more words

Două Flăcări

7 Apr

In memoriam Ion Aldea-Teodorovici

La 7 aprilie 2014 Ion Aldea-Teodorovici ar fi împlinit 60 de ani…

Mașina Timpului

6 Apr

Am întârziat la masă, la cafea (noroc de ceaiul din holul azuriului Organ Hall din Chișinău), n-am reușit nici să discutăm ce era de discutat (doar am deschis subiectele – le închidem noi, odată, nu-i bai!). :) Am reușit însă numai bine să ajungem contemporani cu  Bach (și cu alții din secolul lui). Fericiți beneficiari ai unei modalități fără păcat de evadare dintre contemporani, pe aripile unor note ieșind, când mai timid, când mai furios, din corpurile aureolate ale unor mandoline, lăute, violoncele etc.

O seară în afara Timpului, inspirată din trecutul luminos (iluminat de o muzică atemporală), cântată  într-o sală izolată parcă de lume (prin închiderea obligatorie a telefoanelor mobile, dar nu numai datorită acestui fapt, banal și el)…

De mâine, vom citi din nou știrile, ne vom revolta, vom protesta, vom da „unfriend”, ne vom mira de cecitatea celuilalt, vom muri de dor, vom învia de la un simplu „Salut! Comment tu vas?”, vom suporta muzica zgomotelor urbane, ne vom întrista la sfârșitul zilei în care nu vom reuși să bifăm decât primele trei puncte dintre cele vreo douăzeci planificate, vom adormi greu, și vom visa că adormim ușor… Azi însă zburăm cu Mașina Timpului în era lui Bach și Vivaldi…

Doar două fragmente, pe care le (re)ascult cu plăcere, două argumente că avem pentru ce să mulțumim celor care au fost până la noi, dar și celor care (men)țin vie lucrarea clasicilor.

Johann Christoph Friedrich Bach. Simfonia în re minor, WRV 1/3 Allegro – Andante amoroso – Allegro assai

* * *

Antonio Vivaldi, Concert în G major pentru două mandoline, RV532

P.S. Pentru că am avut o seară extrem de plăcută, datorită unei prietene, care a avut inspirația de a mă invita la spectacol, vă  invit și eu la Sala cu Orgă din Chișinău. Dacă nu reușiți acum, până pe 10 aprilie, cât durează festivalul Bach și contemporanii săi, atunci cu altă ocazie, pentru că, în mod sigur, vor fi!

Marbles in a Jar

Many voices; one conversation.

Secretele succesului

Succesul in viata nu are nimic de-a face cu ce castigi sau cu ce cladesti pentru tine insuti. Succesul inseamna ce faci pentru ceilalti. Pentru ca ceea ce daruiesti se va intoarce la tine

Sop-St

Now I know only I can stop the rain

Cociug

Lumea mea

Atelier 7culori

by Art District Studio (artists run space&projects - art concept, illustration, graphic design, fashion)

Turnofftheglory

Despre politica, politicieni si prestatii electorale si postelectorale

Little Corner

Rental props

radio vocativ

radioul celor care nu mai vor să fie manipulați

Zugrăveli Interioare, Amenajări Case, Renovări Apartamente Bucureşti- 0764.833.879 / 0734.633.357

Echipa noastră execută servicii complete de amenajări interioare şi exterioare, design, renovări şi reparaţii, finisaje pentru apartamente, case, vile, spaţii comerciale, birouri, instalaţii electrice, termice şi sanitare, precum şi servicii de mentenanţă. Amenajări interioare – finisaje, renovări, tencuieli interioare, zugrăveli, placări pereţi şi plafoane gips-carton (rigips), placări gresie şi faianţă, parchet, izolaţii fonice şi termice, montat uşi, execuţie mobilier, servicii de design etc.

Tofan Gheorghe's Creative Blog

Creative WordPress.com site

Journeys beyond Montenegro

or just because life also happens outside our minds!

verzi și uscate s.r.l.

"Stiu ca exista un viitor pentru mine, dar nu pot sa-l mai astept." Marilyn Monroe

Kev's Stuff

Thoughts and Expressions

Mentalităţi şi practici

O incursiune în fenomenele sociale din Republica Moldova

Un sacelean luptator

Este din ce in ce mai greu sa prezici trecutul.Se schimba de la o guvernare la alta

LightBox

From the photo editors of TIME

travelblog.md

Blog personal de călătorii şi impresii turistice din diverse destinaţii

Pishky's Blog

Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi - N. Stănescu

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

salvati satul romanesc

"Decât codaş la oraş, mai bine în satul tău fruntaş."

Inchirieri de idei

Pe scurt despre absolut tot

Manzatu

Just another WordPress.com weblog

Blog despre Eroii Neamului

Just another WordPress.com weblog

~Scrierile unei liceene~

-blogul unei adolescente-

CASE DE EPOCA

Opinii si analize de VALENTIN MANDACHE

Etymologikon™

Language, Linguistics, Logic, and Life . . . . . . . . . . . . . by Teresa Elms

Enigma Adolescentei

O chemare a sufletului

Hipertensiv

Offending stupid people since 1-st of August 2013 : „Nu te îngrijora de ceea ce gândesc oamenii - nu li se întâmplă prea des.”

Beauty High

Beauty Tips, Product Reviews & Beauty Trends

Victoritza

In zadar mi-ai dat aripi, daca nu m-ai invatat sa zbor!

Dorian`S Blog Suburbia iBraila

O soțietate fără prințipuri carevasăzică că nu le are

Adela Pârvu - jurnalist home & garden

•••••••••••• O viață avem? Colorată să fie! ••••••••••••

CRONICA REZERVISTULUI

acest blog a avut multe descrieiri nepotrivite

Libertatea este disciplina liber asumată

Și când încep să scriu, libertatea mea nu are limite

Album Foto

Smile! You’re at the best WordPress.com site ever

biovivoblog

Bio este viata

Printre extreme

cautam calea de mijloc

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 2,830 other followers

%d bloggers like this: