Dictatorul

26 Iul

S-a scris mult în zilele astea, inclusiv în blogosfera ucraineană și în cea rusă, despre ieșirea nocturnă a președintelui rus, Vladimir Putin, din 21 iulie 2014, în legătură cu recenta catastrofa aviatică din Donețk. Toată lumea a așteptat să spună ceva esențial, altfel de ce ar fi trezit jurnaliștii la miezul nopții, ca să nu spună absolut nimic nou? Putin a reiterat însă acuzațiile făcute anterior, la adresa Ucrainei, pe care o face responsabilă de faptul că în zonă e un război în toată legea, indirect, aluziv, acuzând America și Occidentul în general. Nici urmă de regret, cel puțin, pentru faptul că arme produse în Rusia au ucis oameni nevinovați, printre care și mulți copii.

Dacă ar fi fost viu Charlie Chaplin, ar fi făcut, probabil, un nou episod cu Dictatorul, inspirat de masca vampirică a unui Putin somnambul, pe care nici machiajul profesionist nu l-a putut transforma suficient de mult, încât să nu sperie privitorul. O piele de o paloare diabolică, strălucitoare, dar nustrălucind nu de  lumina pe care o emană, în mod normal, chipul unui om frumos, ci de la luminile camerelor și de la prea mult fard, o privire care nu exprimă nimic („privire de pește mort”, cum ar zice un prieten) și nu se schimbă, oricare ar fi mesajul pe care stăpânul ei îl emite pe calea gurii, o atitudine la fel de absentă,  o ținută lipsită de eleganță și rece – și toate astea afișate noaptea, cu pretenția că șeful de la Kremlin are ceva important de spus lumii!

Dacă ar fi fost viu Freud, probabil, ne-ar fi explicat ce se petrece în mintea unui om avid de putere și obișnuit să urce în carieră pe o scară construită din intrigi, fapte lipsite de moralitate și, probabil, din cadavre și alte „victime colaterale”. Neavând la îndemână decât părerile pe care le-au exprimat diverși analiști în presă, putem doar presupune că liderul de la Kremlin ar fi intenționat să facă un anunț important, dar că s-a răzgândit în ultimul moment să spună ceea ce avea de spus. Putem doar presupune că Putin însuși este un ostatec al propriului sistem, închis, pe care l-a construit, l-a definitivat (chiar dacă aces sistem se bazează pe structurile vechi, este în aceeași măsură și opera lui), și pe care se ține autoritatea Kremlinului în această perioadă. Sistem bazat pe subordonarea întregii vieți sociale din Rusia față de structurile serviciilor secrete rusești, care îl determină să ia o decizie sau alta, ținând cont nu, nu de interesele economice sau strategice ale Rusiei, adică ale cetățenilor ruși, ci de interesele economice și strict personale ale membrilor „cabinetului” său „umbros”, adică ale oligarhilor și reprezentanților structurilor de forță rusești, conectate, prin structurile semilegale și ilegale din Rusia și din ale țări, cu alte structuri asemănătoare. Numai așa mi-aș putea explica discursul mai mult decât absurd al acestui nou Dictator, care, prin felul în care s-a manifestat în aceste tragice zile, urmarea logică a războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, îmi amintește și de Hitler, și de Stalin, concomitent.

Una dintre motivațiile pe care Putin o invocă mereu, atunci când intervine cu amenințări la adresa unui sau altui sta, de regulă din spațiul post-sovietic, este ideea că acesta ar „suferi” de pe urma unei invizibile agresiuni din partea Occidentului, decadent, depravat, Occidentul homosexualilor și fasciștilor, contra cărora Rusia luptă de secole, iar misiunea sacră a Kremlinului este să-i elibereze pe frații creștini de această agresiune occidentală. E adevărat că s-a zvonit prin presă că Putin însuși și-a trimis propria fiică să stea într-o țară în care libertatea este atât de mare, încât un fundamentalist spălat pe creier de propaganda putinistă ar face atac de cord numai la auzul denumirii acestei țări: Olanda. Dar asta nu e relevant, probabil. Oricum, se știe că ipocrizia este o trăsătură definitorie a nostalgicilor sovietici (iar Putin este un astfel de nostalgic, declarat). Avem din aceștia și pe la noi: lideri care se întrec într-un concurs permanent al prostiei, făcând apologia defunctei U.R.S.S: și a fantomaticei Uniuni Vamale și înfierând problematica, dar, în ciuda tuturor problemelor, perfect funcționala Uniune Europeană.

Și tot ei își „sacrifică” propriii copii, trimițându-i la studii (desori aceștia stabilindu-se definitv acolo, în „Europa homosexualilor și fasciștilor”) și lăsându-i să „putrezească” în „amoralul” și „murdarul” Occident. Așa sunt „adevărații comuniști”! Ei se sacrifică până și prin faptul că se îmbracă la cele mai scumpe magazine din Occident, făcându-și și chiar și vacanțele în „iadul” de Occident. Bine că au „grijă” de cetățenii simpli însă, cărora le vorbesc, pe unde apucă, despre „pericolele” care ne vin din Occident și despre „binefacerile Uniunii Vamale”. Este de ajuns să te uiți la înregistrarea cu Vladimir Putin, recitând ca un robot textul declarației sale, în care repetă doar ceea ce a mai zis: „V-am avertizat, v-am spus să nu vă opuneți Rusiei! Acum aveți un avion cu pasageri doborât și 300 de victime absolut nevinovate!” Este de ajuns să revezi aceste cadre, ca să te îngrozești la gândul că ți-a fost dat să te naști într-o zonă vizată de libdoul Kremlinului. Un Kremlin – nu-i așa? – „moral”, „drept-credincios„, „eliberator” și „pacificator”.

Publicat în Evenimentul zilei

Mai suntem acasă? Vom mai fi mâine?

20 Iul

Zilele trecute, am cunoscut-o pe fetița unei bune prietene din studenție, care stă de mulți ani în Franța și pe care n-am văzut-o de un car de ani. Venită în ospeție la bunica și la mătușa ei din Chișinău, pentru o scurtă vacanță înainte de o importantă etapă de stagiatură, Cătălina este studentă la una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din Franța și își croiește o carieră în domeniul economiei. Sigur că întâlnirea m-a emoționat. Mai mult, a fost ca un impuls pentru aceste notițe. Confruntarea cu amintirile din studenție și analiza unor schimbări din societatea noastră mi-a readus în memorie aceste îndoieli și temeri, care nu-mi dau pace de mult timp.

Mă așteptam să văd o domnișoară frumoasă, brunetă, inteligentă, spirituală, spontană și îndrăzneață, așa cum o știam pe Viorica, prietena mea. Cătălina m-a convins cu ușurință că are toate calitățile pe care le bănuiam, cu o singură excepție: este șatenă, aproape blondă, demonstrând că îl moștenește și pe tatăl său. Dincolo de acest detaliu, comunicând cu ea, am avut mereu impresia că mi-am întâlnit vechea prietenă: gesturile, zâmbetul, privirea, felul de a glumi, ironic, inspirat, dar fără pic de răutate, politețea exemplară, dragostea pentru artă – toate amintindu-mi de Viorica, fata care, odată, s-a prezentat așa, apropiindu-se de mine, după o oră de gimnastică artistică, subliniind că am fost și colege de școală, sugerând că am avea mai multe lucruri în comun și, deci, mai multe șanse să devenim prietene, iar apoi, mulți ani la rând mi-a confirmat acest lucru, împărtășind cu mine pasiuni (pentru limba și literatura franceză, în primul rând, apoi pentru teatru și alte arte) și convingeri, noi două fiind mereu alături în cele mai îndrăznețe proiecte, alimentate generos de imaginația și de ambițiile noastre. Viorica era, de obicei, inițiatoarea „escapadelor” noastre culturale, datorită ei am încercat de toate câte puțin: yoga, pantomimă, teatru etc. Cu Viorica (și datorită ei) am dansat în tocmai trei formații, ambițioasa mea prietenă fiind convinsă că, dacă ne propunem ceva, reușim (și asta fără a renunța la orele de studiu sau la cele de somn). Și avea dreptate. Acum, discutând cu fiica ei, unele scene din trecut mi-au revenit în mod firesc în memorie (de pildă, la un miting, prin 89, mergând alături de ea, ascultând cum se scanda în jur, tăceam, intimidată de tunetul vocii mulțimii, capabilă să răstoarne o întreagă U.R.S.S. „Hai, zi și tu, mi-a spus Viorica la un moment dat, cu acea doză, obișnuită, de ironie, trebuie să scandezi asta, ca să nu uităm cumva: „Noi suntem acasă! Noi suntem acasă!”)

Spre deosebire de noi, Cătălina nu are experiența acestor proteste, nu știe ce înseamnă să i se conteste identitatea, să i se interzică limba maternă. În Franța, unde a crescut (părăsind Republica Moldova la vârsta de șase ani), își construiește un viitor – în limba franceză, citind mai mult în franceză și în engleză, dar fără a uita limba părinților și a bunicilor săi. Vorbește o română excelentă, chiar dacă are uneori tendința să supună normele limbii române celor ale limbii franceze. Imediat (se) corectează, semn că o preocupă acuratețea exprimării. Dialogând cu ea, m-am surprins întrebându-mă, cum se poate ca un copil crescut în străinătate să vorbească românește mai bine decât mulți dintre cei care au crescut aici, într-un mediu majoritar românesc? De ce pronunția ei, vocabularul, topica frazei, sunt atât de armonioase și de fidele normelor limbii române, pe când la Chișinău limba română continuă să fie rusificată și atacată de agresivitatea teoriei moldoveniste și de incompetența persoanelor și instituțiilor publice? Ce fel de societate lăsăm urmașilor, dacă, în douăzeci și ceva de ani, câți au trecut de la implozia URSS, n-am reușit să facem dreptate limbii române? De ce ne vine mai ușor să fim români oriunde în lume, decât la noi acasă? Mai suntem acasă? Vom mai fi mâine? Cum vom asigura minoritarilor dreptul la identitate și la conservarea culturii lor, dacă nu am reușit noi înșine să ne păstrăm, nealterate, identitatea și cultura, moștenite din strămoși?

Guvernul ne promite democratizare și europenizare. Știu oare guvernanții că într-o societate modernă atacurile xenofobe, precum sunt cele românofobe, practicate de unele dintre posturile de televiziune de la noi, sunt pedepsite de lege și descurajate de public? Mi-e teamă că partidele care au venit la guvernare cu promisiuni dintre cele mai generoase au cam uitat de responsabilitatea de a satisface și aceste necesități – în mod categoric, vitale, ale unei comunități: dreptul la identitate și asigurarea continuității culturale. Da, inclusiv dreptul la identitate al poporului băștinaș, adică al românilor basarabeni. Sunt întrebări pe care mi le pun, de fiecare dată când văd copii născuți aici, în Basarabia, și educați în emigrație. Când vom face ordine în spațiul public și vom crea, la noi acasă, un mediu lingvistic sănătos, adică primul lucru pe care îl datorăm memoriei celor care au luptat pentru păstrarea limbii române în Basarabia (Grigore Vieru, Leonida Lari, Dumitru Matcovschi, Ion Vatamanu, Ion Dumeniuk și alții), dar și generațiilor care vin în urma noastră? Deocamdată, prin indolența noastră, am creat un mediu ostil unei exprimări frumoase, unul de care trebuie să te ferești, dacă vrei să nu contractezi o vorbire agramată și respingătoare. Eu însămi, pentru a-mi „corecta” vocabularul și a mă feri de calcurile rusești, prezente în spațiul public de la noi, sunt nevoită să fac pauze de „detoxifiere lingvistică”, (auto)izolându-mă, pentru lecturi, și ignorând, periodic, audiovizualul autohton, un regretabil poluant lingvistic.

* * *

Publicat în Evenimentul zilei.

Lumina stelei. In memoriam Dumitru Matcovschi

3 Iul

 A trecut un an. Dumnezeu să-l odihnească pe poetul Dumitru Matcovschi, luminată fie-i amintirea. A suferit, dar și-a împlinit datoria de Om (așa cum și-a propus). Opera lui, cărțile, cuvintele, metaforele au rămas aici, luptătoare.

Este a noastră limba noastră/ și noi suntem cu ea popor,/ cum stelele/ din cer/ sunt stele/ cu veșnică lumina lor…

Tema limbii materne și a plaiului natal este chintesența esteticii matcovschiene. Sigur, nu sunt singurele teme care îi susțin opera, după cum nu sunt temele îndrăgite doar de el. Mai mult, simbolurile-suport sunt de multe ori comune cu ale altor colegi de generație, lucru firesc, pentru că poetul a făcut parte din generația scriitorilor basarabeni luptători pentru recuperarea valorilor românismului, pentru reabilitarea cuvintelor românești (chiar în cadrul așa-zisei „limbi moldovenești” – și această luptă pentru cauza comună, pentru salvgardarea limbii materne, creează un climat aparte în mediul intelectual și artistic), apoi pentru trecerea la alfabetul latin, apoi… Și astăzi luptă. Altfel. Poate că de acolo dintre stele, din veșnicia adevărului, continuă lupta începută aici pe pământ. Luptă cu armele pe care le-a(u) creat.

Recitind și redescoperind opera lui Dumitru Matcovschi, pare firesc faptul că unele dintre acele metafore sunt reluate – e adevărat, în contexte diferite -, astfel încât se creează impresia că nu avem în față poeme și cicluri de versuri, ci un continuu monolog interior, chiar dacă acest monolog ia uneori forma unor dialoguri (cu amprenta experienței de dramaturg), chiar dacă acest monolog interior se „sparge” în voci și personaje diferite: soția poetului Alexandrina, fiicele Dumitrița și Adriana, frați, surori, colegi, personaje istorice, personaje din piesele sale de teatru, apoi șoferul Struț (după cum s-a constatat, în realitate un recidivist eliberat condiționat), cel care a condus autobuzul care l-a accidentat pe poet, apoi veneticii, dușmanii, dar și corbii, căprioarele, fauna, flora – toate devin instrumente de redare a discursului poetic și construiesc un adevărat cor pentru ceea ce poetul numește, în titlul plachetei din 1991, Imne și blesteme. Blestemul este adresat celor care ne suprimă, veneticului, mancurtului, vicleanului, hoțului, călăului. Imnul e pentru România și români – pentru cei curați la suflet: „Literele noastre dragi,/ Literele noastre sfinte, / Când se-adună în cuvinte, / Sunt mai dulci ca niște fragi”. De la strofa dulce despre literele-fragi pornește „povestea”, îmbrăcată în metaforă (astfel încât ai nevoie să-ți amintești metaforele „istorice”, pe care se clădește întreaga poezie), a alfabetului nostru (evident, latin): „Sunt latine, jur că sunt,/ Sună ca un clopot greu,/Miez de noapte luminând,/Limba noastră, graiul meu”.

 

Continuarea în Evenimentul Zilei: aici și aici.

Articol preluat de site-ul ÎnLinieDreaptă.

Când era să moară Ștefan

2 Iul

Politicienii momentului și Momentul oamenilor politici

28 Iun

Pornind de la definiția lui Ernest Renan, a națiunii ca voință de unitate, confirmată în mod permanent, fiecare zi a unei națiuni este crucială. Și totuși, există etape, momente în viața unei națiuni, în care slăbiciunea se pedepsește dublu, iar consecințele ei pot fi dezastruoase pentru membrii comunității.

Recunosc, am așteptat recenta conferință de presă, anunțată de Cotroceni cu ocazia scandalului în care a fost implicat fratele președintelui României, cu o oarecare strângere de inimă. Am perceput aceste luni, în care atmosfera geopolitică pare să devină tot mai densă și mai apăsătoare, iar regiunea în care ne-a fost dat să ne naștem pare să devină un mic centru al Universului, ca pe o perioadă de răscruce. Și momentul de săptămâna trecută, în care președintele Traian Băsescu a găsit de cuviință să-și facă publică atitudinea față de scandalul în care a fost implicat fratele său, mi s-a părut unul dintre acele momente de criză, în care destinul unei comunități întregi depinde de un cuvânt spus de la cea mai înaltă tribună a Țării.

“În zece ani nu am făcut nicio intervenție în justiție. Plec de la premisa că în fața justiției toți sunt egali. Faptul că ești fratele președintelui nu te scutește de nimic. Sper că varianta fratelui meu este cea reală. Regret că fratele meu s-a implicat într-un astfel de anturaj”, a zis președintele Traian Băsescu (citat după deschide.md), confirmând că a respectat și va respecta mereu independența acestei instituții fundamentale într-o democrație.

Sigur, este o atitudine perfect normală, dar suntem obișnuiți cu practici atât de îndepărtate de normalitate, încât ne entuziasmăm și ne bucurăm de fiecare manifestare a normalității. Am citit undeva părerea că președintele n-ar fi trebuit să facă aceste precizări, pentru că este o poziție „de la sine înțeleasă”. Ei bine, nu e chiar așa, în condițiile în care una dintre principalele probleme ale societății noastre este corupția. Pe de altă parte, atunci când problema atinge chestiuni de familie, povara onestității devine și mai greu de dus (repet, într-o societate în care lipsa unor principii democratice se face simțită, mai ales în momentele de criză). „Nimic nu e mai periculos pentru conştiinţa unui popor decât priveliştea corupţiei şi a nulităţii recompensate”, zicea Eminescu . Pericolul este cu atât mai mare, cu cât suntem martorii (și participanții, volens, nolens) unor schimbări geopolitice majore, iar rolul liderilor, în aceste condiții, este greu de supraestimat. Oricât de mult ne-am baza pe spiritul popular, moralul lui este setat la cotele stabilite de clasa politică. Cetățeanul nu poate să nu observe creșterea temperaturii din societate, nici furtunile din zona mass-media, care, uneori fără să vrea, reflectă „mișcările de trupe” din culisele politice.
Știu cât de discutat (controversat) a fost atașamentul românilor basarabeni față de Traian Băsescu. Discuțiile au atins unele coarde sensibile, mai ales în perioadele electorale și în cele în care s-a pus la cale suspendarea președintelui Băsescu, iar implicarea vectorului basarabean în politica românească a trezit și multe nemulțumiri. Istoria a vrut așa, încât o parte a românilor să fie rupți de trunchiul societății, să nu aibă o altă legătură cu aceasta, decât una „extratemporală”, care face referire la dorința de unificare națională din secolele trecute. Dorință, dar nu moft. Dorință firească, pentru că problema frontierelor (și mai ales a celor din est) este problema securității întregii frontiere și a întregii societăți românești.

Spre deosebire de alți politicieni (cu unele mici, dar remarcabile, excepții), Traian Băsescu a avut mereu curajul să abordeze acest set de probleme, extrem de delicate, ale României actuale. Asta explică atașamentul pe care mulți dintre românii basarabeni l-au exprimat, în special în perioadele electorale, la urna de vot, față de discursul politic al președintelui Traian Băsescu. Cum tema acestui discurs este una deosebit de dureroasă, numai oameni de înaltă vocație, conștienți de miza jocului geopolitic, au abordat-o în mod consecvent.

N-a trecut mult timp, de când o bună parte a presei românești s-a entuziasmat, s-a plecat umil și a aplaudat în picioare intrarea lui Vladimir Putin (cu mari întârzieri, absolut nediplomatice) în cadrul Summitului NATO de la București, din 2008. Și mai puțin timp a trecut de la evenimentele violente din societatea românească, urmare a unui înverșunat război mediatic, în care o parte a mass-media din România a „sunat” ciudat de asemănător cu mesajul emanat de Vocea Rusiei. N-au trecut mulți ani de atunci, ziceam, și, dacă trebuia confirmat o dată în plus că Putin este un dictator fără scrupule, acest lucru l-au confirmat evenimentele de ultimă oră de la frontiera ruso-ucraineană.
Aceste și alte, aparent nesemnificative, simptome ale „febrei geopolitice” indică o stare de criză, în care „organismul social”, ființa colectivă care trebuie să supraviețuiască între frontierele României, are nevoie de grija unor oameni politici, cu verticalitate, nu a unor simpli politicieni de moment. Altfel, spus, nu e momentul politicienilor de moment, a venit momentul oamenilor capabili să-și asume roluri de anvergură. Pe ambele maluri ale Prutului.

Articol publicat în Evenimentul Zilei: aici și aici.

Tabla împărțirii la eternitate

22 Iun

(Variantă)

Am împărțit,

odată, demult,

un prânz inconștient,

apoi niște rădăcini amare,

apoi o îndepărtare,

apoi niște cuvinte

împărțite în lumi,

fragmentate,

dinamitate

cu metafore ascunse

(e un fel de păpușă rusească

această subtilizare

a metaforei,

și stai să

admiri

fața de porțelan a păpușii,

ascultând

fugi)…

 

Asuprite

cuvinte

nasc poeme

împărțite.

Poemele dau naștere cărților.

Împărțite și ele.

Și cărțile nasc oameni

împărțiți

între bune și rele…

 

Cele rele ne despart,

cele bune se împart,

imparțial,

cu alte părți

interesa(n)te…

- Pe mai târziu…

- Eternitate?

Greșeli de exprimare moștenite din dictatură

20 Iun

(Articolul de ieri. Fragment)

O cunoșteam, dar acum nu contează despre cine este vorba. A susținut câteva examene/teste (în care a citit, a recitat și a redactat vreo zece texte). N-a obținut postul. I s-a spus verde în față că avea un accent „prea românesc”. Asta însemnând  că nu i se putea încredința un post „de răspundere” (adică, să prezinte emisiuni televizate, care nici măcar nu erau difuzate în direct). N-a fost acceptată nici pentru funcția de redactor, probabil din aceleași motive: de „accent ce nu inspiră încredere”.

Când mi s-a povestit această întâmplare, mi-am dat seama de ce „televiziunea moldovenească” era un mijloc de deznaționalizare, prezentându-ne „modele” de pronunție defectă, în loc să ne învețe cum să pronunțăm corect.

Astăzi, urmărind unele posturi de televiziune de la Chișinău, am impresia că, deși multe s-au schimbat în domeniul mass-media, criteriul selecției cadrelor după principiul „să nu pronunțe cumva corect” a rămas valabil.


Așa se face că am pierdut deja șirul „vedetelor” care nu știu să se exprime, mănâncă silabe întregi, pun accentele aiurea, palatalizează consonantele după modelul pronunției rusești, impunând norme fonetice aberante, ce contravin specificului limbii române, și desființează în modul cel mai dizgrațios vocalele . Ai impresia că se află într-un fel de război nedeclarat cu bietele sunete.

În plus, reclamele difuzate de posturile noastre sunt, dacă nu în rusă, atunci într-o română stâlcită, absolut ridicolă, ceea ce te face să închizi imediat sonorul, ca să te ferești de avalanșa de greșeli pe care ți le bagă „sponsorii” în casă și în creier.

Cu siguranță, e vorba de o legislație lingvistică depășită, care nu reglementează corect aspectele legate de dreptul românofonilor la păstrarea limbii lor materne pe teritoriul Republicii Moldova. La acest capitol, Republica Moldova este restanțieră.

Pe de altă parte, cu regret, nici presa scrisă nu se ridică în toate cazurile la nivelul unor standarde onorabile.

Continuarea în Evenimentul Zilei: aici și aici.

 

Pentru Tine Pentru Suflet

"A scrie": un verb a cărui conotație diferă de la om la om și de la suflet la suflet.

O româncă în Olanda / A Romanian woman in the Netherlands

Despre Olanda si olandezi / About the Netherlands and the Dutch

EfrosNatalita's Blog

"Mulţi pierd micile bucurii ale vieţii, aşteptând marea fericire" Pearl S. Buck

DRAGANESTI-VLASCA

Draganestiul in imagini

Românica blues

Cântarea României eterne, fascinante şi ţicnite

Silent Musae

Nopti albe, zambete si puf de perna

mypassioniscooking

Numele meu este Bianca si-mi place să gătesc. La fel de mult îmi place să citesc cărţi de bucate, sa merg la cumpărături , sa pregatesc mese pentru prieteni dragi şi familie, sa experimentez reţete noi şi - desigur – sa vorbesc despre retete , desi eu nu sunt un bucatar profesionist.

Yellingrosa's Weblog

Poetry, Visual Arts, Music and IT Tech

Marbles in a Jar

Many voices; one conversation.

Secretele succesului

Succesul in viata nu are nimic de-a face cu ce castigi sau cu ce cladesti pentru tine insuti. Succesul inseamna ce faci pentru ceilalti. Pentru ca ceea ce daruiesti se va intoarce la tine

Sop-St

Now I know only I can stop the rain

Cociug

Lumea mea

Atelier 7culori

by Art District Studio (Experimentul Artei - pictura, desen, grafica si ilustratie, design si fotografie)

Turnofftheglory

Despre politica, politicieni si prestatii electorale si postelectorale

Little Corner

Rental props

radio vocativ

radioul celor care nu mai vor să fie manipulați

Zugrăveli Interioare, Amenajări Case, Renovări Apartamente Bucureşti şi Constanţa - 0764.833.879 / 0734.633.357

Echipa noastră execută servicii coerioare, design, renovări şi reparaţii, finisaje pentru apartamente, case, vile, spaţii comerciale, birouri, instalaţimplete de amenajări interioare şi exti electrice, termice şi sanitare, precum şi servicii de mentenanţă. Amenajări interioare – finisaje, renovări, tencuieli interioare, zugrăveli, placări pereţi şi plafoane gips-carton (rigips), placări gresie şi faianţă, parchet, izolaţii fonice şi termice, montat uşi, execuţie mobilier, servicii de design etc.

Tofan Gheorghe's Creative Blog

Creative WordPress.com site

Journeys beyond Montenegro

or just because life also happens outside our minds!

verzi și uscate s.r.l.

"Stiu ca exista un viitor pentru mine, dar nu pot sa-l mai astept." Marilyn Monroe

Kev's Blog

Thoughts and Expressions

Mentalităţi şi practici

O incursiune în fenomenele sociale din Republica Moldova

Un sacelean luptator

Este din ce in ce mai greu sa prezici trecutul.Se schimba de la o guvernare la alta

fata noptii

revista blogurilor

LightBox

From the photo editors of TIME

travelblog.md

Blog personal de călătorii şi impresii turistice din diverse destinaţii

Pishky's Blog

Numai cuvintele zburau între noi, înainte și înapoi - N. Stănescu

Alexandrina Chelu's Blog

Oameni de valoare

salvaţi satul românesc

"Decât codaş la oraş, mai bine în satul tău fruntaş."

Inchirieri de idei

Pe scurt despre absolut tot

Manzatu

Just another WordPress.com weblog

Blog despre Eroii Neamului

Just another WordPress.com weblog

CASE DE EPOCA

Opinii si analize de VALENTIN MANDACHE

Etymologikon™

Language, Linguistics, Logic, and Life . . . . . . . . . . . . . by Teresa Elms

Enigma Adolescentei

O chemare a sufletului

Beauty High

Beauty Tips, Product Reviews & Beauty Trends

Victoritza

In zadar mi-ai dat aripi, daca nu m-ai invatat sa zbor!

Dorian`S Blog Suburbia iBraila

O soțietate fără prințipuri carevasăzică că nu le are

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 2,988 other followers

%d bloggers like this: